Opel Astra, design dinamic in clasa compacta
A treia generatie a unuia dintre cele mai bine vandute modele din gama Opel, Astra, va fi prezentat in premiera la Salonul auto de la Frankfurt din aceasta toamna. Pana atunci, nemtii au prezentat oficial primele fotografii. Noutatea cu care vine producatorul german este designul, care, potrivit sefului Opel, Carl-Peter Forster, este o premiera pentru un model de volum, cum este cazul Astra
A treia generatie a unuia dintre cele mai bine vandute modele din gama Opel, Astra, va fi prezentat in premiera la Salonul auto de la Frankfurt din aceasta toamna. Pana atunci, nemtii au prezentat oficial primele fotografii. Noutatea cu care vine producatorul german este designul, care, potrivit sefului Opel, Carl-Peter Forster, este o premiera pentru un model de volum, cum este cazul Astra.
“Design-ul expresiv al noului Astra este ceea ce ne diferentiaza de competitia din segmentul automobilelor compacte” spune Forster.
Producatorul german raspunde astfel unuia dintre principalii sai concurenti, Volkswagen, care va lansa la randul sau la Salonul de la Frankfurt o noua generatie, a cincea, a modelului sau din clasa compacta, Golf.
Comparativ cu generatia anterioara, noul Astra ofera un spatiu interior mai mare, dimensiunile fiind mai generoase – 4.350 mm lungime, 1.730 mm latime si 1.460 mm inaltime, ampatamentul fiind de 2.610 mm.
Pentru ca un automobil sa aiba succes pe piata trebuie sa inglobeze si tot felul de sisteme tehnologice de ultima ora, iar noul Astra nu face exceptie. Intre noutatile cu care vine Astra figureaza sistemul de suspensie adaptabila IDS Plus (Interactive Driving System) care incude si sistemul Continuous Damping Control (CDC). Acesta din urma permite amortizoarelor sa reactioneze in timp real la diferitele modificari ale traseului sau chiar ale stilului de sofat. Astra dispune si de sistemul AFL (Adaptive Forward Lighting), care este oferit in premiera in acest segment de piata. AFL permite pornirea automata a farurilor in conditiile in care vizibilitatea a scazut.
Astra va incepe sa fie comercializata in primavara anului viitor, initial in varianta cu cinci usi. Ulterior vor fi disponibile si variantele break si cu trei usi. Initial, modelul va dispune de 5 motorizari pe benzina si 3 turbo diesel, cu capacitati intre 1,4 litri si 2 litri, si puteri cuprinse intre 80 si 200 cai-putere.
Toate propulsoarele vor fi din generatia ECOTEC, cu patru valve pe cilindru si vor fi conforme cu normele de poluare Euro4, care vor intra in vigoare si in Romania din anul 2005. Printre cele opt motorizari se afla si doua variante noi. Este vorba de motorul diesel 1,9 litri CDTI care dezvolta 150 de cai-putere si motorul turbo de 2 litri pe benzina, care dezvolta 170 de cai-putere. Transmisia se realizeaza prin intermediul unor cutii de viteza manuale, in 5 sau 6 trepte, si bineinteles, varianta Easytronic. Nu sunt inca disponibile detalii in ceea ce priveste preturile noi generatii Astra.
In prima jumatate a acestui an pe piata romaneasca au fost vandute aproape peste 280 de automobile Opel Astra. Cel mai vandut model din clasa compacta a fost in aceeasi perioada Skoda Octavia cu peste 1.500 de unitati vandute, urmat de Renault Megane, cu 1.400 de unitati, Peugeot 307 cu peste 850 de unitati si Volkswagen Golf, cu peste 500 de automobile vandute.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026