Oligarhul care si-a cladit afacerea din active second hand

In afara de specialistii din industrie, putini au auzit de Alexander Abramov sau de compania sa. Cu toate acestea, in ultimii cinci ani el a construit EvrazHolding, cel mai mare imperiu din domeniul otelului si fierului din Rusia. Compania sa are 125.000 de angajati, produce in jur de 22% din otelul rusesc, iar cifra de afaceri anuala se ridica la 2 miliarde de dolari.

EvrazHolding, cel mai mare producator de otel al Rusiei, este un produs al perioadei de crestere economica de dupa criza financiara din 1998, iar Abramov este reprezentativ pentru al doilea val de magnati ai Rusiei care si-au facut intrarea in lumea afacerilor dupa ce cele mai valoroase active si companii au fost preluate de alti investitori privati.

Al doilea val

Spre deosebire de primul val de „oligarhi” care aveau unele legaturi cu lumea politicului, precum Mikhail Khodorkovski sau Vladimir Potanin, Abramov nu a fost sustinut de oameni politici si nu a avut nici resursele financiare care sa-l ajute sa obtina o parte din beneficiile privatizarii haotice a anilor 1990.

„Nu am crezut ca privatizarea va fi un proces ireversibil in aceasta tara, astfel ca am preferat sa stau deoparte”, a declarat el.

In ultimii ani insa, EvrazHolding a aparut drept una dintre cele mai puternice grupuri integrate vertical din Rusia. Printre activele sale se numara trei otelarii, trei mine de carbune, mai multe divizii de tratare a minereurilor, precum si un mare port comercial, Nakhodka, situat in estul tarii.

Patronul cercetator

Initial, Abramov parea ca va deveni unul din cei mai importanti oameni de stiinta ai Rusiei. A absolvit Institutul de Fizica si Tehnologie din Moscova, corespondentul rusesc al renumitului MIT (Massachussets Institute of Technology) din Statele Unite. La 31 de ani era directorul adjunct al Institutului de Temperaturi Inalte, o baza de cercetari pentru programele spatiale si de aparare ale Rusiei.

In cele din urma, fondurile publice destinate institutelor de cercetare s-au epuizat. „In 1990, deja devenise clar faptul ca nu se vor mai gasi bani pentru stiinta in Rusia. A fost o alegere simpla: fie plecam din tara asa cum au facut alti colegi de-ai mei, fie intram in afaceri”, isi aminteste Abramov.

Una din optiuni viza vanzarea echipamentelor de inalta tehnologie create de institutul sau. Insa conform calculelor sale erau necesari patru pana la opt ani pentru a transforma o aplicatie stiintifica intr-un produs comercial: „Starea economiei se deteriora atat de rapid, ca pur si simplu nu aveam destul timp”.

Astfel, el a inceput sa-si foloseseasca foloseasca relatiile cu industria producatoare de otel, care foloseau tehnologiile sale pentru temperaturi inalte, oferindu-si serviciile nu ca om de stiinta, ci ca om de afaceri.

Se face un monopol…

Comertul era un mijloc popular si rapid de a castiga bani la inceputul anilor 1990 in Rusia. Economia era in declin, iar lipsa disciplinei financiare era o problema cronica.

„Prima parte a deceniului al noualea a apartinut comerciantilor bogati si producatorilor saraci”, spune Zakov Pappe, un economist de seama al Rusiei si autor al unui studiu despre oligarhi.

Pana in 1997, comertul a fost mai putin profitabil si multe companii din acest domeniu, printre care si Abramov, aveau de primit sume importante de bani de la firmele producatoare.

„Acestea au fost vremurile in care fie producatorii cumparau companii comerciale, fie invers”, a afirmat Pappe. Abramov a ales a doua varianta si a transformat creanta pe care o avea asupra otelariei Nizhny Tagil in actiuni, si in acelasi timp a cumparat pachete de actiuni ale unitatii sale de productie de sine de tren de la ceilalti actionari.

In timp ce primul val de oligarhi au cumparat orice active au gasit, Abramov a avut o strategie mult mai focalizata. El a decis sa construiasca un monopol in industria otelului si a sinelor de tren si a cautat companii din acest domeniu.

Singurele companii care mai fabricau astfel de produse se aflau in regiunea Kemerov, care in acelasi timp detinea si cele mai importante mine de carbune. Abramov a reusit sa intre in contact cu Aman Tuleev, guvernatorul regiunii.

„In vest, acest fel de cunostinte se fac de obicei pe terenul de golf. In Rusia intalnesti astfel de oameni cu ocazia sarbatoririi unei zile nationake sau a zilei muncitorului din otelarii, la o vodca”, spune Abramov.

Lupta cu Alfa Grup

Cele doua fabrici de care era interesat erau in pragul falimentului in 1998. Salariile nu mai fusesera platite de aproape 8 luni si ca urmare izbucneau o multime de greve.

Tuleev avea nevoie de manageri priceputi, iar Abramov de doua fabrici; prin urmare, a avut loc o tranzactie, prin care Abramov isi lua angajamentul de a plati salariile si impozitele, garanta locurile de munca si sustinea proiectele sociale ale lui Tuleev. Acesta, la randul sau, trebuia sa gaseasca o echipa de manageri loiali noului grup, EvrazHolding.

Abramov a avut de luptat cu Alfa Group care controla una din fabrici. „A fost o lupta grea pentru control, dar intr-un final am castigat. Fabrica nu se numara printre activele de baza ale grupului Alfa, care avea atentia indreptata in alta parte”, spune el.

Astfel, in timp ce astfel de grupuri „scapau” de unitati de productie care nu aveau legatura cu activitatea de baza, Abramov si altii ca el construiau imperii. „Abramov a reusit sa-si cladeasca afacerea din active second hand”, spune Pappe.