Omilos încheie parteneriate pentru proiectele ERA Shopping Park
Compania cipriotă de dezvoltare imobiliară Omilos a atras patru milioane de euro de la două fonduri britanice administrate de Charlemagne Capital și de la Argo Capital Partners pentru continuarea investițiilor în dezvoltarea parcurilor comerciale ERA Shopping Park din Oradea și Iași , potrivit reprezentanților fondului de investiții European Convergence Development Company (ECDC), administrat de…
Compania cipriotă de dezvoltare imobiliară Omilos a atras patru milioane de euro de la două fonduri britanice administrate de Charlemagne Capital și de la Argo Capital Partners pentru continuarea investițiilor în dezvoltarea parcurilor comerciale ERA Shopping Park din Oradea și Iași , potrivit reprezentanților fondului de investiții European Convergence Development Company (ECDC), administrat de Charlemagne Capital.
Ciprioții de la Omilos au nevoie de bani pentru realizarea celor două malluri din cadrul parcurilor comerciale, jumătate din fonduri fiind puse la dispoziție de către acționarii firmei, în timp ce pentru restul au fost atrase în acționariatul firmelor care au dezvoltat pe piața locală ansamblul rezidențial Asmita Gardens (ECDC) și centrele comerciale Suceava Shopping City și Sibiu Shopping City (Argo).
Partenerii atrași vor avea doar o cotă- parte din profit, fără a deveni acționari în cadrul firmelor care dezvoltă cele două proiecte. “Grosul” banilor ar urma să vină însă tot de la bănci, dezvoltarea celor două proiecte comerciale fiind realizată prin credite atrase din perioada 2007-2008 de la Eurobank și Bancpost, Banca Românească și NBG, precum și Bank of Cyprus.
Din fondurile proprii ale investitorilor în cele două proiecte, 4,5 milioane de euro vor fi alocați proiectului din Iași, unde va fi construit un centru comercial cu o suprafață închiriabilă de 28.500 mp, a cărui finalizare este programată pentru cea de-a doua jumătate a anului viitor. Pentru proiectul de la Oradea vor fi alocate fonduri de 3,5 milioane de euro în vederea construirii unui mall cu o suprafață închiriabilă de 23.100 mp, a cărui finalizare este programată pentru primul trimestru al anului viitor.
La cele două investiții, Omilos va avea o contribuție de patru milioane de euro, restul de bani urmând a fi obținuți de la ceilalți parteneri atrași în proiecte. Parcurile comerciale ERA din Oradea și Iași, controlate de Omilos, sunt printre cele mai mari de pe piața locală, având printre retaileri companii precum Carrefour, Praktiker, Altex, Bricostore sau Mobexpert.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026