O minune a Sf. Dumitru

Inceputa de armindeni, adica de 1 mai, in anul 1870, epidemia de angina a facut prapad printre locuitorii mahalalei Foisor. De vina era, in opinia doctorului Iacob Felix, mlastina de la poalele dealului, intinsa de la Atelierele Lemaitre pana la Abatorul lui Hagi Moscu de la Vitan.

Desi pantele dealului fusesera transformate de sarbi – asa erau numiti bulgarii de catre bucuresteni, Bulgaria neexistand la acea data – in gradini de zarzavat, acestea nu reprezentau un obstacol in calea tantarilor, iar asanarea inca nu intra in calcul, fiind foarte costisitoare. Dogoarea soarelui produsese de-a lungul mlastinii o pacla grea de ceata urat mirositoare si miliarde de tantari, ceata si tantarii urcand pana la colibele de pe coama dealului si prefacand viata oamenilor in iad. Martorii oculari marturiseau ca oamenii mai mult se tarau decat mergeau in picioare, cei cu inima mai slaba cazand rapusi de junghiuri infioratoare. Ce era de facut? Ca in atatea si atatea dati, s-a apelat la moastele Sf. Dimitrie Basarabov. Moastele au fost scoase din Mitropolie si, in fruntea unui convoi condus de parintele Ieronim, au fost duse pana la ctitoria Smarandei Mavrocordat, biserica Foisor. Dimitrie Pappazoglu, martor al evenimentului, scrie ca de-a lungul drumului menit pentru trecerea convoiului, mamele isi asezasera pruncii pentru a se insanatosi sau a-i feri de molima. O zi si o noapte au stat moastele in sfanta biserica, pana cand ceata si valurile de tantari au disparut ca prin farmec, iar bolnavii s-au vindecat. Pappazoglu si desenatorul G. Venrich au editat aceasta interesanta litografie, pe care au dedicat-o parintelui Ironim.