Opinie Adrian Vasilescu: De 2010 nu ne despărțim râzând

Prin tradiție, momentele de la cumpăna dintre ani sunt ocazii de bucurie, de speranțe și de proiecte. Iată însă că, acum, de anul care se încheie nu ne despărțim râzând. Și nici anul ce vine nu-l așteptăm cu prea mult optimism. Mai cu seamă că piețele financiare și de mărfuri le transmit multor companii românești semnale îngrijorătoare; le avertizează fie că au consumuri prea mari, fie că personalul este supraponderal, fie că risipesc resurse sau au prețuri pe care consumatorii refuză să le plătească. Dacă în 2011 vrem creștere economică sănătoasă, vom fi nevoiți să spunem: “Așa nu mai merge!” Și nu doar să spunem, ci să ne înfrățim cu rigoarea financiară și cu restructurarea efectivă. Având în vedere că România poate reuși numai și numai prin abordarea de ansamblu a problemelor principale și prin ducerea până la capăt, cu consecvență și coerență, a transformărilor sistemice.

Soluția pentru îmbunătățirea nivelului de viață n-a fost niciodată și nu va fi nici în 2011 creșterea fără acoperire a veniturilor. Nici a celor bugetare și nici a celor individuale. Atât timp cât nu se va înregistra un plus de productivitate și de eficiență a muncii, nu vor avea de unde să vină câștiguri în plus.

Societatea românească trebuie să obțină mult cu bani puțini. Dar, în primul rând, să învețe ca în 2011 să pună capăt risipei de bani, mai cu seamă bugetari. Bani mai mulți ar putea să aducă numai creșterea producției în companiile restructurate, pe baza comenzilor date de piață și nu de stat. Numai o astfel de creștere, reflectată în PIB, ar putea aduce venituri adevărate și bugetului. Mai departe, ar putea veni bani mai mulți dacă companiile statului ar învăța și ar reuși să devină unități producătoare de profit, care să alimenteze cu fonduri întreaga societate, începând cu spitalele și școlile. Până în prezent, multe dintre aceste întreprinderi sunt unități de asistență socială, în care se acordă salarii neacoperite cu productivitate și se produc pagube tot mai greu de acoperit prin subvenții de la buget și prin cifre de afaceri rezultate din prețuri umflate artificial. Efectele dramatice ale acestei realități, ce lovesc întreaga economie și întreaga societate, sunt inflația persistentă, dobânzile încă înalte, deficitele împovărătoare, cu deosebire cele cvasifiscale, amploarea pierderilor și arieratelor.

Anul 2010 a fost dominat de problemele bugetului. Procesul de echilibrare a cheltuielilor cu veniturile va continua în 2011. Dar fiscalitatea ne va da și de aici înainte dureri de cap. Salariații și patronii nu vor înceta să se plângă că sunt copleșiți de povara contribuțiilor sociale. De ce? Pentru că încasările de impozite, din partea celeilalte părți a populației ocupate, care lucrează în economia necontabilizată, vor fi la fel de mici sau inexistente. Dar nici dacă vom ajunge în 2011 la forme de înregistrare corectă și la plata normală a impozitelor, ceea ce ar însemna ca întreaga populație activă să aducă venituri la buget, România încă nu va fi capabilă să aibă venituri îndestulătoare la buget.

Fiindcă trăim într-o țară în care puțini oameni muncesc. Dar faptul cel mai grav este că s-a restrâns masa salariaților plătitori de impozite. În 1990, numărul pensionarilor din sistemul asigurărilor sociale de stat era 2,4 milioane.

În schimb, numărul salariaților contribuabili la buget depășea 8 milioane. În prezent, lucrurile s-au inversat: numărul pensionarilor din sistemul asigurărilor sociale a ajuns la 6 milioane. Numărul contribuabililor, însă, a scăzut la 4,2 milioane. Din acest motiv, contribuția pentru asigurări sociale a tot urcat, ajungând la niveluri greu de suportat. Una dintre cele mai mari contribuții din Europa. Fără a salva definitiv sistemul asigurărilor sociale, această cotă încă înaltă îi stânjenește pe cei care produc.

Noi nu vom avea, în România, o bunăstare reală până când nu vom dezvolta o economie sănătoasă și puternică, întemeiată pe un sistem de piețe libere – de mărfuri, de servicii, de bani. Dar, mai cu seamă, fără o economie de piață dominată de oameni, de instituții și de întreprinderi care să învețe să facă bani și să aducă venituri bugetului. Este o cerință vitală într-o vreme în care sunt încă multe companiile care pierd bani, îndeosebi dintre cele cu capital de stat, ceea ce înseamnă că alte întreprinderi, rentabile, împreună cu populația, le achită în final nota de plată.

În 2011, când se va impune aplicarea grabnică și decisă a unor programe structurale, care sunt cel mai greu de înfăptuit, va fi mai actual ca oricând apelul la gândire rațională, la o bună orientare a măsurilor de politică economică și, mai ales, va fi nevoie de o evaluare corectă a consecințelor acestora la nivelul întregii societăți. În actuala situație, nu mai sunt posibile – fără grave urmări – , nici înaintarea la întâmplare, nici abandonarea la jumătatea drumului a unor programe ce implică deopotrivă constrângeri și costuri majore. Nu ne facem nicio iluzie în privința faptului că punerea în mișcare a economiei românești, pe coordonatele performanței, va fi posibilă fără eforturi extrem de mari și fără costuri inevitabile. Calculele arată însă că rezultatele pozitive sunt posibile și că putem spera ca ele să apară în 2011 și în anii următori, în primul rând sub forma creșterii economice sănătoase.