O panoramă alternativă a literaturii române/ de Stelian Țurlea

Iată un volum despre care ar trebui să se scrie și să se comenteze mult, iar dacă nu se va întâmpla va fi o nedreptate. Mihai Zamfir aruncă o lumină cu totul nouă asupra literaturii române. “Scurta (sa) istorie”*) este o istorie sintetică și mai degrabă nonconformistă a literaturii române, cum spune editura. “La capătul unui lung șir de istorii ale literaturii române (unele excepționale, altele oneste, cele mai multe anoste, adică didactic-istorizante), un stilistician se încumetă să recitească venerabilele texte, preocupat fiind exclusiv de performanța lor literară, care – în ochii lui – rămâne primordial una stilistică. Descoperirile se vor dovedi de multe ori surprinzătoare.

Cine este Mihai Zamfir? Născut în 1940, la București, este scriitor, istoric și critic literar, profesor universitar la Universitatea București. În perioada 1970-1972 a fost consilier în Ministerul Învățământului. După decembrie 1989, în perioada 1990-1993 a fost subsecretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, între noiembrie 1997 și mai 2001 – ambasador al României în Portugalia. Din 2007, este ambasadorul României în Brazilia. Mihai Zamfir este și autor a numeroase sinteze – dintre care: Proza poetică românească în secolul XIX (1971), Imaginea ascunsă. Structura narativă a romanului proustian (1966), Poemul românesc în proză (1981), Formele liricii portugheze (1985), Cealaltă față a prozei (1988), Din secolul romantic(1989), Discursul anilor ’90 (1997) – dar și romancier: Poveste de iarnă (1987), Acasă (1992), Educație târzie (2 vol., 1998-1999), Fetița (2003), Se înnoptează. Se lasă ceață (2006).

Cartea, spune autorul de la început, “vrea să fie o istorie contemporană a literaturii române, o reexaminare a galeriei de figuri cunoscute, cercetate însă de ochiul cititorului de la începutul secolului XXI.” Pentru a reuși în cercetarea sa, Mihai Zamfir lasă deoparte criteriile care i-au ghidat pe predecesori în analizarea scriitorimii și se oprește asupra unuia singur – valoara estetică a textului. Pornind de la acest criteriu esențial, cartea este “o istorie stilistică a literaturii române.” “Asta înseamnă un lucru clar: m-am bazat pe faptul că doar stilul determină valoarea ultimă a unui scriitor și că doar originalitatea stilistică îi asigură acestuia perenitatea. Iar stilul unui autor poate fi redus în cele din urmă la o formulă lingvistică.”

Mai mult: “Fără divagații inutile, fără tradiționalul aparat de istorie literară, capitolele cărții vor să sintetizeze în cât mai puține pagini adevărurile esențiale despre un autor.” Adică, va afla în ce constă unicitatea lor în ansamblul literaturii. În acest prim volum: partea I – romantismul (începând cu Costache Conachi și sfârșind cu Ion Luca Caragiale; trecând prin pre-pașoptism, poezia pașoptistă, în special muntenească, proza pașoptistă, în special moldovenească, prima sinteză, memorialistica romantică, post-pașoptismul, Junimea), partea a II-a – sfârșitul secolului (începând cu Constantin Dobrogeanu-Gherea și sfârșind cu Dimitrie Anghel; adică proza socială, neo-clasicismul și neoromantismul, primul modernism).

“Până la urmă, galeria mea de portrete s-a transformat într-un fel de roman având 36 de personaje principale și sumedenie de personaje secundare. Cititorul să ia cartea de față drept ceea ce este până la urmă – o vastă ficțiune.”

*) Mihai Zamfir – Panorama alternativă a literaturii române, vol. I, Editura Cartea românească, Polirom