Versiunea completă
Opinii

Opinie Adrian Vasilescu: De ce crește inflația dacă prețurile scad

Recent, Consiliul de Administrație al BNR a decis să nu reducă rata dobânzii de politică monetară, deși rata anuală a inflației și-a continuat trendul descendent atingând un minim istoric de 1,79 la sută în luna mai 2012. A fost, desigur, un semn de prudență. Sau chiar mai mult: un act de adecvare a instrumentarului băncii centrale, în actualele împrejurări, în vederea asigurării stabilității pre…

Adrian Vasilescu · 10 iulie 2012 · 4 min de citit

Recent, Consiliul de Administrație al BNR a decis să nu reducă rata dobânzii de politică monetară, deși rata anuală a inflației și-a continuat trendul descendent atingând un minim istoric de 1,79 la sută în luna mai 2012. A fost, desigur, un semn de prudență. Sau chiar mai mult: un act de adecvare a instrumentarului băncii centrale, în actualele împrejurări, în vederea asigurării stabilității prețurilor și menținerii stabilității financiare.

Marți, când INS a comunicat datele privind inflația pe luna iunie 2012, aparent, se înregistra o schimbare de tendință în dinamica inflației. Fiindcă, după ce timp de 14 luni, fără întrerupere, rata anuală a inflației a tot scăzut, de la 8,41 la sută în mai 2011 până la 1,79 la sută în mai a.c., vedem cum în iunie direcția de mișcare s-a schimbat. Rata anuală a urcat de la 1,79 la 2,04 la sută. Creșterea, de numai un sfert de punct procentual, nu e mare, dar e creștere. Și cum, în iunie, rata lunară nu a urcat, ci a coborât, de la plus 0,20 la sută la minus 0,04 la sută, rezultatul pare paradoxal.

Și totuși, nu e! În primul rând, nu e o surpriză. Comunicatul din iunie 2012 anticipa această realitate, notând o revenire peste nivelurile minime istorice consemnate, cauza fiind “efectul de bază statistic nefavorabil temporar anticipat în a doua parte a anului 2012”. Unde e hiba? Acolo unde ne așteptam. Patru luni de rate negative în 2011 (0,29 la sută în iunie, 0,35 în iulie, 0,35 în august, 0,21 în septembrie, toate cu semnul minus) ne vor da dureri de cap, din punct de vedere matematic, în al doilea semestru din acest an.

Cu ce ne confruntăm? Imaginați-vă că aveți în față trei ecrane. Și că toate trei redau filmul prețurilor în 2011 și 2012, cu notele specifice. Vom vedea cum doar câteva prețuri au urcat; cele mai multe au bătut pasul pe loc, iar altele, ceva mai multe, au coborât. Voi mai nota că fiecare ecran este destinat mișcării prețurilor pe câte un mare segment al pieței: primul – al mărfurilor alimentare; al doilea – al mărfurilor nealimentare; al treilea – al tarifelor serviciilor. Toate cele trei ecrane, laolaltă, alcătuind tabloul inflației. O adevărată tabelă de marcaj în confruntările de pe piața de consum. Mai exact, adunând diferite ponderi ale unor produse în totalul consumului: 545 de puncte – pâinea; 543 puncte – laptele și produsele lactate; 95 de puncte – cafeaua și așa mai departe. Până la 10.000. De reținut, însă, că totalul de 10.000 de puncte rămâne constant, an de an. Dar punctajele acordate tuturor produselor din tablou, grupate în cele trei ecrane, se schimbă de la un an la altul.

În 2012 INS a schimbat punctajele. Pe baza unei ample anchete făcute la nivelurile bugetelor de familie. Anchetatorii au înregistrat, statistic, cât cheltuiesc românii – în medie! – pentru mărfuri alimentare, pentru mărfuri nealimentare și pentru servicii. Și, în temeiul acestei anchete, au schimbat punctajele. Nesemnificativ însă.

Trei categorii de cifre (din cele înscrise în acest tablou) au importanță în calculul inflației: 1) ponderea; 2) rata de creștere; 3) influența. Ponderea, în cazul de față, este exprimată printr-un număr de puncte. Vedem astfel cât cântărește partea în raport cu întregul; sau cât reprezintă un detaliu (un anume indicator sintetic, să spunem “cartofi”) în întregul tablou. Rata de creștere ne arată că prețurile la “cartofi” au urcat în mai 2012 cu 12,76 la sută. În iunie, în schimb, au coborât cu 20,52 la sută. Cu o pondere de numai 76 de puncte însă, raportată la un total de 10.000 de puncte, cât însumează cele trei ecrane, respectivul indicator sintetic se regăsește în rata inflației în două sensuri contrare. La fel la ouă: prețurile au urcat în mai cu 2,53 la sută și au scăzut în iunie cu 19,60 la sută. Dar la multe produse de bază, carnea de vită, peștele proaspăt, untul, zahărul, mierea de albine, cafeaua, uleiul, frigiderele, congelatoarele, articolele de menaj, tricotajele, încălțămintea, gazele și încă multe alte produse, cele mai multe, mișcările de prețuri au fost mici, foarte mici. În iunie, după ce s-a tras linie, inflația (rata lunară) a fost cu semnul minus. Dar a crescut la nivelul celor 12 luni. Mișcarea fiind numai matematică. Sau numai statistică.

Citește și