Opinie Adrian Vasilescu: Capcana soluțiilor de forță majoră

Resuscitarea bugetului, începând cu balanța veniturilor și încheind cu balanța cheltuielilor, a devenit urgența-urgențelor. Și orice amânare a restructurării celor două balanțe ar fi un risc extrem. Calea firească pentru redresarea bugetului ar fi ca roata afacerilor să se învârtească fără odihnă, în așa fel încât să vedem înmulțindu-se banii sănătoși. A gândi însă că, în 2010, societatea românească ar putea păși pe această cale este mai mult decât o iluzie. Numai că alternativele de forță majoră deschid capcane în care economia suflă greu.

Soluția aleasă pentru ieșirea din impas a fost de forță majoră a înăspririi fiscalității, accentul-șoc căzând pe creșterea taxei pe valoarea adăugată. Acel TVA plătit de noi toți, de la copii la bătrâni, la fiecare cumpărătură, de la covrigi la automobile. De ce a adoptat România această cale, fără îndoială iritantă în plan social și politic? Pentru că fiscalitatea excesivă ne condamnă să amânăm și mai mult ieșirea din recesiune. Taxele mai mari amenință inițiativa privată, descurajează activitatea companiilor și îi blochează pe investitori. E drept, poate vor fi adunate mai multe venituri la buget, dar cu prețul uriaș al prelungirii crizei. Și al unei inflații deprimante, ce ar lovi întreaga societate. De ce așadar? Fiindcă nu exista o altă cale.

Căile de forță majoră, un timp, pot să ne asigure supraviețuirea. În condiții de forță majoră. După care va fi nevoie să devină posibilă, repede, cât mai repede, înaintarea pe căi firești. Altfel, vom fi nevoiți să suportăm – prin adăugare la tăierile de salarii și la creșterea TVA – alte împovărătoare majorări de taxe.

Societatea românească are nevoie de un climat economic sănătos, întemeiat pe grija pentru lucrul bine făcut. Un astfel de climat nu va putea să fie consolidat înainte de a fi trasate câteva linii de forță: întărirea disciplinei financiare și contractuale, dezvoltarea educației pentru munca performantă, preocuparea pentru formarea unor elite economice. Iată datele tabloului. Paradigma vremii. Țara visează, acum, la ieșirea din recesiune. La creștere cu semnul plus. Dar la o astfel de valoare adăugată nu vom putea să ajungem fără garanția că vom putea obține un PIB sănătos. Fiindcă, dacă am forța creșterea, n-am obține decât o creștere bolnavă. Un ritm mai bun al Produsului Intern Brut fără o creștere de bună calitate. Iar asta nu ne-ar aduce neapărat și condiții de viață mai bune. Dincolo de cele trei oglinzi în care se reflectă creșterea economică – PIB-ul total, PIB-ul pe locuitor și ritmul de mișcare al PIB-ului exprimat în procente – o mare însemnătate o are structura acestui indicator sintetic. Dacă producția de bunuri și de servicii nu se face în totalitate cu fața la criteriile calitative, plusul de valoare adăugată nu ar aduce mai multă bunăstare. Dimpotrivă, am avea mai puțină bunăstare.

În 2010, însă, nu cred că România are condiții pentru a începe reformele structurale de care avem nevoie. Consider că, deocamdată, suntem nevoiți să punem accentul pe ajustări structurale. Absolut necesare. Iar oferta internă însă nu va putea fi niciodată hrănită cu… deficit bugetar. Atât timp cât investițiile sunt încă timide, performanțele vor crește încet, iar milioane de români vor continua să-și facă un stil de viață din supraviețuirea de azi pe mâine, mulți trăind numai din ajutoare sociale. Schimbări importante n-au cum să intervină. Și nici mai multă bunăstare nu vom avea. O alegere radicală e, așadar, inevitabilă. Ori va fi grăbită ajustarea structurală, ori vom ajunge la o restrângere dramatică a cererii de consum solvabile. Altă variantă nu avem.

Un lucru se înțelege greu: acela că, pentru stimularea muncii, înainte de bani avem nevoie de o gândire vie, modernă, descătușată de povara trecutului. Altfel, viața va continua să fie grea pentru salariații cu venituri fixe și mici. Și, mai cu seamă, pentru pensionari. Ei, cei dintâi, vor fi loviți de prețurile ce se apropie, în România, de cele din țările dezvoltate. În timp ce prețul muncii va fi pe mai departe împiedicat să urce de eficiența modestă a muncii.

Din criză nu avem cum să ieșim cu adevărat fără activarea unor valori în care oamenii să creadă. Și care să le motiveze spiritul de inițiativă, atitudinea corectă față de legi, nevoia de ordine și de muncă performantă. Mai mult chiar: să fie stimulați – prin acces liber la educație, la învățătură, la afirmare – să devină competitivi.