Versiunea completă
Business Internaţional

OECD pune Franta in boxa acuzatilor

Guvernul de centru dreapta al Frantei a primit recent avertizari din partea Organizatiei pentru Cooperare Economica si Dezvoltare(OECD) in legatura cu pericolul reprezentat de cresterea deficitului bugetar. In primul sau raport elaborat dupa 2001, OECD a folosit un ton neasteptat de dur la adresa Frantei, in special datorita faptului ca a permis ca deficitul bugetar sa depaseasca anumite limite c…

Gabriel Taranu · 9 iulie 2003 · 2 min de citit



Guvernul de centru dreapta al Frantei a primit recent avertizari din partea Organizatiei pentru Cooperare Economica si Dezvoltare(OECD) in legatura cu pericolul reprezentat de cresterea deficitului bugetar.



In primul sau raport elaborat dupa 2001, OECD a folosit un ton neasteptat de dur la adresa Frantei, in special datorita faptului ca a permis ca deficitul bugetar sa depaseasca anumite limite considerate periculoase.



Previziunile privind deficitul bugetar al Frantei vizeaza pentru anul acesta o crestere de pana la 3,5%, in timp ce datoria publica este estimata a se ridica la 61% din produsul intern brut.



Raportul elaborat de OECD solicita masuri urgente pentru reducerea cheltuielilor bugetare si pentru echilibrarea sistemului social: “Autoritatile trebuie sa actioneze imediat pentru a redresa situatia fiscala in vederea restabilirii echilibrului bugetar pe termen lung.”



In urma analizarii raportului OECD, Francis Mer, ministrul francez de finante, a comentat mai mult aprecierile pozitive, anuntand in acelasi timp o apreciere economica pentru cea de-a doua jumatate a anului.”Suntem constienti de ritmul lent al cresterii economice din ultima perioada…dar, dupa cum se poate observa din rapoartele OECD si FMI, se intrunesc toate conditiile pentru o revigorare a economiei in perioada urmatoare,” a afirmat Mer.



In ciuda deselor critici din parte autoritatilor de la Bruxelles, ministrul de finante si-a reconfirmat intentia de a apela la noi reduceri de taxe pentru a impulsiona dinamica economiei.



Raportul isi concentreaza in special atentia asupra riscului de incalcare a prevederilor Pactului European de Stabilitate, in conditiile in care atat Franta dar mai ales Germania au estimat valori ale deficitului bugetar si ale datoriei publice peste limitele admise.



Previzionand o crestere economica modesta, mai mica de 1% pentru anul acesta si o dinamica de numai 2% pentru 2004, raportul sintetizeaza trendul general al economiilor occidentale care dau dovada de slabiciune dupa multi ani de crestere sustinuta. Estimarile guvernului Raffarin sunt ceva mai optimiste, vizand o crestere de 1,2% pentru anul acesta si de 2,4% pentru 2004.



Daca previziunile OECD si FMI privind o crestere de numai 0,8% in 2003 se confirma, in 2004 Franta va avea dificultati in mentinerea indicatorilor financiari stabiliti prin Pactul de Stabilitate. Din iunie anul trecut, de cand a venit la putere, guvernul de centru dreapta nu a acordat foarte multa atentie restrictiilor pactului de stabilitate. La fel ca si Germania sau Italia, tari care au intalnit dificultati in respectarea acestor rigori, Franta este sustinatoarea unei abordari mai flexibile a prevederilor planului, care ar permite o relansare a economiilor europene.

Citește și