Oficial Fed: Statele Unite se află pe drumul către insolvență
Statele Unite sunt pe drumul spre insolvență, iar liderii politici americani se află într-un moment de "cotitură", a declarat, marți, un oficial al Rezervei Federale americane (Fed).
Statele Unite sunt pe drumul spre insolvență, iar liderii politici americani se află într-un moment de “cotitură”, a declarat, marți, un oficial al Rezervei Federale americane (Fed).
“Dacă vom continua pe drumul pe care ne-au pus autoritățile fiscale, vom deveni insolvenți. Întrebarea este când”, a spus Richard Fisher, președintele Rezervei Federale din Dallas, una dintre cele 12 instituții care intră în componența Fed.
Fisher este considerat unul dintre cei mai îndrăzneți șefi ai băncii centrale americane.
Chiar dacă măsurile de ajustare vor fi dificile, Statele Unite vor lua deciziile necesare, a adăugat oficialul, într-un discurs susținut la Universitatea din Frankfurt.
Bancherul a avertizat și asupra semnelor privind o reluare a stilului de tranzacții care au alimentat criza financiară. Citiți mai mult despre drumul spre insolvență al SUA pe www.mediafax.ro
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026