Onoare spiritului: cainele lui Steiner

“Sa omori un om fiindca nu esti de aceeasi parere cu el cand vine vorba despre Hegel este un omagiu adus spiritului uman”…

Daca afirmatia aceasta ar veni de la un om oarecare, l-ai putea banui de snobism si l-ai putea, la o adica, denunta imediat la politie pentru tentativa de crima, nu? Atunci cand citatul este emis de George Steiner, lucrurile se schimba un pic. Cine a citit, de pilda, Dupa Babel stie de ce, pentru ca drumul de la o cultura la alta prin intermediul cuvintelor este mai ciudat decat cuvintele luate separat, chiar grupate in propozitii sau fraze. Christopher Taylor l-a intervievat pe savantul rezident la Cambridge, conversatia fiind postata si pe books.guardian.co.uk, si a ajuns la concluzia – destul de pacifista! – cum ca filosoful limbajului a facut pace cu “antiintelectualismul britanic”. Cu toate acestea, ca sa ajungi la biroul hermeneutului comunicarii trebuie sa treci, mai intai, de Ben, un batran, dar solid ciobanesc britanic (si care-i fascineaza anume, nu se stie de ce, pe jurnalistii… francezi, care-l apeleaza, cu maxima curtoazie, “Monsieur Ben”). Despre Ben, Steiner spune ca are gusturi muzicale destul de eclectice, de la Ravel si Ceaikovski la Duke Ellington. De altfel, Ben a devenit favoritul presei de cand a ajuns personaj al recentului volum My Unwritten Books al stapanului sau. Considerand ca se afla spre sfarsitul carierei, Steiner repertoriaza marile teme pe care le-ar mai fi vrut dezvoltate, printre ele, alaturi de studii niciodata terminate (sau nici macar incepute!) despre invidia intelectuala, educatia comparativa, relatia dintre cultura si religie, evreitate si Israel et caetera, figurand si un posibil eseu Of Man and Beast, focusat, mai ales, pe cainii pe care i-a avut autorul, paradigma fiind completata triumfal de acest magnific Ben.
Dintre toate aceste teme, tratarea cea mai interesanta o suporta medierea erotismului in cazul persoanelor multilingve, precum Steiner insusi, care noteaza pertinent: “Am serioase motive sa cred ca un om fluent in mai multe limbi seduce, poseda si se gandeste la sex diferit, dupa limba predilecta sau cea folosita intr-un context dat”. Conditia sexuala a poliglotului capata astfel un spor de imprevizibilitate elitista deloc imprevizibil. Este evocat inclusiv momentul in care o fosta amanta frantuzoaica l-a scos din sarite in actum fiindca folosise un timp verbal pretentios, ca intr-un pasaj de Proust, dupa cum codul erotic al unei vieneze cifra activitatile sexuale dupa topografia orasului imperial (“Sa luam tramvaiul spre Grinzing trimitea la… sexul anal”).
…La 79 de ani, George Steiner apare la fel de dezinhibat ca de obicei, jongland cu limbile si cu limba fara nici un fel de oprelisti. Cat despre faptul ca interpretarea lui Hegel ar predispune la crima, totul e de inteles, nu?