Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Oamenii din spatele celei mai mari oferte de pe Bursă

Oferta de până la 610 mil. euro prin care statul vinde pe Bursă 9,84% din acțiunile Petrom începe astăzi. Banca de investiții Renaissance Capital din Rusia va avea sarcina de a atrage marile fonduri de investiții străine să cumpere pachetul de circa 8,3% din acțiunile Petrom, în valoare de până la 518 mil. euro, care vor fi oferite pe tranșa investitorilor mari. Oamenii din spatele celei mai mari…

Andrei Chirileasa · 10 iulie 2011 · 1 min de citit

Oferta de până la 610 mil. euro prin care statul vinde pe Bursă 9,84% din acțiunile Petrom începe astăzi. Banca de investiții Renaissance Capital din Rusia va avea sarcina de a atrage marile fonduri de investiții străine să cumpere pachetul de circa 8,3% din acțiunile Petrom, în valoare de până la 518 mil. euro, care vor fi oferite pe tranșa investitorilor mari.

Pentru restul de 1,5% din acțiuni, alocate pe tranșa de retail, sunt responsabili brokerii de la BT Securities, EFG Eurobank Securities și Romcapital. Aceștia mizează pe o rețea de 463 de unități, care cuprinde agenții ale Băncii Transilvania, Bancpost și CEC Bank, pentru a strânge maximum 91 mil. euro, sumă necesară pentru acoperirea acestei tranșe.

Din partea Renaissance Capital, în pregătirea acestei oferte printre cei implicați au fost implicați italianul Angelo Morganti și englezul John Porter, doi dintre oamenii principali ai băncii pe segmentul de investment banking, iar Victor Cionga, fost bancher de investiții la Raiffeisen, a fost consultantul local al rușilor.

Consorțiul de intermediari va încasa un comision de 0,325% din valoarea ofertei, respectiv circa 2 mil. euro, dacă oferta se va face la prețul maxim de 0,46 lei/acțiune.

Citește și