Oferta: trei divizii... 11 magazine... cam cat?.. Ieftin, 2 euro
Compania britanica Laura Ashley este mai aproape de incheierea nefericitei sale explorari a pietei europene, dupa ce retailerul din domeniul vestimentar si al decoratiunilor interioare a anuntat vanzarea diviziilor sale din Belgia, Luxemburg si Olanda in schimbul unei sume nominale de 2 euro
Compania britanica Laura Ashley este mai aproape de incheierea nefericitei sale explorari a pietei europene, dupa ce retailerul din domeniul vestimentar si al decoratiunilor interioare a anuntat vanzarea diviziilor sale din Belgia, Luxemburg si Olanda in schimbul unei sume nominale de 2 euro.
Vanzarea face parte dintr-un plan mai amplu prin care compania intentioneaza sa inchida sau sa ofere in franciza operatiunile pe care le desfasoara in Europa.
Compania a fost obligata sa colecteze 8,2 milioane de lire sterline prin intermediul unei emisiuni de drepturi in luna mai in scopul finantarii acestui program.
Performantele slabe inregistrate de magazinele sale din Europa continentala, dintre care multe sunt in pierdere, au reprezentat principalul factor ce a generat o pierdere bruta de 14,4 milioane de lire sterline anul trecut, cea mai slaba performanta din ultimii patru ani.
Candva, Laura Ashley parea un exemplu clasic al unei marci britanice cu succes pe piata internationala.
Richard Ratner, analist de retail in cadrul Seymour Pierce, a declarat ca vanzarile de active reprezinta o masura corecta, existand insa in prezent probleme legate de divizia britanica a companiei.
Divizia de decoratiuni este bine privita, insa, conform lui Pierce, compania va trebui sa consolideze pozitia celeilalte divizii, de vestimentatie.
“Au avut o conceptie in intregime gresita cu privire la colectiile vestimentare destinate femeilor, iar lucrurile vor trebui indreptate din acest punct de vedere,” a mai declarat Pierce.
Acordul incheiat cu Laben Holding se refera la sapte magazine din Olanda, trei din Belgia si unul din Luxemburg.
Laben a incheiat un acord de franciza pe patru ani si jumatate cu Laura Ashley, ce a declarat ca valoarea combinata a cifrei de afaceri a acestor divizii se ridica la 6,7 milioane de lire sterline, datoriile fiind de 2,2 milioane de lire sterline.
Compania a inchis 33 de magazine in intreaga Europa din luna ianuarie – 20 in Germania, sapte in Franta, patru in Austria, unul in Belgia si unul in Olanda.
Din cele sase magazine pe care Laura Ashley le mai detine in Franta, patru sunt asteptate sa fie inchise pana in luna noiembrie, iar compania se afla in negocieri pentru vanzarea si plasarea in franciza a celorlalte doua.
Compania este de asemenea pe punctul de a finaliza vanzarea celor sase magazine pe care le mai detine in Elvetia, Austria si Italia, ceea ce ar reprezenta retragerea completa a companiei de pe piata europeana.
catalina.apostoiu@zf.ro
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026