Of, of, America

Abia acum, odata reeditat cu un adaos de peste o suta de pagini, am ajuns sa citesc volumul cu care a debutat (cred) Ovidiu Hurduzeu in 2002 si care a scandalizat lumea corectitudinii politice dambovitene*.

Mai este cazul sa spunem cine sunt “sclavii fericiti”, de vreme ce cartea e subintitulata Lumea vazuta din Silicon Valley? Evident ca americanii, dupa o formula din – daca nu ma insel – Brave New World.

Precedata fiind, la vremea ei, de o serie de fragmente publicate in Romania literara, cartea lui Ovidiu Hurduzeu a suparat, cum spuneam, destule cazemate ale fanatismului de stanga, lucru de care, de altfel, autorul era in deplina cunostinta de cauza: “Elita intelectuala in general s-a dumirit, dar pastreaza tacere de frica marginalizarii. In Romania, cine se pronunta impotriva multiculturalismului este etichetat drept nationalist, antisemit si simpatizant legionar. Faptul ca multiculturalismul si corectitudinea politica provin de la cei pe care, vezi Doamne, ar trebui sa-i imitam, creeaza o dilema pe care intelectualitatea noastra nu stie inca s-o rezolve. Pana una alta, o ignora cu seninatate (cu unele exceptii notabile: Virgil Nemoianu, Monica Spiridon, Horia-Roman Patapievici…).”

Asa este. Din lasitate sau din lehamite, din comoditate sau santajare profesionala, din indiferenta pseudoaristocratica ori superbie paguboasa, spiritele de elita aproape ca au incetat sa poarte acest razboi de gherila ideologica, preferand constructia (mai mult sau mai putin de anvergura) in duhul traditiei, si nu suprematia vidului din deconstructia postmoderna. Asta si pentru ca, tot in cuvintele autorului, “intr-un fel sau altul, toate curentele de idei legate de postmodernism – (post)structuralism, feminism, multiculturalism etc. – au contribuit la reducerea dimensiunilor individului. Dintr-o fiinta autonoma si responsabila, omul a devenit slab si dependent, lipsit de capacitatea de a intelege lumea si, cu atat mai putin, de a o schimba”.

Un scurt si iute inventar de idei, pentru a sti la ce sa va asteptati. Convins (ca orice neoconservator care-si respecta virtutile reactionare) de axioma lui Cioran cum ca progresul nu este altceva decat “elanul catre tot mai rau”, Ovidiu Hurduzeu postuleaza postheideggerian – cu dreptate, subscriu la randu-mi – ca omul ontologic a fost ucis de omul tehnologic si ca, ireversibil fisurat, omul a devenit vulnerabil, locuind lamentabil “o cultura a vulnerabilitatii”. “Se vorbeste mult despre libertate in societatea postindustriala. Intr-adevar, oamenii s-au eliberat de tot ceea ce oferea rezistenta unui continut: figuri de autoritate politica si morala (familia, biserica, statul etc.), constrangeri interioare si exterioare (prejudecati, pasiuni violente), obstacole naturale (natura, corpul omenesc). Au devenit insa sclavii fericiti ai unor forme si coduri”. In fine, “sa nu uitam ca dusmanul de moarte al mondializarii ramane statul national”, ca “in sistemul laissez-faire al tehnoglobalismului rolul Romaniei va fi sa inghita o parte din supraproductia statelor avansate, nicidecum sa devina un competitor competitiv”, ca “banul va fi etalonul universal” in vreme ce “traditia si istoria nationala vor indeplini un rol decorativ, fiecare se va raporta la cum si ce consuma, confortul material va deveni idealul vietii implinite”. Si ca “moartea ideologiilor” a fost un slogan fals, o iluzie periculoasa: “din pacate, rasuflatele ideologii de odinioara sunt inlocuite de cele recente (tehnoglobalismul, de pilda), subtile si adaptate la conditiile lumii de astazi”.

Nota 1 de la pag. 66 deschide pista unei dezbateri interesante, apropo de “solidaritatea intelectuala” tot mai justificat clamata in ultima vreme la noi: “in cultura romana va fi greu sa se formeze grupuri omogenizate datorita traditiei personalist ortodoxe si a unui respect profund pentru individualismul modern inaugurat de Epoca Luminilor. La care se adauga, fara doar si poate, amintirea de cosmar a colectivismului comunist. Iata de ce grupul desantistilor anilor ?”80 – primul grup de factura postmoderna din Romania – a fost o aparitie efemera, in ciuda unui puternic mimetism narcisist”.

Dar cea mai substantiala disociere este cea propusa la p. 207 intre cerintele integrator-nivelatoare ale globalizarii versus “imaginarul arborelui si al radacinii”. “Arborele si radacina nu fac casa buna cu mondializarea, bazata pe o logica rizomica. Spre deosebire de arbore, rizomul (echivalentul retelei din spatiul tehnologic) nu dezvolta un sistem central, cu ierarhii si legaturi prestabilite. Rizomic, capitalul se extinde in toate directiile, dezvolta legaturi combinatorii pe baza de eterogenitate. In logica rizomica nu exista incompatibilitate intre taranul roman si cutia de Coca-Cola, intre sarbi si albanezi, intre barbati si homosexuali” s.a.m.d.

Situat ferm, din fericire, de partea arborelui ingaduitor-ierarhizant si impotriva terorismului logicii rizomice, Ovidiu Hurduzeu pledeaza pentru “radicalismul aristocratic”, un “dusman neimpacat al stangismului globalizat. Dupa prabusirea sistemului comunist in estul Europei, constatam convergenta dintre postmodernitatea institutionalizata si Noua Stanga. Stangistul zilelor noastre ridica mediocritatea la rang de etalon intrucat este un tip slab, complexat, incapabil sa se depaseasca pe sine. Neputinta sa il umple de resentimente, cinism si ura fata de tot ceea ce reprezinta o valoare in sine. Iata de ce se simte solidar cu ÇvictimeleÈ si ÇnapastuitiiÈ. Dar tot neputinta sa il face integrabil in sistem…” (v. demonstratia despre “fuzionalitatea si gregaritatea neotribalismului postmodern” la p. 80).

Ca unul care am tradus cu egala participare doua carti antipodice despre America de azi (Obsesia antiamericana, de J.F. Revel si La sfarsitul imperiului, de Emmanuel Todd), nu stiu cat de adecvata este pozitionarea monovalenta a autorului. Aici dreptatea mi se pare perfect continuta in citatul din Virgil Nemoianu de la p. 145, despre armonizarea contrariilor ca fiind specificul de profunzime al SUA. Insa pentru gandirea romanitatii fata cu globalizarea, cartea de fata reprezinta un stimul fertil. De acum, datoria cea mai urgenta pentru Ovidiu Hurduzeu mi se pare traducerea acelor carti neoconservatoare americane de care la noi nu se stie mai nimic.

*) Ovidiu Hurduzeu, Sclavii fericiti. Lumea vazuta din Silicon Valley, editie completa, Editura Timpul, 2005, 302 pag.