Opinie Adrian Vasilescu: Bani și muncă

Consumul populației, continuând să scadă, întreține recesiunea. O cauză fiind inflația, care rupe din puterea de cumpărare.

Să vedem ce spun cifrele. Din octombrie ’90 până în octombrie 2010, timp de 20 de ani, prețurile de consum în România au crescut, în medie, de 3.630 de ori. Un timp, creșterea salarială, ca medie pe economie, a fost însă mult mai mică. Fapt ce arată că prețurile s-au mișcat mult mai iute decât salariile. Din compararea cifrelor se vede limpede că salariatul român, evaluându-și câștigul din muncă, timp de 16 ani nu a putut prinde din urmă prețurile grăbite. Mai rău chiar: prețurile mărfurilor au urcat, în timp ce prețul forței de muncă a scăzut. Pentru că salariul real (exprimând puterea de cumpărare) s-a redus cu mai mult de 40 la sută din 1990 și până în 1999. Abia din 2000, odată cu relansarea economiei, a început să fie recuperată puterea de cumpărare. Grăbindu-se încet. Din 2003, procesul de recuperare nu s-a mai grăbit însă încet; până în 2006, inclusiv, puterea de cumpărare ajunsese, față de octombrie 1990, la o diferență de doar două procente. Iar din 2007 nivelul puterii reale de cumpărare din 1990 a sărit dincolo de limitele raționalității economice, depășind spectaculos productivitatea națională. În 2007 puterea de cumpărare a crescut cu 11,8 la sută iar în 2008, an electoral, cu 30,3 la sută. E cert, societatea românească s-a întins mult mai mult decât îi era plapuma și această exuberanță avea să fie taxată drastic de criza ce ne-a lovit începând din 2009.

De fapt, de 20 de ani încoace, neîncetat, prețurile în România au crescut continuu. Inflația a fost deliberat distribuită în rolul de aspirator, cu misiunea de a absorbi surplusul de bani din casieriile companiilor private, ale instituțiilor statului și de la populație… Surplus nu față de nevoi, ci față de mărfurile și serviciile existente pe piață. Și cum pe piață au fost plasați mai mulți bani fără mai multă muncă eficientă, ne-am trezit cu inflație și mai multă. Prin urmare, ce s-a dat cu o mână se ia cu alta, fără să aibă loc vreo schimbare semnificativă în planul consumului.

E toamnă și, la noi, toamnă de toamnă inflația a explodat. Acum, însă, nu ne mai putem permite acest răsfăț. Deși inflația are susținători puternici în rândurile clasei politice. Este important ca în această toamnă prețurile să se calmeze. Altfel, inflația ar continua să facă ravagii în societate, să ucidă procese de producție și să lovească atât de mult în stimulentele muncii, încât eficiența să rămână un simplu vis. Iar România și-ar perpetua recesiunea.

Prețurile vor fi în continuare calmate. Prin metode economice. Pentru că prin metode administrative s-a tot încercat ani de zile să fie stopate și am văzut ce a ieșit. Mai întâi inflație ascunsă, bazată pe acumulări de prețuri neadevărate, apoi inflație fățișă și sărăcie. Corecțiile de prețuri, îndeosebi la servicii, vor continua și în 2011, probabil și în 2012. În același timp, credem în șansa acțiunii rapide pentru închegarea unui sistem integrat de piețe libere, care să funcționeze pe principiul vaselor comunicante. Sistem în care prețurile, puse în poziția de a transmite mesaje de atenționare economiei, să primească la rândul lor semnale adevărate de la cursul valutar, de la dobânzile bancare, de la cotele titlurilor de valoare.

Războiul cu recesiunea va putea fi însă câștigat numai dacă vor fi deschise mai multe fronturi: nu doar cu prețurile, ci și cu veniturile, cu oferta, cu delăsarea. Și acest război nu va putea să fie altceva decât un șir nesfârșit de marșuri epuizante, dominate de tot felul de dificultăți, mai mici sau mai mari. Un lucru e sigur: că, ani la rând de aici înainte, doar mai multă creștere economică ne va salva. Dar legătura între creșterea PIB-ului și bunăstarea râvnită nu se face automat. Sunt mai multe necunoscute în ecuație, între care factorul psihologic are o importanță majoră. Grav, în primul rând, e faptul că societatea românească s-a obișnuit cu sărăcia. Multora le-a rămas obișnuința să strângă cureaua.