Opinie Adrian Vasilescu: Niciun buget nu răzbește singur

Sindicatele au lansat, marți dimineață, ofensiva de toamnă, revendicările din stradă având un numitor comun: banii. Declarațiile făcute, lozincile strigate au adus în prim-plan ideea că, în România anului 2010, criza cea mai cumplită e legată de bani. Salariile au scăzut, cele mai multe pensii sunt înghețate, șomajul a crescut și tinde să crească în continuare, multe locuri de muncă din sectorul bugetar sunt în pericol să dispară tocmai pentru că nu ajung banii. Iată problema.

De unde așteptăm soluția? Întâi și întâi din mai mult profit. Dar în 2010, ca și în 2009, prea puține companii au profit mare. Multe nu au niciun fel de profit. Au pierderi. Și atunci, o întrebare nu poate fi ocolită: de unde bani în plus, atât timp cât economia are încă o contribuție modestă la buget? Astăzi nu pot să ajungă decât sume neîndestulătoare la sănătate, învățământ, armată, justiție, poliție, administrație publică, în timp ce deficitul bugetar rămâne îngrijorător de mare.

Dar bugetul nu are cum să răzbească singur, oricât de corect ar fi conceput și oricât de bine ar fi făcut. De altfel, nicăieri în lume programele fiscale, oricât de bine sunt proiectate, nu rezolvă singure problema banilor. Realitatea reclamă plasarea acestor programe în contextul unui ansamblu de politici ale căror efecte se întrepătrund. Rezultatele bune sunt datorate, de regulă, simultaneității operațiunilor, coerenței și consecvenței acțiunilor în cadrul acestui ansamblu. Dacă însă reformele în economia reală vor continua să întârzie, deficitul bugetar va fi scăpat de sub control, politica salariilor bugetare va fi și mai departe ruptă de eficiența muncii, iar economisirea internă, în consecință, va intra în declin.

Acum, în 2010, România are o sumedenie de priorități. Toate urgente. Cum ar putea fi ele rezolvate? Căci ar fi o eroare să fie deschise prea multe fronturi pentru a satisface toate aceste priorități. Și n-ar rezulta altceva decât risipă de bani, de timp și de eforturi pentru zero rezultate. Așa că nu asta este soluția. Dar pentru a găsi cea mai bună soluție, va fi nevoie de mai multă transparență. Normal ar fi să fie puse față în față, într-un tablou limpede al bugetului, fără agregări obsesive, veniturile și cheltuielile. Pentru ca și Guvernul, și sindicatele, și populația să știe pe câte venituri se bazează cu adevărat țara, ce surse au aceste venituri și care sunt cele mai urgente nevoi în capitolul de cheltuieli. Urmând, apoi, a fi căutate soluțiile pentru creșterea veniturilor bugetare.

Fără îndoială că salariile și pensiile sunt între primele urgențe. Motiv pentru care, în 2009 și în 2010, chiar FMI și-a călcat pe inimă, pentru întâia dată în istoria sa, și a acceptat să împartă trei tranșe din împrumutul acordat României între Banca Națională și Ministerul Finanțelor, pentru a nu se produce vreun scurtcircuit în plata salariilor și a pensiilor. Numai că banii de la FMI vor încheia deja un capitol în primăvara lui 2011. Vor urma altele, în 2011 și în anii următori? Banii pentru salarii bugetare și pentru pensii constituie o problemă grea. Și unele, și altele depind decisiv de numărul de locuri de muncă din economie. Nu vor fi bani în plus pentru salariile medicilor, profesorilor, lucrătorilor din administrație dacă nu crește, în economia reală, numărul de salariați plătitori de impozite. Și nu vor fi bani în plus pentru șase milioane de pensionari atât timp cât numai patru milioane de salariați contribuie la plata pensiilor. Sunt probleme încă nerezolvate, iar oamenii care-și simt amenințate locurile de muncă și veniturile și-au pierdut răbdarea. Și nici nu vor fi rezolvate aceste probleme fără noi programe investiționale. De la Keynes încoace, toți marii economiști ai lumii au scris că investiția este plata de astăzi pentru veniturile viitorului. Soluția pentru problemele României nici nu poate fi alta decât investițiile făcute azi pentru ca mâine să poată fi plătite salarii și pensii mai mari.