Opinie Adrian Vasilescu: Criza visului american

Filmul american “Adevărul despre criză”, căruia îi dedic un șir de comentarii, surprinde în imagini relevante vârtejul stârnit pe piața creditelor imobiliare. Aici s-au format norii. Apoi, treptat, ei au acoperit sistemul financiar, alte sectoare ale economiei. Iar punctul de pornire a fost visul american… Visul a milioane și milioane de oameni de a-și făuri un univers de bunăstare obținând totul dintr-o dată. Inteligența americană, după ce a găsit metoda (totul dintr-o dată), a descoperit și soluția: credite pentru case, credite pentru consum, credite pentru orice. Dar visul s-a năruit. Actuala criză e, de fapt, și o criză a visului american.

Cum s-a ajuns aici? Încă din primii ani de după al Doilea Război Mondial, stimulați de visul lor de prosperitate, americanii au gândit și au pus în practică mai întâi democratizarea investițiilor, apoi democratizarea împrumuturilor. Pentru a ajunge astfel la valoarea lor cea mai de preț: democratizarea bunăstării. Familia americană n-a mai avut răbdare să plece “de la lingură” și să ajungă, după mulți ani, să-și cumpere o mașină, o casă și alte bunuri care să-i asigure confortul. Americanii au liberalizat creditele ipotecare, și-au luat case confortabile de îndată ce și-au găsit slujbe cât de cât bune, în anii tinereții, și le-au mobilat, le-au dotat, și-au cumpărat mașini, toate cu credite. Au dobândit confortul, iar confortul le-a dat poftă de muncă. În plus, au descoperit încă o valoare, speculația financiară, pe care au pus-o să lucreze ca să-și înmulțească banii. Iar traiul lor confortabil, pentru care s-au îndatorat în contul viitorului, i-a motivat. Au muncit și mai mult, și mai bine, au făcut noi datorii la bănci, cumpărându-și în continuare confort. Când aveau să-și plătească datoriile? Desigur, mâine. Într-un an, în zece, în douăzeci ori în patruzeci. Vedem, în film, cum imaginația a fost pusă continuu la lucru. Visul american a umplut spațiul între extreme: săracul a învățat să gândească fără încetare cum ar putea să devină bogat. Dar a fost un simplu vis? Nicidecum. A fost un torent de energie. Interesant este că oamenii de pe alte meleaguri, ajunși în America, erau luați de val și ajungeau repede să-și imagineze proiecte la care nu s-ar fi gândit niciodată în țările lor. Au trecut însă anii și, treptat, nerăbdarea sănătoasă s-a împletit cu iluzionarea. Dar și cu lăcomia. Fața monedei era și mai strălucitoare: confortul obținut dintr-o dată. Americanilor li s-a arătat însă și reversul monedei. Să recapitulăm. Creștere economică, momente de recul, apoi iar creștere. Dobânzi care urcă, apoi scad, tot scad, pe urmă iar urcă. Un dolar cu mișcări derutante, greu de descifrat, dar și mai greu de interpretat… Sunt detalii dintr-un tablou ce pare a fi magnific. Dar tocmai peste acest tablou s-a așternut criza. Recesiunea a devenit și ea realitate. Diagnosticul a fost recunoscut. Unele voci, dintre cele mai autorizate, cărora li s-a acordat spațiu în pelicula “Adevărul despre criză”, au vorbit chiar despre un declin prelungit și grav. Vedem, în film, ceea ce s-a întâmplat și în viață: disputa pe marginea crizei s-a întețit. Relaxarea politicii monetare, practicată de Fed, e acum criticată dur. E vehiculat inclusiv “un crez greșit”: acela că “piața ar avea capacitatea de a-și corecta singură greșelile”. Dar n-o are. Sau n-o are întotdeauna. Turbulențele din America au indicat un simptom al instabilității financiare și economice. Glasul fostului șef al Fed, Allan Greenspan, care susține că actuala criză din SUA are drept cauze erorile în deciziile investiționale, nu s-a făcut auzit în film. Realizatorii filmului i-au solicitat un interviu, dar a refuzat să vorbească. Despre “euforia investitorilor”, generată de un optimism exuberant specific perioadelor lungi de creștere economică, filmul nu pomenește nimic. Prim-planul e ocupat de un cu totul alt aspect. Și anume: acela că excepția a devenit regulă. Excesul la care au recurs băncile americane lacome este invocat între cauzele crizei.