O picătură într-un ocean. Recolta de grâu este bună în 2010, dar e suficientă?

Veștile bune au ocolit agricultura ani în șir, iar 2010 se încadrează în aceeași linie. Ploile prea multe sau prea puține, inundațiile sau canicula, plata cu întârziere a subvențiilor agricole sau anularea unor ajutoare cum sunt cele pentru îngrășăminte sunt doar câteva din problemele cu care se confruntă agricultura.

Din producția totală a ultimului an, de 5,7 milioane de tone, fermierii au vândut până acum la export 1,2 milioane de tone de grâu și au încasat 200 de milioane de euro, scrie revista BUSINESS Magazin (www.businessmagazin.ro).

Chiar dacă recolta din acest an este mai mare cu 10% față de anul trecut (5,2 milioane de tone), este departe de a fi una dintre cele mai bune – pentru comparație, acum doi ani era de 7,2 milioane de tone.

Fermierii români au preferat să exporte deja din recoltă pentru că prețul grâului pe piețele internaționale a explodat în august, ajungând chiar și la 200 de euro pe tonă, aproape dublu față de prețul practicat cu câteva luni mai devreme. Cauza, cum știm, a fost seceta care a compromis recoltele din Rusia (ce produce 9% din grâul consumat la nivel mondial) și Ucraina.

E puțin, e mult?

Foarte puțin, raportat la volumul de importuri de alimente pe credit, răspunde Ioan Niculae, președintele InterAgro și unul dintre cei mai mari proprietari de teren din țară.

“România nu vrea decât să importe, bani pe care va trebui la un moment dat să-i dea înapoi și nu se știe de unde”, spune Niculae, care completează că, în raport cu potențialul agricol, inclusiv marii latifundiari practică o agricultură tot în sistem de subzistență, nu de performanță. Niculae, care are 50.000 de hectare de teren și o voce foarte sonoră când e vorba să critice politicile statului în domeniu (declara recent că în agricultură e nevoie de investiții masive și de o strategie, dar “toate guvernele din ultimii 20 de ani nu au făcut decât să distrugă domeniul”), este un exponent al fermierilor puternici, așa cum sunt și Mihai Anghel, Culiță Tărâță, Adrian Porumboiu sau Ștefan Poienaru. Împreună, cei cinci controlează aproape o zecime din suprafața de aproape 7 milioane de hectare de teren cultivat din țară.

Agricultorii și-au văzut anul trecut afacerile scăzând vertiginos, cu procente cuprinse între 10 și 70%, iar la începutul acestui an conformarea la reglementările UE a dus la sistarea ajutoarelor de stat.

“Tăierea subvențiilor este o crimă pentru tot poporul român, nu doar pentru agricultură”, repetă Ioan Niculae. Situația este însă cu adevărat tragică în cazul celor aproape un milion de fermieri care practică agricultura de subzistență în sensul propriu al cuvântului, având proprietăți mici, majoritatea lucrate ineficient. Productivitatea fermierilor români este slabă față de alte țări: producția medie la hectar la grâu se plasează la 2.500 kg, de peste trei ori mai puțin decât în Olanda, de pildă. Iar la nivelul întregii țări sunt 1,1 milioane de proprietari de teren care dețin 9,65 milioane de hectare de teren arabil, foarte fragmentat. În aceste condiții, “nu există nicio șansă de creștere a producției din agricultură, nici calitativ (spre exemplu, grâu corespunzător pentru panificație) și nici cantitativ”, declară profesorul Ioan Nicolae Alecu din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București.

Stimulentele, insuficiente

În opinia lui, cea mai mare problemă actuală este lipsa pârghiilor care ar putea determina creșterea suprafețelor agricole. Odată cu sistarea ajutoarelor de stat a fost suspendată și primirea de noi cereri pentru sistemul rentei viagere, cu remunerații oferite proprietarilor de teren incapabili să-și lucreze singuri pământul – 100 de euro la hectar pentru cei care acceptau să vândă și 50 de euro pentru cei ce dădeau terenul în arendă. Alecu apreciază că aceste stimulente erau oricum insuficiente, considerând că abia la o retribuție de 350 de euro pe hectar proprietarii ar fi stimulați să susțină comasarea terenurilor.

În plus, proprietarii care acum nu produc eficient nu contribuie în niciun fel la buget, pe când exploatațiile mari, visul neatins al tuturor guvernărilor de după 1990, ar pune în funcțiune un întreg angrenaj care ar “urni” mediul rural – de la locuri de muncă în agricultură și în domeniile conexe (ca service-uri pentru tractoare și mașini agricole) și până la plata taxelor și a contribuțiilor către stat.

Agricultura are unul dintre cei mai mari factori de multiplicare a numărului de locuri de muncă, dar și a încasărilor din taxe și impozite, cu condiția industrializării ei, remarca recent și fostul ministru al economiei, Adrian Videanu. Concentrarea proprietăților, despre care ex-ministrul agriculturii Mihail Dumitru aprecia că în lipsa unei politici naționale ar putea dura cel puțin o generație, ar putea ajuta la crearea unor suprafețe de 20-30 de hectare de teren, care ar putea fi lucrate de tineri.

Aceștia nu au numai forța, dar în bună măsură și cunoștințele necesare pentru a crește cantitatea și calitatea producției la hectar.

“Țăranul nu poate fi eutanasiat, ci trebuie folosite pârghiile necesare pentru a schimba din temelii sistemul în care funcționează acum agricultura”, mai spune Alecu. În cele din urmă, o măsură a reușitei ar fi scăderea populației ocupate în domeniu: în Vest, deși 60% dintre europeni trăiesc în mediul rural, doar 5% dintre ei lucrează în agricultură, în timp ce în România, spune prof. Alecu, prea puțini sunt locuitorii din mediul rural care au altă sursă de venit decât exploatarea propriei ferme.

Culturile de rapiță pentru biodiesel, o altă nișă

“Sunt nișe însă în domeniul agricol unde am putea înregistra performanțe”, susține Alecu, dând ca exemplu cultura inului pentru fibra vegetală. Acest domeniu, cu tradiție în România, ar putea fi exploatat cu bune rezultate, pentru că există o tendință mondială a producătorilor din industria auto de a înlocui masele plastice cu fibre vegetale din in și “indiferent cât de mare ar fi producția mondială, nu ar putea să acopere cererea.” O altă nișă în care fermierii români ar putea face performanță ar fi culturile de rapiță pentru biodiesel.

În zona zootehniei “nu avem nicio șansă să câștigăm bătălia cu țări ca Olanda sau Danemarca în zona creșterii de porci”, dar șanse există în zona creșterii de bivolițe. “Avem cele mai grozave populații de bivolițe, deși din păcate, așa cum s-a întâmplat și în cazul cailor de rasă, am trimis peste hotare cele mai bune exemplare”, afirmă prof. Alecu.

Absorbția redusă a fondurilor europene este o altă problemă gravă a domeniului: dintre cele peste opt miliarde de euro garantate de Bruxelles ca fonduri europene disponibile pentru agricultura românească, doar 1,7 mld. euro au fost atrase de proiecte eligibile până la sfârșitul anului trecut. La capitolul investițiilor realizate, situația este chiar și mai proastă: doar 100 mil. euro au fost folosite, pentru că majoritatea fermierilor nu au acces la finanțare și nu trezesc interesul bancherilor pentru a putea pune în practică proiectele.

În replică, Daniela Giurca, director general al Direcției Generale de Politici Agricole din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, arată că statul acordă o serie întreagă de ajutoare, începând de la subvenționarea dobânzilor la creditele contractate de fermieri până la finele anului 2010 și continuând cu subvenționarea accizei la motorină, subvenția pentru păsări și porcine, plata unică pe suprafață (care în 2010 este în cuantum de circa 80 euro/ha) și plăți naționale directe complementare pentru sectorul vegetal, ovine și caprine.

La acestea se adaugă schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte de vacă din zonele defavorizate, ajutoarele pentru agricultură ecologică, sprijinul pentru producătorii de lapte și produse lactate, plata pentru tomatele destinate procesării și sprijinul pentru sectorul apicol și viticol.

Viitorul stă în asociere

“Organizarea și consolidarea formelor asociative, în baza inițiativei producătorilor agricoli, reprezintă viitorul agriculturii românești”, susține Giurca, adăugând însă că în România există un număr foarte mare de exploatații mici, care nu au posibilitatea reală de restructurare și care “au o importantă componentă socială, care nu poate fi neglijată, ele fiind deținute în general de persoane vârstnice, fără alte venituri, care au ca principală preocupare mica lor gospodărie”. Prin urmare, statul a vrut să includă și aceste exploatații de semisubzistență în programul de ajutoare. De pildă, spune Daniela Giurca, “ele pot accesa, pe bază de proiect, sprijinul nerambursabil destinat fermelor mici ce valorifică o parte din producție pe piața locală, în cuantum de 1.500 euro/fermă/an pe o perioadă de cinci ani”.

Noul ministru de resort Valeriu Tabără pare să se bazeze foarte mult pe susținerea UE, judecând după cele mai importante declarații făcute în ultima vreme. Vrea să ceară UE o primă legată de perioada de arendare a terenurilor, așa încât să intre în producție și terenurile proprietarilor incapabili sau nedoritori să-și lucreze terenul, și să solicite de la Bruxelles facilități de creditare a agricultorilor, mizând în același timp pe posibilitatea dezvoltării relației cu CEC Bank, singura mare bancă de stat, pentru canalizarea fondurilor UE și pentru creditarea agricultorilor.

La ora actuală, aproape jumătate din plățile de subvenții directe pentru fermieri se derulează prin CEC Bank, care a dat până acum credite de peste 42 de mil. lei, în baza adeverințelor de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, care certifică suprafețele agricole exploatate. Creditele acoperă până la 70% din valoarea subvențiilor pentru 2010. “În momente de criză, banca este una dintre cele mai bune soluții, chiar și pe termen scurt”, spune Valeriu Tabără.