Oare la 1900 in Regat se uitase de Basarabia?

Cand Carol I a vizitat Rusia in vara anului 1896, Journal de Petersburg scria: “Problema basarabeana isi pierde din importanta pentru romani”. De ce? Pentru ca se acutizase situatia romanilor din Transilvania si Bucovina, asa incat privirile romanilor din Regat se indreptasera catre ei.

Ziarul moscovit Svet asocia vizita lui Carol I aceleia a guvernatorului Basarabiei la Iasi in 1893, cand acesta din urma se declarase multumit de primire si lauda “binemeritata disparitie a acelei probleme basarabene care a fost cauza fiecarei iritari antirusesti din Romania”. La fel, ziarul Moskovskaia Vedomosti se bucura ca Basarabia nu mai era privita in Romania ca “o proprietate a ei”.
Numai ca, prin vizita sa in Rusia, Carol I nu schimba orientarea politicii externe a Romaniei. Corespondenta diplomatica germana din acei ani de la Sankt Petersburg si Bucuresti, de curand publicata de Teodor Pavel, ne aduce noi marturii despre neuitarea romanilor unii de altii.
“Noi ne-am purtat neloial fata de Romania, ii spunea ministrul rus de finante Serghei Witte, in iulie 1898, ambasadorului german Radolin. Dupa ce ii promiseseram ca nu vom lua nici o palma de pamant romanesc, am retinut o buna parte din tara si am dispus in schimb desprinderea de Turcia a mlastinoasei Dobroge.” Desigur, se referea la anii 1877-1878. Dincoace de Prut, se stia bine ca Basarabia fusese “rapita cu forta de catre Rusia… si mentinuta numai cu cnutul”, dupa cum declara mitropolitul Partenie al Moldovei, la inscaunarea sa din februarie 1902.
Se considera Basarabia pierduta pentru totdeauna? In timpul Razboiului Ruso-Japonez, Kiderlen Wachter, ministrul Germaniei la Bucuresti, il aude pe Gh. Grigore Cantacuzino, primul-ministru in functie: “Situatia in Rusia merge atat de prost, incat noi ne putem gandi la redobandirea Basarabiei”. Afirmatia face ocolul cabinetelor europene. Stia si liderul conservator ca o astfel de redobandire nu se putea obtine decat in cadrul unei miscari generale de autodeterminare a popoarelor din vestul Rusiei.
Dar… o pipaire a terenului uneori nu strica. In acest context, guvernul conservator primeste in portul Constanta crucisatorul rus Potemkin, cu marinarii sai rasculati. Este si contextul in care in Bucuresti se formeaza un “comitet de patru” lideri politici: Gh. Grigore Cantacuzino, N. Filipescu, I.I.C. Bratianu si E. Costinescu, “in vederea sprijinirii actiunii de autonomizare a Basarabiei”. Comitetul il insarcineaza pe Barbu Catargiu, seful de cabinet al primului-ministru, si pe C. Stere, exilatul basarabean din Romania si prietenul apropiat al lui I.I.C. Bratianu, cu organizarea unor actiuni concrete.
Sub pretextul unui proces de mostenire, C. Stere se duce in Basarabia – nu inainte de a discuta si cu Eugeniu Carada, care-i ofera, discret, sprijinul financiar al Bancii Nationale. Misiunea lui Stere era aceea de a aduna intelectuali basarabeni in jurul unui minimal program national: editarea unui ziar in limba romana, achizitionarea unei tipografii, constituirea unui nucleu politic care sa stea la baza unui partid national, infiintarea unei societati de cultura romaneasca, deschiderea unor scoli in limba romana. Si in buna masura misia lui Stere reuseste, cum ne demonstreaza corespondenta sa cu Barbu Catargiu, romanul sau memorialistic In preajma revolutiei si mai ales realitatea din Basarabia (primul ziar romanesc apare la 25 mai 1906).