O zi la Metropolitan

O zi la Metropolitan, cel mai mare muzeu de arta din America, unul dintre cele mai mari din lume. Bizantul prezentat la Metropolitan, prima expozitie pe aceasta tema, aici in New Yorkul secolului XX. M-am dus cu emotie. Cu speranta.
Arta bizantina. Mozaicuri, fresce, icoane, uleiuri, tempera pe hartie, creion si cerneala, sigilii, candelabre, carti si manuscrise, harti, monede, email, argint, cupe, ceramica in glazuri multicolore, textile, tapiserii, vesminte si tesaturi, epitafuri si catapetesme, iconostase, matase, catifea, pietre pretioase pe lemn, sculpturi, bucati din peretii bisericilor unde lemnul domneste peste mirosuri si semi-intunericul e trup din trupul divin. Unde zidul e plecat pe jumatate din lumea asta si icoane plang in palmele mele, cu ochii tulburi vor sa imi spuna ceva. Imparati ma privesc din custile lor, din culoarea cojita, imi povestesc bataliile, tradatorii si viclenii, regii nefolositori, invidiosi si hrapareti, infinitele posade din sufletul lor, trupul taiat de valoni, cruciatii greoi in armuri au strapuns prin portile care decantau transcendenta, au cazut de pe caii sacrificati peste caii pradati din hipodromul luminilor stralucind cu faclii noaptea ca afisele marilor metropole, s-au raspandit prin sangele femeilor violate in Sfanta Sofia, in relicvele si podoabele carate inapoi in orasul plutind pe comert si camatarie, prelingandu-se ca o pata de ulei peste pergamentul cu transparente verticale. Crestini nimicind crestini in numele crestinilor, pradatori si negutatori de fantasme, apoi turbane sapand transee in Bosfor, si orasul luminilor e ars de napalm, e patruns de neglijenta unei porti uitata deschisa si Sfanta Sofia devine moschee pentru viitor. Am cautat artefacte romanesti printre cele grecesti, armenesti, coptice, rusesti, sarbesti, bulgaresti. Nu le-am gasit nicaieri. Am mers sa ma uit pe o harta agatata pe pereti. Am cautat Valahia, Moldova… Nu le-am gasit nicaieri. In schimb am gasit Imperiul Bulgar intinzandu-se pana la Carpatii Meridionali. Imperiul Cuman prelingandu-se peste Moldova. Regatul Maghiar peste Transilvania. Nici urma de ceva romanesc. M-am intors si am mai cautat. Intr-un loc era arta de influenta bizantina. Asta e, mi-am zis, aici e. Ce? Arta din Bulgaria, Serbia, Rusia, si chiar Ungaria si Venetia. Nimic din Romania. Nici macar “de influenta bizantina”. Nici de influenta bizantina, nici pe undeva!? Niciunde! I-am spus directorului centrului cultural din New York de atunci. “Nu se poate face mai nimic”, mi-a zis indiferent si sec. Am ramas perplex. O tara care nu are fiintare spirituala, nu are reprezentanta politica si culturala, nu are loc pe harta? “Nu se poate face nimic”! aud din gura reprezentantului cultural chemat sa promoveze cultura romana. Dar poate avea dreptate: nu se poate face nimic. Si-mi rasuna in minte dureroase cuvinte: nimic nu se creeaza, totul se transforma, prin tehnologii stravechi, cornetul jupuit cu seminte virile s-a rasturnat in oglinda cenusie cu pielita stearsa, oglinda in care argintul s-a rasucit si a crapat. Unde esti cand vrei sa te vezi? Te mai vezi? Mai vrei sa te vezi?! si iar imi rasuna in urechi: Fara speranta nu poti sa incepi.