Versiunea completă
Business Internaţional

Oficial BCE: Cipru ar putea avea un pachet de bailout la sfârșitul lunii martie

Pachetul de ajutor financiar destinat Ciprului, a cincea economie din zona euro care are nevoie de bailout din partea creditorilor internaționali, ar putea fi stabilit până la sfârșitul lunii viitoare, a declarat Joerg Asmussen, membru în consiliul Băncii Centrale Europene (BCE), pentru publicația germană Handelsblatt.

Ioana Nita · 11 februarie 2013 · 1 min de citit

Pachetul de ajutor financiar destinat Ciprului, a cincea economie din zona euro care are nevoie de bailout din partea creditorilor internaționali, ar putea fi stabilit până la sfârșitul lunii viitoare, a declarat Joerg Asmussen, membru în consiliul Băncii Centrale Europene (BCE), pentru publicația germană Handelsblatt.

“Mă aștept ca programul de ajutor financiar pentru Cipru să fie gata până la sfârșitul lunii martie”, a spus Asmussen, adăugând că politicienii germani nu ar trebui să încerce să amâne decizia referitoare la bailoutul țării până după alegerile federale din Germania, din luna septembrie.

Politicienii alianței aflate la guvernare în Germania, precum și opoziția, au ezitări în privința acordării unui bailout de 17,5 miliarde euro din cauza statutului țării de paradis fiscal pentru oligarhii ruși. Berlinul se teme că Ciprul este folosit de aceștia ca paravan pentru a ascunde afaceri de spălare de bani, notează agenția Thomson Reuters.

“Nu trebuie să existe niciun dubiu în această privință: dacă Cipru nu obține ajutor extern, va intra în default”, a declarat oficialul BCE.

El a avertizat, de asemenea, că dacă nu se va găsi o soluție pentru salvarea Ciprului, o țară de importanță sistemică în zona euro, “va fi pus în pericol progresul făcut anul trecut cu privire la contracararea efectelor crizei, iar acest lucru va implica costuri financiare și politice ridicate”.

În schimbul ajutorului financiar, guvernul de la Nicosia va fi nevoit să respecte condiții dure, inclusiv reducerea dimensiunii sectorului financiar și transparentizarea sistemului bancar.

Citește și