Versiunea completă
Ziarul de Duminică

O radiografie a politicii postdecembriste/ de Ziarul de duminică

„Atlasul electoral al României” este o operă modernă care pune accentul pe o serie de probleme de geografie politică a României, în bună măsură noi, le abordează cu o mare acuratețe, pe baza unei informații cantitative abundente, fără să evite unele fațete mai puțin agreabile, și le expune într-o manieră științifică, evitând accentele polemice.

Ziarul de Duminica · 29 mai 2014 · 2 min de citit

Corneliu Iațu (coordonator), Ionel Boamfă, Ciprian Alupului, Sebastian Năstuță, Silviu Petru Grecu, Romeo Asiminei, Raluca Ioana Horea-Șerban, Voicu Bodocan, Aurelian Giugăl, Cătălin Timofciuc

Atlasul electoral al României: 1990-2009

Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași

Volumul a apărut în Colecția Studii de Geografie Politică. Ediție trilingvă.

„Atlasul electoral al României” este o operă modernă care pune accentul pe o serie de probleme de geografie politică a României, în bună măsură noi, le abordează cu o mare acuratețe, pe baza unei informații cantitative abundente, fără să evite unele fațete mai puțin agreabile, și le expune într-o manieră științifică, evitând accentele polemice. (Prof. Dr. Emeritus Alexandru Ungureanu, Membru Corespondent al Academiei Române).
Din cuprins: I. Evoluția vieții politico-electorale în spațiul românesc (1832-2010); II. Analiza legislației privind procesele electorale din România (Alegeri prezidențiale, parlamentare, locale, referendumuri, Alegeri pentru Parlamanentul European); III. Radiografii electorale în România postdecembristă: Anul electoral 1990, Ciclurile electorale 1990-1992, 1992-1996, 1996-2000, 2000-2004, 2004-2009, Referendumul pentru suspendarea Președintelui (19 mai 2007), Referendumul pentru introducerea votului uninominal (25 Noiembrie 2007), Referendumul național privind trecerea la un parlament unicameral și Referendumul național privind reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane (22 noiembrie 2009).
Autorii atlasului sunt nouă, din diferite universități din țară.: Corneliu Iațu (coord.), Ionel Boamfă, Ciprian Alupului, Sebastian Năstuță, Silviu Petru Grecu, Romeo Asiminei, Raluca Ioana Horea-Șerban, Voicu Bodocan, Aurelian Giugăl, Cătălin Timofciuc, adică un colectiv de cercetare interdisciplinar format din specialiști în geografie politică, sociologi și consultanți politici. Lucrarea este o premieră națională și una de referință, chiar și pe plan mondial.Corelarea datelor electorale are ancadrament istoric, atât sintetic, cât și analitic.

Sub aspect editorial, volumul este prima lucrare românească de anvergură în care sunt cartografiate toate datele esențiale ale ciclurilor electorale românești din perioada 1990-2009.

Volumul a fost lansat în urmă cu două luni, în cadrul Librex 2014  Evenimentul a fost moderat de prof. univ. dr. Corneliu Iațu, decanul Facultății de Geografie și Geologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) și coordonator al proiectului și de asist. univ. dr. Romeo Asiminei, unul din autorii volumului. „Aici avem, de fapt, o colecție de diferite date, analizate, care are trei componente. Una istorică, ce prezintă evoluția partidelor și a actorilor politici de după 1989 și o a doua care prezintă în amănunt toate aspectele legislative din România. Ultima este o radiografie a realității electorale din țara noastră, de la influențele sociale, la cele economice și politice care modifică diplomația unui stat”, a precizat asist. univ. dr. Romeo Asiminei.

Citește și