OMUL SUB VREMI / Infernul comunist sau drumul spre fericire* (IV)

Lotul de la Salcia La Jilava a fost adus și așa-numitul “lot de la Salcia”, alcătuit din deținuți de drept comun. La Salcia, aceștia fuseseră brigardieri peste deținuții politici, pe care, cu complicitatea temnicerilor, ii băteau și ii schingiuiau. Atmosfera in celulă era foarte tensionată din cauza amenințărilor care veneau din partea lor ori de câte ori se făceau rugăciuni in comun sau se țineau conferințe. Unul dintre ei, Geo Iliescu, un om inalt, puternic, oricând gata de bătaie, mereu infometat, incât noaptea putea fi văzut mestecând in somn, s-a apropiat de Matei Boilă și l-a intrebat sfios: “Un om ca mine, care a omorât, a violat, a furat, are dreptul să se roage?”. Aflând că toți stau in fața lui Dumnezeu cu păcatele lor așteptând iertarea, a invățat repede Tatăl Nostru și de atunci n-a mai fost văzut noaptea mestecând in somn. Pentru o vreme, Matei Boilă a fost transferat in lagărele de muncă de la Balta Brăilei, apoi la ancheta Ministerului de Interne, dar, imbolnăvindu-se grav, a fost readus la Jilava. Surpriză mare: cel care impărțea mâncarea in celulă, in calitate de polonicar, era Geo Iliescu. Observând cât de bolnav era omul care-l invățase să se roage, i-a dat zilnic un supliment de mâncare riscând, dacă era prins, să ajungă din nou la foamea din celulă.  

Condițiile nu permiteau manifestarea vreunui gest de recunoștință, dar cu siguranță Iliescu nu a rămas nerăsplătit, după cum afirma Matei Boilă in finalul acestei impresionante povestiri: “Desigur Geo și-a luat pentru asta plata adevărată, pentru că nimeni nu i-a putut da aici pe pământ in schimb, nici măcar un mulțam”.

In penitenciarul de la Gherla, Matei Boilă a trăit o intâmplare care depășește puterea noastră de ințelegere. El a ascuns cu mare grijă printre haine, intr-o cutiuță de plastic, Sfânta Euharistie. Intr-o dimineață, un sergent a intrat in celulă și a dat ordin: “Toți bandiții cu fața la perete! Dezbrăcarea!”. La percheziție cutia a fost descoperită și, speriat, Matei Boilă i-a spus sergentului că este medicament. Acesta, furios, a aruncat cutia pe ușa deschisă inspre coridor. Obiectele confiscate la percheziție erau aruncate prin golul dintre etaje, urmând să cadă pe o plasă intinsă la parter (pentru a impiedica sinuciderile). Inainte de a cădea in gol, cutia s-a lovit de stâlpul de susținere din coridor, apoi, impotriva oricărei logici, s-a intors in cameră fără să fie văzută de temniceri și, rostogolindu-se, s-a oprit sub pat. (Interviu cu Pr. Matei Boilă, 15 februarie 2008, Cluj-Napoca) Fenomene excepționale, de necrezut pentru noi, cei de astăzi, s-au petrecut in toate inchisorile comuniste. Părintele Tertulian Langa istorisește o intâmplare pe cât de incredibilă, pe atât de adevărată. Referindu-se la noțiunea de imposibil din două perspective, a umanului și a divinului, arăta că nimic nu este imposibil atunci când dorințele oamenilor sunt in conformitate cu voința divină. “Dacă il punem pe Dumnezeu să lucreze in locul nostru, Lui nu-i este nimic imposibil, pentru că El poate totul și impreună cu El putem și noi totul.” Pentru a fi mai convingător, ne-a relatat o experiență trăită in colonia de muncă din Balta Brăilei.  

“Eram odată in Balta Brăilei intr-o colonie de muncă și intrucât reușisem printr-o stratagemă, printr-o abilitate stilistică, să obțin vin, aveam in inchisoare in Balta Brăilei vin. Cum l-am obținut? Cei care ieșeam la muncă și realizam norma aveam dreptul la o carte poștală, pe care puteam scrie atât: sunt bine, sănătos, trimiteți următoarele medicamente. Dacă scriai mai mult decât atât, iți anulau cartea poștală. Eu, având o minte speculativă, mă intrebam cum să-i comunic ceva soției mele. Am inventat o semnătură care să exprime aspirația mea majoră. Am scris: sunt bine, sănătos, trimiteți următoarele medicamente. Semnat Tonic. Soția mea s-a intrebat ce să insemne acest cuvânt. A cumpărat o sticlă de vin tonic, a golit-o de conținut, a băgat sub eticheta de vin tonic vinul din propria mea vie, inconfundabil, și mi-a trimis o sticlă cu vin tonic. Milițianul care verifica pachetele, in zelul lui părtinic, a desfăcut sticla, l-a gustat și s-a petrecut o mică minune. Acel vin extraordinar pe care il aveam acasă lui i s-a părut de o amărăciune insuportabilă. ‘Ce spurcăciune amară, du-l de aici!’. I s-a părut amar vinul pentru Sfânta Liturghie. L-am luat, l-am gustat, am recunoscut vinul din propria-mi vie și am făcut Sfânta Liturghie. Iată ce a insemnat o semnătură, pe care nu eu am inventat-o, ci a inventat-o iubirea lui Cristos, care a vrut să vină in Balta Brăilei și să se jertfească pentru cei de acolo. Și s-a făcut acolo Sfânta Liturghie cu vinul trimis de acasă absolut pur, cu pâine făcută acolo din grâul pe care noi il măcinam, așa că aveam speciile in toată puritatea lor, vin curat și pâine din grâu curat, cu care făceam Sfânta Liturghie. Lucrul extraordinar nu se oprește aici. Intorși de la lucru mi-am găsit dormitorul răvășit, camera intoarsă pe dos, pentru că in una din saltele s-a găsit o pungă de pânză in care erau câteva bucățele de pâine. Fiara, milițianul, a văzut că sunt câteva bucăți de pâine, a golit pâinea cu Trupul lui Isus pe masă și pe jos. Văzând această profanare la care indirect participam și eu, m-am repezit să ling, să culeg tot ce se putea culege de pe jos și de pe masă. Milițianul a fost impresionat de acest act de curaj, zic eu, dar nu puteam face altfel, și dându-se inapoi a zis:

 

– Mă, tu chiar crezi?

 

– Cred, cred, cred…

 

– Bine mă, ia-le pe toate și să nu te mai prind cu așa ceva pe aici. Mi-a restituit Sfânta Euharistie și la ieșire mi-a spus: roagă-te pentru soția mea, că este bolnavă.

Iată la ce se pretează Isus, nu că s-a lăsat răstignit pe Golgota sau că s-a lăsat batjocorit de evrei, dar a venit la noi in colonie să se prefacă acolo pentru noi in Trupul și Sângele Lui, pentru cei care acolo nu aveau cum să aibă Sfânta Euharistie. Dar a existat o semnătură care a produs miracolul. A venit la noi in inchisoare vinul ce s-a prefăcut in Trupul și Sângele Domnului. Cristos s-a lăsat purtat de un bac, intr-un pachet mizerabil, strivit de alte pachete să ajungă la noi, ca să ni se facă accesibil și să se poată jertfi pentru cei ce il doreau. Atât de mult ne iubea pe noi, cei din Balta Brăilei, incât s-a lăsat băgat intr-o sticlă de vin tonic, cuprins intr-o fărâmă uscată de pâine, pus intr-o pungă de pânză și ascuns in paie ca să ne poată sta la dispoziție.” (Interviu cu pr. Tertulian Langa, 21 iunie 2008, Cluj-Napoca) In cei 17 ani, din 20 la cât a fost condamnat, părintele Langa a trecut prin mai multe inchisori: Malmaison, Văcărești, Jilava, Pitești, Gherla, Aiud, Galați, Balta Brăilei.  

Inainte de a fi arestat in 1947, era tânăr asistent la Facultatea de Filosofie din cadrul Universității București. Refuzând să se inscrie in sindicat, fiind cunoscută atitudinea sa catolică, a intrat in atenția comuniștilor. Și-a dat demisia și s-a retras să lucreze pământul, dar in scurtă vreme i s-a intocmit dosar și a fost chemat in instanță. Arestat in biroul episcopului-martir Ioan Suciu, a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică, pentru relații strânse cu Episcopatul Greco-Catolic și cu Nunțiatura de la București. Procurorul, in instanță, a declarat: “La dosarul inculpatului nu se află nici o probă despre vinovăția lui, dar cerem pedeapsa maximă: 15 ani de muncă silnică. Pentru că dacă nu ar fi vinovat nu s-ar afla aici”. La replica părintelui Langa: “Nu se poate să mă condamnați fără să aveți o probă”, i s-a răspuns: “Nu se poate? Ia uite că se poate: 20 de ani de muncă silnică pentru că ați protestat impotriva justiției poporului”.

 

 

Sfânta Euharistie, o prezență reală

Părintele Calciu, inchis la Aiud, povestește că in fiecare vineri postea, păstrând pâinea pentru sâmbătă, iar pe cea de sâmbătă pentru duminică, atunci când o folosea la Liturghie. Intr-o sâmbătă, făcându-se percheziție, i s-a confiscat pâinea. O luptă s-a dat atunci in sufletul lui intre gândul de a-i cere gardianului pâine și gândul de a renunța. In cele din urmă s-a hotărât și a bătut in ușă. Gardianul s-a răstit la el intrebându-l: – Ce vrei? – Domnule șef, dați-mi pâine, nu mai mare decât o bucățică de zahăr cubic, pentru că vreau să fac Liturghia. Gardianul, cunoscut pentru cruzimea sa, n-a spus nimic, a inchis ușa și a plecat. A revenit peste o oră, timp de frământare pentru părinte, a deschis ușa și i-a intins o felie intreagă de pâine. Cerul a coborât in celulă și in jur era numai lumină. După dumnezeiasca Liturghie, gardianul a venit, cerându-i părintelui să nu spună nimănui despre cele intâmplate. Parintele i-a raspuns cu blandete: “Nu, domnule gardian, cum să spun?! Păi dumneavoastră ați slujit cu mine aici, ați fost ingerul care mi-ați adus Trupul lui Isus! Cum să vorbesc despre asta, cum să vă fac rău?!” (Viața părintelui Gheorghe Calciu, Ed. Christiana, București, 2007) Gardianul, care putea fi inchis pentru gestul său, din acel moment a devenit mai bun și părintele considera faptul acesta unul dintre lucrurile extraordinare care s-au petrecut cu el in inchisoare. *) Fragment din lucrarea „Preoția in spațiul concentraționar”  

Va urma