Oltchim retractează: BCR încă nu a decis dacă devine acționar
Conducerea combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) și-a retras afirmațiile din anunțul publicat joi pe Bursă, prin care anunțase că BCR a decis să intre în acționariatul companiei prin conversia unei părți din împrumuturile acordate.
Conducerea combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) și-a retras afirmațiile din anunțul publicat joi pe Bursă, prin care anunțase că BCR a decis să intre în acționariatul companiei prin conversia unei părți din împrumuturile acordate.
“Oltchim informează că al doilea studiu Roland Berger Strategy Consultants este în curs de finalizare și în acest moment, în lipsa îndeplinirii unor condiții esențiale, Banca Comercială Română nu a luat o decizie privind participarea la majorarea capitalului social al companiei noastre”, se arată în comunicatul publicat vineri pe Bursă de conducerea Oltchim.
Miercuri, cu prilejul deschiderii celei de-a XXXI-a Conferințe Naționale de Chimie, Constantin Roibu, directorul general al combinatului, declarase că BCR va deveni acționar al societății controlate de stat prin conversia în acțiuni a unei părți din datoriile pe care Oltchim le are la bancă.
A doua zi, pe Bursă a apărut un comunicat semnat de Roibu, care întărea cele spuse în conferința de miercuri și în care se preciza că banca a desemnat firma de consultanță Roland Berger Strategy Consultants să verifice strategia de dezvoltare a Oltchim și în urma verificărilor conducerea BCR “a acceptat concluziile acestui studiu și a decis să devină acționar al Oltchim”.
BCR nu a făcut încă nicio declarație pe această temă.
Titlurile Oltchim au crescut în ultimele două ședințe de la finele săptămânii trecute cu 11,6% pe fondul unor rulaje mai consistente decât de obicei, iar după închiderea ședinței de vineri conducerea Oltchim și-a retras afirmațiile spunând că există un al doilea studiu realizat de firma de consultanță pe care BCR îl așteaptă și că banca nu a luat încă o decizie fermă privind intrarea acesteia în acționariatul companiei. O altă condiție pentru ca operațiunea să se realizeze este ca transformarea în acțiuni a datoriilor Oltchim față de stat să fie aprobată de Comisia Europeană.
Titlurile Oltchim au înregistrat una dintre cele mai mari aprecieri de pe Bursă, în ultima lună acestea câștigând 33% și ca urmare a aprobării de către acționari a unor credite în valoare de 100 mil. euro destinate finalizării lucrărilor de redeschidere a petrochimiei Arpechim în urma căreia conducerea speră că firma va redeveni profitabilă. Ultimul preț a fost vineri de 0,23 lei, capitalizarea fiind de 18,5 mil. euro.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026