O scrisoare de dragoste

Era datata 21 martie 1930. “Vasilica, sa imi aduci batista si sa o lasi la doamna Georgica, ca eu de-acolo o iau. Ca tu nu ma meriti dupa purtarile pe care le ai si care le-ai avut cinci saptamani, care ai primit suvenire de la mine. Si batista!” Iaca, asa vine cateodata in lumea noastra povestea Desdemonei. Numai ca, de asta data, nu e imaginatia scriitorului, ci adancul si nefericitul fapt de viata: o tanara care era “tradusa” de

Vasilica.

Am avut multa vreme aceasta scrisoare printre scrisorile mele, dar ea a disparut o data cu multe alte texte, fotografii si carti, in urma unei mici invazii a Securitatii in apartamentul parintilor. Tatal meu, prevazator, a aruncat la gunoi tot ce parea subversiv. Inclusiv manuscrisul scrisorii de mai sus, asa ca va rog sa ma credeti pe cuvant. Am gasit o dactilograma a ei, printre hartiile mele vechi. Vasilica a existat. Ca si prietena sa, Minita. Pentru mine, e viu. Ca si dragostea. Deci:

“Dar tu nu meriti, decat de una ca asta cu care umbli si ai vorbit cu mine cinci saptamani si ti-am dat suveniruri. Si nu ai meritat sa ai suveniruri de la mine. Si nici nu trebuia sa vii deloc dupa mine. Nu te-am chemat si nu trebuia sa vii, daca tu stiai cu cine umbli. Dar daca eu stiam lucrurile astea, nici eu nu te chemam dupa mine acum sapte luni. Dar tu nici nu meriti una ca mine, ci numai de una ca asta cu care vorbesti. Si de prima data trebuia sa te duci la ea, nu sa vii la mine!”. Asa, pe ici pe acolo, am mai adaugat la text o minima ortografie. Dar sensul adanc, pe care il putem pricepe, e ca Minita are dreptate. Ea ii spune lui Vasilica: “Poti sa curtezi zece, ca atunci sa fie duzina si sa iti faci si tie renume. Dar tu cat te tii de cuminte si de cult, atata esti de incapatanat. Aseara pentru ce ai fugit, ai crezut ca viu la tine ca sa ma conduci acasa? Nu. Sunt brava, bucuroasa – nu pe tine, sa nu crezi. Poate ca tu crezi ca umblu dupa tine sa ma impac – nu, nici vorba: asa cum sunt, mai gasesc unul ca tine, chiar altcum ca tine”. In scrisoarea de despartire “altcum” este subliniat.

Finalul este unul care arata insa acel adevarat si adanc sens al suferintei din dragoste: “Si bine ai facut ca te-ai suparat cu mine, ca nici nu ne potriveam asa de bine, ca cu asta cu care vorbesti acum. Dar un lucru ma mira, ca devenindu-ti atata de nesuferitoare, nu mi-ai trimis batista inapoi”. Cand, elev in primii ani de liceu fiind, am citit prima oara textul acestei scrisori, povestea Desdemonei nu exista pentru mine. Ci doar absurdul, dragostea purtata, simbolizata de un obiect. De o bucatica de carpa. De o batista: “Ca eu asa am zis ca daca de mine nu mai ai placere, atunci nici de batista care este facuta de mine nu poti avea. Si tocmai pentru asta, nu vreau ca prin cine stie ce maini sa umble batista mea. De asta sa o stii deci de acum inainte, numai un obraznic esti si un mincinos. Deoarece cat ai vorbit cu mine cinci saptamani, numai minciuni mi-ai spus. Nu te-am chemat si nici nu trebuia sa vii deloc. Ca eu nu m-am dus la cor cu intentia aia sa imi caut curtezan, dar tu ai venit mereu dupa mine. Imi pare bine ca am mers la cinematograf, de s-a gatat acum, ca cine stie cat mai veneai la mine si nu iesea nimic. Da noi de stiam cine esti, in casa la noi nu veneai. Da batista sa o aduci cat de curand si sa o lasi la doamna Georgica!”.

Asa suna povestea. Dragostea, uneori, se masoara prin intamplari mici. Minita a ajuns nu doar sa-si recupereze batista, ci si iubitul. Am vazut fotografia lor de la cununie – a lui Nae, cel mai mare “maestru” sobar din Scheii Brasovului si a sotiei lui. Nu au avut copii. Minita a murit candva la finele anilor ”70. Nae, ramas singur, a lasat casa unor vecini care sa-l ingrijeasca. Ii dadeau sa bea spirt medicinal, pentru ca bietul batran cazuse adanc in patima alcoolului, iar ei aveau nevoie de casa cat mai repede. L-am cunoscut atunci, iar in acea seara, in care imi citea tremurat si plangand scrisoarea celei care ii fusese sotie, am inteles doua adevaruri. Unul despre dragoste. Altul despre lume.