Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Operele lui Mircea Nedelciu/ de Ziarul de duminică

Editura Paralela 45 continuă tipărirea seriei Opere de Mircea Nedelciu.

Ziarul de Duminica · 14 iulie 2016 · 2 min de citit

Editura Paralela 45 continuă tipărirea seriei Opere de Mircea Nedelciu.

 „Vârf de lance” al primului „val” de proză românească postmodernă, lansat în jurul anului 1980, Mircea Nedelciu (1950-1999) a publicat de-a lungul a circa două decenii de carieră literară patru volume de proză scurtă, trei romane, plus un al patrulea scris împreună cu doi colegi eseiști, a colaborat la ziare și reviste, a susținut rubrici, a participat la dezbateri și a acordat interviuri. O operă amplă, impunătoare, pe care ediția de față, proiectată în nouă volume, o va restitui în toată complexitatea ei, sub îngrijirea criticului Ion Bogdan Lefter.

Opere, vol I

Volumul inaugural al Operelor lui Mircea Nedelciu cuprinde primele două culegeri ale sale de texte scurte, care l-au impus rapid ca autor talentat și novator, de mare valoare: Amendament la instinctul proprietății (1979) și Efectul de ecou controlat (1981). Decupaje alerte de realitate cotidiană, pătrunzător-realiste, dar și inteligent-experimentale, de o prospețime remarcabilă, textele sale schițau la începutul anilor ‘80 contururile prozei postmoderne autohtone, cu adaosul unei foarte personale „mărci Nedelciu”, acroșantă, cuceritoare.

Opere, vol II

Volumul cuprinde Amendament la instinctul proprietății (1983) și Și ieri va fi o zi (1989), plus Povestea poveștilor Gen.ă80 (1998) și alte câteva piese de gen. Amendamentul… completează etapa „primului Mircea Nedelciu”, în timp ce Și ieri va fi o zi apărea după scrierea a două romane, Zmeură de cîmpie (1984) și Tratament fabulatoriu (1986). Peste tot – același mare prozator al existenței cotidiene, ticluitor de explorări atente, ingenioase, profunde.

Opere, vol III

 „Zmeură de cîmpie e – categoric! – un roman de mare originalitate. Cu o construcție ingenioasă, amuzantă, complexă, cartea propune nu doar foarte interesante explorări în istoria autohtonă recentă ori relativ recentă, ci și o definiție incitantă a identității noastre inevitabil lacunare. Bogat ca materie epică, spectaculos prin scenariul său narativ, dezvoltat în stilistica atît de plăcut-fluentă a lui Mircea Nedelciu, întotdeauna cuceritoare, romanul e o capodoperă nonconformistă, creație a unui mare prozator.” –  Ion Bogdan Lefter

Opere, vol IV

Al doilea roman al lui Mircea Nedelciu, Tratament fabulatoriu. „E o spectaculoasă  construcție cu straturi multiple, cu limpezimi și ambiguități care trec unele într-altele pe nesimțite, încît povestea se menține tot timpul într-un regim bivalent, teoretic imposibil: realist și fantastic nu în succesiune, ci simultan! Romanul amestecă existența cotidiană concretă, documentabilă, cu ficțiunea halucinatorie, cvasi-mitică, alimentată – pe deasupra – din surse livrești, totuși ancorată și ea în zona posibilului, de vreme ce autenticitatea îi este confirmată de mărturiile credibile ale localnicilor. Mircea Nedelciu patentează astfel o varietate inedită a categoriei fantasticului, rezultată dintr-un – da! – „tratament fabulatoriu” aplicat vieții celei adevărate. Pînă la urmă, romanul se dezvăluie ca o enormă parabolă a vieții și a literaturii, amuzantă ici, neliniștitoare dincolo, profundă, impresionantă. Proză de mare clasă!” – Ion Bogdan Lefter

Citește și