Odiseea Republicii Moldova

Chinuita a fost viata populatiei dintre Prut si Nistru in ultimele doua secole. Drama moldovenilor din regiune a inceput in 1812 cand, in urma unor angajamente tipice Sfintei Aliante a marilor puteri europene, Basarabia a cazut sub cizma imperiului tarist.

Pentru a zadarnici crearea unei miscari nationale romanesti, stapanitorii rusi au incurajat imigrarea in Basarabia a unei mase de rusi, ucraineni, gagauzi si chiar au atras in partea sudica germani, oferindu-le intinse colonii agrare.

O statistica din 1897 arata ca dintr-o populatie de doua milioane locuitori, romanii moldoveni reprezentau mai putin de jumatate. Erau eficienti colonizatorii taristi.

In pofida politicii de rusificare, realipirea Basarabiei la patria mama in 1918 a gasit la Chisinau o puternica miscare romaneasca de emancipare, care va juca un rol activ in viata politica a Bucurestiului in intreaga perioada interbelica.

Ion Inculet, Pantelimon Halipa si Constantin Stere au devenit lideri politici marcanti in parlamentul si guvernul Romaniei. Intr-un roman fluviu de o mare forta epica, Constantin Stere a reusit sa descrie drama acestui popor in toiul marilor rasturnari istorice cauzate de Revolutia din Octombrie 1917.

In 1940, Armata Rosie a recuperat Basarabia, pe care a stapanit-o pana la prabusirea imperiului sovietic.

De atunci, incepand cu atutoproclamarea Republicii Moldova ca stat independent, romanii cunosc mai bine evolutia starilor de lucruri de peste Prut.

Sa mentionam doar ca moldovenii care viziteaza Romania, declara recent unul din ei, “simt ca au pasit in Occident”. Asta ne scuteste de a mai infatisa tabloul situatiei economice si sociale din Republica Moldova.

Saracia si mizeria, pe care s-a suprapus manuirea mestesugita a robinetului petrol si gaze de la Mosova, si nu in ultima instanta compozitia etnica a electoratului, toate acestea au concurat la recenta victorie in alegeri a partidului comunist – fenomen rar, daca nu unic, in zilele noastre. aeful comunistilor, Vladimir Voronin, a devenit presedintele republicii.

Cum era de asteptat, Voronin si-a fixat prima deplasare la Moscova, ca sa nu existe nici un dubiu asupra optiunii sale internationale.

Acolo s-a simtit ca acasa, ba chiar mai bine, ca la Chisinau nu e caldura in case, iar lumina electrica e data cu zgarcenie. ai, bineinteles, la intalnirea cu presedintele Putin n-a avut nevoie de interpret. Vorbesc aceeasi limba.

De la inceput, Voronin a tinut sa-l asigure pe Putin ca tara sa “nici nu se gandeste sa intre in NATO”. Fiind obligat sa pomeneasca de Transnistria, ca nu cumva sa-l supere pe Putin, i-a precizat ca nu-i preocupa angajamentul luat de Rusia la summit-ul OSCE de la Istanbul ca pana in 2002 isi va retrage trupele si armamentul din Transnistria. Ba chiar a apreciat ca militarii rusi sunt “factori de stabilitate” in regiune, prezenta lor acolo fiind “necesara”.

Moscova insa tine sa faca ceva de ochii lumii. La Chisinau a sosit Evgheni Primakov, ca presedinte al Comisiei Federatiei Ruse, ca sa discute cu reprezentantii Moldovei chestiunea unui “nou statut” al Transnistriei. In camuflaje de acest gen, diplomatia rusa e neintrecuta.

Cu toate actele de plecaciune, Putin nu s-a dovedit prea generos cu Moldova, total dependenta de livrarile rusesti de energie, pentru care a si acumulat niste datorii.

A trecut insa vremea cand Moscova isi intretinea satelitii imperiului cu petrol si gaze. Ceva totusi o sa primeasca Voronin, dar va trebui sa plateasca cu cereale, vin si carne, de care Rusia are mare nevoie. Trocul sa traiasca!

Am ajuns vecini cu (scuzati!) Cuba

Avand pe fundal un imens portret al lui Lenin, Vladimir Voronin, vorbeste cu patos despre rezistenta tarii sale in fata Europei “asa cum rezista Cuba in mijlocul pradatorilor imperialisti”. Numai ca de aceasta data Voronin nu face astfel de declaratii doar in calitate de lider al Partidului Comunistilor moldoveni, ci ca presedinte al Republicii Moldova.

Voronin a devenit, la inceputul lunii aprilie, primul sef de stat comunist care preia conducerea unei foste republici sovietice, dupa destramarea URSS, in 1991, in timp ce Partidul Comunistilor detine majoritatea absoluta in Parlamentul moldovean.

Venirea comunistilor la putere marcheaza un proces am putea spune natural de orientare a Chisinaului spre spatiul ex-sovietic, care traieste inca in nostalgia comunismului si a marii Uniuni Sovietice, dupa un deceniu de reforme dezamagitoare.

“Nu exista alternativa la constructia unei societati socialiste”

Sunt vorbele rostite de Voronin in deschiderea celui de-al patrulea Congres al Partidului Comunistilor moldoveni, marcand in mod clar faptul ca Occidentul si capitalismul nu reprezinta in viziunea sa o alternativa la apropierea de Moscova.

Pentru a sublinia acest lucru, prima sa vizita in calitate de presedinte al Moldovei a fost la Moscova, unde presedintele rus Vladimir Putin i-a promis ajutor in problema transnistreana si, a€oin masura in care va fi posibil”, in cea a alimentarii cu energie, domeniu in care Chisinaul depinde aproape total de Rusia.

Popularitatea lui Voronin si a comunistilor nu poate fi calificata drept o supriza intr-o tara considerata cea mai saraca din Europa si chiar din Comunitatea Statelor Independente (CSI), unde pana acum fortele asa-zis reformiste nu au reusit sa faca mare lucru in domeniul economic.

In prezent, in Republica Moldova aproximativ 80% din populatie supravietuieste cu mai putin de un dolar pe zi.

Economia continua sa aiba la baza sectorul agricol, majoritatea productiei pentru export luand drumul CSI (vezi caseta).

Programul de guvernare al noului premier Vasile Tarlev are ca obiective o crestere a Produsului Intern Brut de 5% pentru acest an, mentinerea ratei anuale a inflatiei sub 10% si reducerea deficitului bugetar la 1,5% din PIB.

Tarlev afirma ca intentioneaza sa mentina relatiile cu Fondul Monetar International si sa solicite aderarea la Organizatia Mondiala a Comertului, desi programul de guvernare pe care l-a prezentat cuprinde propuneri pentru majorarea taxelor vamale la importuri.

In plus, Voronin a promis ca statul va juca un rol mai activ in reglementarea economiei, care s-a diminuat, din 1991, cu doua treimi, ceea ce inseamna aproape sigur oprirea oricaror reforme in companiile de stat si revenirea Republicii Moldova sub steaua rosie a lui Lenin. (Gabriel Barliga)

Realitati ireversibile

Timpul va arata daca Voronin, conducatorul comunist al Moldovei, este un precursor sau el incheie, de fapt, plutonul comunismului european.

Omologii sai din tarile occidentale – cei care si-au pastrat denumirea si programul – se reintorc la sursele marxiste, cautand un ideal curat, anterior in timp experientei sovietice. Pe alte continente, Partidul comunist chinez gestioneaza trecerea la capitalism, preocupat de soarta cadrelor nu de cea a ideilor.

In Vietnam, lupta pentru putere din interiorul partidului poate sa fie primul pas spre o realitate cu mai multe partide. Pentru Cuba lui Castro – relatiile (sau absenta lor) cu Statele Unite tin loc de ideologie si de politica economica.

Voronin nu se pozitioneaza alaturi de comunisti, ci alaturi de conducerea Rusiei care se revendica, nu doar prin Putin, mai degraba de la KGB, decat de la PCUS.

La Chisinau nu se prea vorbeste despre zorile lumii de maine si dictatura proletariatului, ci despre promovarea limbii ruse ca a doua limba in stat si despre acordurile militare cu Moscova.

Acestea au fost primele incheiate si, probabil, nu intamplator. Nucleul dur al partidului lui Voronin este alcatuit din activisti politici care nu au acceptat nici independenta de fapt a Moldovei, nici perspectiva – virtuala – a unirii cu Romania.

A obtinut majoritatea prin voturile unei populatii care in fata unui prezent lipsit de orice speranta pentru viitor, se refugiaza in trecut.

La congresul Partidului comunist, unde dupa victoria in alegerile generale, Voronin a fost ales fara probleme, el a vorbit despre drepturile omului, dar si despre perspectiva ca Moldova sa se opuna capitalismului european, la fel cum lupta si Cuba pe continentul american.

De unde rezulta ca drepturile omului vor fi sever limitate de conditiile citadelei asediate, modelate de unicitatea conditiei sale.

In Moldova, nici dezbaterea politica si, probabil, nici cea intelectuala nu au legat suveranitatea statului de reforma economica si nici aceasta nu a fost conditionata – teoretic sau practic – de progresul democratiei.

Singura realitate in care s-au tradus aceste notiuni a fost spectacolul orgoliilor politicianiste si mizeria tot mai fara iesire a populatiei, mizerie indiferenta la traditia culturala sau la limba in care ea se exprima.

Binefacerile democratiei nu apar in mod spontan dupa inlaturarea dictaturii, in absenta unui proiect, pluralismul se transforma in cacofonie, dezvoltarea libera a individului devine un privilegiu al celor tari intr-o ambianta asemanatoare cu cea a junglei.

In absenta unei dinamici revolutionare le va fi greu lui Voronin si partidului sau sa instaureze dictatura proletariatului sau a altcuiva.

O rezolvare a problemelor legate de Tiraspol si de prezenta armatei ruse i-ar permite insa, intr-o prima etapa, sa pretinda ca el a obtinut mai mult pentru statul suveran decat “nationalistii” care l-au precedat, iar pe darele acestui succes s-ar putea alinia ordinii de stat rusesti, aceea care o sa fie, cand o sa fie.

Tristetile ca si sperantele au o origine comuna: oamenii nu prea izbutesc sa creeze realitati ireversibile. Ordine unde se inscriu atat democratia lui Lucinski cat si comunismul lui Voronin. (Magdalena Boiangiu)