O nuvelă exemplară/ de Rodica Grigore

Romanul cavaleresc și cel picaresc s-au născut și au fost desăvârșite în Spania, prin Amadís de Gaula și Lazarillo de Tormes sau Celestina. Nuvela, însă, a fost ezitantă, la început, ca specie; căci, după creațiile lui Juan Manuel, adunate sub titlul de Cartea de pilde a Contelui Lucanor (1335), a fost nevoie de geniul lui Miguel de Cervantes pentru a o impune cu adevărat, prin excepționalul volum de Nuvele exemplare (1613). Și chiar dacă modelul său a fost creația lui Matteo Bandello, autorul italian care l-a influențat, la nivelul tematicii generale, și pe Shakespeare, Cervantes, dincolo de orice posibile surse de inspirație, aduce deodată nuvela în cadrul spaniol, și, odată cu el, specia devine cu adevărat „națională”; tocmai de aceea critica literară nu a ezitat să vorbească, pe bună dreptate, despre „exemplaritatea” scrierilor sale. Foarte bun cunoscător al modalităților artistice prin care o nuvelă poate convinge cel puțin în egală măsură ca și un roman, José Cardona reușește, prin Mercedes, textul pe care l-a publicat în anul 2013, să readucă în actualitate statutul de exemplaritate al nuvelei, în buna descendență a marilor creatori care au ilustrat această specie literară în cultura hispană. Dar și să demonstreze că America Latină are capacitatea de a redescoperi toate resursele de expresivitate ale epocilor anterioare, pe care și le asumă ca izvoare se inspirație.

Născut în Columbia, afirmat în spațiul cultural al Americii de Sud ca prozator  interesant și deopotrivă ca eseist subtil, José Cardona López este actualmente profesor de literatură latino-americană la A & M International University din Texas, Statele Unite ale Americii. A publicat romanul Sueños para una siesta (1986) și mai multe volume de povestiri, printre care: La puerta del espejo (1983), Siete y tres nueve (2003), Todo es adrede (1993, ediția definitivă apărând în anul 2009), Al otro lado del acaso (2012). Este, de asemenea, autorul unui excelent studiu de teorie literară intitulat Teoría y práctica de la „nouvelle” (2003), unde discută formele numeroase – și fascinante – pe care le poate lua nuvela, specie literară considerată multă vreme de importanță minoră în spațiul cultural spaniol. (Desigur, Mercedes trebuie raportată în mod obligatoriu la activitatea teoretică a autorului, mai cu seamă la acest studiu dedicat mecanismelor textuale ale nuvelei, privită în evoluția ei, în primul rând în universul spaniol.) Poeme, eseuri și selecțiuni din proza sa scurtă au apărut în ultimele decenii în importante publicații culturale din Argentina, Brazilia, Canada, Columbia, Spania, Franța, Mexic, Perú și Statele Unite ale Americii. De asemenea, pornind de la câteva nuvele ale sale, au fost realizate scurtmetraje în limbile franceză și spaniolă, prezentate la prestigioase festivaluri cinematografice internaționale.

Mercedes, text definit de José Cardona drept „nuvelă” este, în fond, un veritabil microroman, care cucerește cititorul prin ritmul alert, prin excelenta dozare a suspansului, dar și prin remarcabila construcție a personajelor. Pretextul de la care pornește totul nu e foarte complicat, complexitatea acestei creații ținând în mare măsură de strategiile narative și de toate tehnicile și procedeele utilizate cu măiestrie de către scriitor. Astfel, după ce trec câțiva ani de la moartea lui Rafael, Mercedes, fiica sa, începe să-i simtă tot mai acut lipsa. Până aici, nimic neobișnuit pentru o ființă sensibilă cum e eroina noastră. Numai că, în loc ca durerea pierderii premature a tatălui să se estompeze odată cu timpul, aceasta devine din ce în ce mai mare și mai apăsătoare, iar Mercedes, trecând de pragul copilăriei și adolescenței, se transformă într-o tânără care simte că îi este literalmente imposibil să trăiască în absența tatălui ei (pentru care decide chiar să poarte un doliu secret, dar foarte strict!), a cărui dispariție nu o poate nicidecum accepta. În momentul în care un bărbat se apropie cu tandrețe și înțelegere de Mercedes și de mama sa, lucrurile se precipită, căci protagonista e convinsă că acum a găsit pe cineva care să-l poată înlocui pe defunct. Aproape peste noapte, Mercedes se transformă surprinzător, parcă incapabilă să facă față noilor situații în care este pusă și neștiind cum să procedeze pentru a atinge mai repede fericirea în căutarea căreia se află de ani de zile.

Povestea este relatată de patru voci narative distincte, prin intermediul cărora viața lui Mercedes este privită din perspective diferite și, suficient de previzibil, opuse unele altora. Scriitorul știe perfect cum (și mai ales când!) să focalizeze atenția, ce anume să accentueze și ce să lase aproape până la sfârșit sub semnul ambiguității, textul de față fiind deopotrivă îndrăzneț și deconcertant, plin de surprize și reconfortant pentru cititorul care are suficientă răbdare pentru a descoperi rafinamentele stilistice ale lui José Cardona, dar care se delectează și cu secvențele – deloc puține! – în care realmente este ținut cu sufletul la gură.   

José Cardona López, Mercedes, Editorial Aurora Boreal, 2013