Occident express: Imaginea pentru export a Romaniei
Cei pentru care politica este sinonima cu capatuiala au invatat repede ca trebuie sa-si rezerve un procent din castig pentru intretinerea imaginii lor. Mediile de informare au devenit si ele furnizoare de servicii in materie de creare si intretinere a imaginii
Cei pentru care politica este sinonima cu capatuiala au invatat repede ca trebuie sa-si rezerve un procent din castig pentru intretinerea imaginii lor. Mediile de informare au devenit si ele furnizoare de servicii in materie de creare si intretinere a imaginii. Pe scurt, “imaginea” este pe cale de a inlocui conceptul de valoare, asa cum, in oranduirea comerciala in care traim, cetateanul nu mai e necesar, el este inlocuit de consumator.
Sa nu ne miram deci ca la unii romani din diaspora sau din interior apare spaima ca o expozitie de arta insolita si insolenta ar putea strica “imaginea Romaniei” si ca n-ar reprezenta “adevaratele valori romanesti”. Ideea ca printr-o imagine buna oricine isi poate pacali interlocutorul – sau chiar lumea – s-a incetatenit deja.
Daca ai imagine nu-ti mai trebuie continut, daca esti prezent pe toate canalele de televiziune e ca si cum ai avea ce spune. Oamenii care au astazi foarte multi bani au, in mod obligatoriu, si imagine, ceea ce reprezinta o platosa redutabila. Daca ai imagine, poti sa ascunzi mai usor necinstea, rautatea si gaunosenia.
Cand e vorba de imaginea unei tari, insa, lucrurile sunt mult mai complicate, intrucat, in acest caz, ceea ce conteaza este mai degraba civilizatia, nu cultura. Faptul ca Gabriel Garcia Marquez a luat in 1982 Premiul Nobel pentru literatura si a devenit unul dintre marii romancieri ai lumii nu a ameliorat in niciun fel imaginea Columbiei, care ramane o tara a drogurilor si a violentei.
Artistii nu reprezinta niciodata o tara, ei se reprezinta pe ei insisi sau, cel mult, reprezinta un curent literar sau o tendinta novatoare, chiar daca se hranesc in opera lor cu imagini din tarile lor si cu seva culturala a acestora. Un artist evolueaza pe cu totul alte orbite decat un sportiv care isi reprezinta tara la Jocurile Olimpice sau decat un ambasador. Artistul autentic nu poate fi trimis de nimeni cu vreun mesaj in exterior, pentru ca el nu poate minti. Cioran nu a fost “ambasadorul cultural” al Romaniei in Franta sau in Occident.
Sigur, exista tari care furnizeaza uneori Occidentului batalioane de artisti. Sa nu ne pacalim insa in privinta acestor miscari geografice ale talentelor: numerosii scriitori sud-americani sau est-europeni care s-au afirmat in ultimele decenii ale secolului trecut la Paris si in Europa paraseau de fapt tari insangerate de dictaturi brutale, fie de dreapta, fie de stanga.
Recunosc, insa, ca si eu, ca om care traieste de mai bine de 20 de ani in Occident, am suferit teribil de multe ori intrucat Romania avea o imagine in general simplista si preponderent negativa. Sunt un adevarat colectionar de reactii furnizate de strainii cu care am stat de vorba si care, atunci cand aflau ca sunt roman, imi evocau imediat prima imagine care le venea in minte legata de Romania. De cate ori n-am auzit exclamatia “Romania, aha, Nadia Comaneci!” Sau: “Romania, aha, Ceausescu!” In functie de categoria profesionala, de varsta, sex, grad de cultura si de informare, Romania era asociata fie cu Ilie Nastase, fie cu Eugen Ionescu, fie cu Dracula, fie cu gerovitalul…
Dupa 1989 au aparut alte asociatii: Romania a devenit sinonima cu tiganii, cu copiii strazii, cu cainii vagabonzi de la Bucuresti, cu minerii devastand Capitala sau cu coruptia politicienilor. Presa occidentala, interesata mai mult de spectacolul informatic decat de informatie, n-a fost nici ea deloc tandra cu Romania si s-a concentrat, cu preponderenta, pe subiecte cu conotatie negativa sau exotica, din care n-au lipsit etichetele. Trebuie recunoscut acest lucru, Romaniei i s-au lipit (cu ajutorul ei, insa) pe frunte cateva etichete extraordinar de greu de sters. Mi s-a intamplat sa asist, in Franta, la festivaluri si manifestari extrem de interesante dedicate Romaniei, unde erau invitati artisti din diverse domenii si unde Romania era prezentata sub semnul modernitatii. Aproape de fiecare data insa, cand trebuia realizat un afis care sa sintetizeze intregul demers, pe care sa apara o singura imagine a Romaniei, in mod invariabil optiunea mergea spre o fotografie reprezentand un grup de violonisti tigani, o camasa taraneasca sau un copil descult in urma unui card de gaste. Sa nu ne furam, deci, singuri caciula sau, mai bine zis, sa nu fantasmam prosteste in ce priveste asa-zisa imagine a Romaniei: cand occidentalul trebuie sa opteze pentru una “reprezentativa” in ce ne priveste, el recurge inca la o eticheta. Iar etichetele risca sa persiste inca multa vreme daca Romania nu va acumula rezultate in materie de civilizatie, inclusiv politica.
Am intalnit insa, din 1989 incoace, si enorm de multi straini incantati de Romania, dupa ce au avut o experienta romaneasca, dupa ce au calatorit prin Romania si, mai ales, dupa ce au colaborat cu romanii si cu diverse institutii romanesti pe diverse proiecte, in special culturale. Cativa oameni si cateva institutii s-au implicat de mai multi ani in acest tip de operatiune: sa provoace contacte reale intre occidentali si Romania, sa demonstreze ca Romania este o tara normala, ca nu are nimic “reprezentativ” cu exceptia diversitatii, ca Romania este un laborator de creatie asa cum mai sunt si altele pe planeta, ca a aparut in Romania o generatie care nu este complexata si nu este marcata de autocenzura… Institutul Cultural Roman face parte dintre aceste de institutii, ba chiar sunt tentat sa cred ca este prima dintre ele. Am intalnit, in Europa, artisti, regizori, directori de teatre, traducatori, editori etc. care mi-au spus de nenumarate ori “in sfarsit avem un interlocutor in Romania, putem propune proiecte comune ICR, ni se raspunde la scrisori si la mesaje… “. Am intalnit, in mai multe capitale ale lumii, artisti straini uluiti ca in sfarsit puteau sa aiba de-a face cu directori de centre si institute culturale romanesti cu autonomie si libertate de decizie.
Romanii care au un pic de bun-simt stiu cat de greu este, intr-o capitala ca Parisul sau New York-ul, unde au loc cate 600, 700 sau chiar mai multe manifestari culturale zilnic, sa aduci public strain (si nu din diaspora romana) la o manifestare romaneasca. La New York, de exemplu, in mai multe randuri, presa americana a evocat pe larg, cu aprecieri extrem de elogioase, ceea ce Corina Suteu si echipa ei au reusit sa propuna ca manifestare de arta si cultura romaneasca. Putina lume stie, insa, ca o directoare precum Corina Suteu are in spate o enorma experienta de managment cultural, ca a condus in Franta o scoala de acest tip si a functionat in calitate de consilier cultural pe langa mai multe institutii europene. Exista, insa, si aceasta boala romaneasca extrem de grava a contestarii competentelor: cand esti pur si simplu foarte bun intr-un domeniu, dar nu servesti nici un clan si nici o grupare de interese, inseamna ca “n-ai pe nimeni in spate” si trebuie sa cedezi locul. Cei care isi impart Romania ca pe o placinta nu vor sa abandoneze unele bucatele care se afla, de exemplu, la New York..
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026