O româncă scrie povestea orașului Freiburg/ de Elisabeta Lăsconi

Și nu orice fel de româncă… o doamnă ieșită din comun, izbutind să țină din surpriză în surpriză pe cine-i cercetează biografia: a studiat în tinerețe fizica atomică și apoi a tradus din poezia germană, este prima care a scris în România despre teoria fisiunii nucleare, dar a predat fizică la un grup școlar, căci a avut de îndurat persecuții ca fiică de mare teolog, a ales să emigreze împreună cu fiul ei în Germania, în 1984, și a lucrat la Universitatea din Freiburg.

Ați ghicit despre cine este vorba? Încă nu? Ține conferințe în mai multe țări europene și se simte datoare să se ocupe de moștenirea părintelui ei, spirit pe care Occidentul începe să-l descopere, să-l considere „Un Newton al ortodoxiei”. A scris poezie, dar acum trece la proză, se aventurează în teritoriul romanului istoric. Dar nu orice fel de roman, ci unul despre întemeierea orașului… Freiburg.

Neobișnuita doamnă este Lidia Stăniloae și ne obligă să o privim altfel, să uităm că are un nume de familie cu rezonanță tot mai profundă. Interesată de orașul unde a purtat-o viața, care și seamănă cu Sibiul, poate chiar pasionată de istoria locului, a scris un roman ce evocă întemeierea orașului Freiburg, Zahringerblutt apărut în limba germană în 2006.

La sfârșitul anului trecut a fost publicat în limba română la Editura Humanitas, cu titlul „Moștenitoarea” într-un moment prielnic ca orizont de așteptare: romane istorice iubite în urmă cu decenii ale lui Vintilă Corbul și de Rodica Ojog-Brașoveanu, ciclul „Cavalerii Ordinului Basarab” de Ioan Dan au invadat librăriile în ediții noi și au trezit gustul pentru istorie.

„Moștenitoarea” împletește adevărul istoric cu imaginația, intrigi politice țesute abil cu povești amoroase, leagă Bizanțul și cetățile de pe Rin, căci personajul interesant vine de  la Dunăre. Simeon, un cioplitor în piatră, a văzut satele pârjolite de tătari, măcel după măcel au secerat vieți de femei și copii. Alege drumul spre apus, până ajunge în munții Pădurea Neagră, la izvorul fluviului. Și vede că bântuie și aici bolile și moartea, tâlhari și uneltitori de rang înalt. El este străinul care leagă firele unor povești primejdioase.

Mai întâi – o poveste serioasă din sferele înalte: ducii Zahringer reușesc prin politica lor inteligentă să-și întindă puterea, fapt ce supără și pe împărat și episcopi. Iar unul dintre frați, Conrad, se află cu secole bune înaintea vremii sale, încalcă vechile cutume și ignoră privilegii nobiliare și clericale, așa că întemeiază orașul oamenilor liberi – Freiburg, bazat pe egalitate, pe respectul față de meșteșugari, negustori și țărani, cei ce aduc prin munca lor prosperitatea unui burg.

Apoi o poveste de iubire se naște între doi tineri frumoși, cu obârșii misterioase: Adelhaid este copila ducelui din afara căsătoriei, Bodo – fiul unui priceput și bogat negustor, Urs. Cei doi se trezesc prinși în păienjenișul unor intrigi veninoase, care țintesc să distrugă puterea celor doi frați.

Nu lipsește sihastrul venit nu se știe de unde, care-i ocrotește pe tinerii nesăbuiți, el are darul de a tămădui ajutat de ierburile de leac, știința unor planuri nevăzute, ca și un trecut legat de un mare secret ce duce la tron și de originea lui Bodo. Scelerații care înspăimântă sunt un nobil desfrânat și crud, un episcop înzestrat cu o minte malefică, alianța lor aduce moarte și nenorocire, ca și o răzbunare pe măsură.

Apar și tagmele umile, cum este cea a cerșetorilor, care posedă însă darul rar al loialității, vânătorii și ostașii capabili să-și dea viața pentru stăpân. Castele și cetăți, colibe și peșteri îl transpun pe cititor într-un secol frământat, când Apusul foșgăia de principi cu ambiția domniei, când episcopii se amestecau în puterea lumească. Lidia Stăniloae reînvie în cititor amintirea lecturilor pasionate din Alexandre Dumas, trezind o plăcută nostalgie.

Lidia Stăniloae, „Moștenitoarea”, Editura Humanitas, 2012, 242 pag.