Opinie Dan Pascariu: 3. Risc și incertitudine

În episodul anterior arătam că esența activității de intermediere financiară o reprezintă administrarea riscurilor, iar riscul este, pe de o parte, pierdere sau amenințare și, pe de alta, oportunitate. Riscul face parte din viața de zi cu zi. Cea mai mare parte a riscurilor cu care s-au confruntat oamenii de-a lungul timpurilor a fost de natură fizică. De la omul preistoric care-și riscă viața pentru a găsi de mâncare (oportunitatea) și până la navigatorii care-și riscau viața pentru cucerirea de noi teritorii (oportunitatea). Chiar și în zilele noastre sunt oameni care-și riscă viața pentru a depăși noi frontiere, pe și sub pământ, pe apă și în adâncuri, în spațiu etc. Apariția și mai ales dezvoltarea comerțului și a piețelor financiare au permis însă o separare a riscului fizic de cel economic și, astfel, investitorii pot să-și riște banii fără să-și pună și viețile în pericol.

Tot din cele mai vechi timpuri, oamenii au inventat și au devenit împătimiți de jocurile de noroc care, deși la modul ludic, reprezintă chiar chintesența asumării de riscuri. Ironia face ca jocurile de noroc să fie cele care au dus la descoperirile lui Cardano în sec. 16 și ale lui Fermat și Pascal în sec. 17, care au pus bazele teoriei probabilității, tocmai pentru că jocurile de noroc reprezentau un laborator ideal pentru a experimenta cuantificarea riscurilor. Probabilitatea a avut întotdeauna acest înțeles dual: unul interpretând trecutul, celălalt privind spre viitor, unul preocupat de ceea ce știm în realitate, celălalt de opiniile noastre despre viitor.

Indiferent dacă vorbim de exploratori, jocuri de noroc sau de bancheri, riscul este indisolubil legat de timp. Riscul și timpul sunt cele două fețe ale aceleiași monede pentru că dacă n-ar fi viitor, n-ar exista risc. Timpul transformă riscul, iar natura riscului este modelată de orizontul de timp: viitorul este terenul de joc al riscului. Timpul contează cel mai mult atunci când deciziile sunt ireversibile și totuși multe decizii ireversibile trebuie luate pe baza unor informații incomplete. Ireversibilitatea domină decizia în aproape orice întreprindem: când facem un copil, când ne schimbăm locul de muncă, când dăm un credit etc. Și, odată ce am acționat, renunțăm la opțiunea de a aștepta până când avem acces la informații noi.

Dihotomia risc cuantificabil obiectiv – risc subiectiv a fost rezolvată doar în 1921 de către Frank Knight, care a definit astfel diferența dintre risc și incertitudine: “Incertitudinea trebuie acceptată într-un sens total diferit de cel al Riscului, de care nu a fost niciodată cu adevărat separată. (…) Esențial este că «riscul» înseamnă în anumite cazuri o cantitate susceptibilă de a fi măsurată” și este diferit de incertitudine, care e nemăsurabilă.

Ce relevanță au cele de mai sus asupra bankingului? Foarte simplu! Bankingul operează în același timp și cu riscuri cuantificabile și cu incertitudini nemăsurabile. Pentru a cuantifica riscul, bancherii operează cu bilanțuri, conturi de profit și pierderi, cash-flow-uri, rapoarte sectoriale, statistici și previziuni macroeconomice etc. Deși au acces la o sumedenie de informații, bancherii sunt conștienți că nu le pot obține pe toate. Mare parte din informațiile de care dispun sunt fie incorecte, fie incomplete. Chiar dacă își folosesc intuiția și experiența în luarea deciziilor, niciun eveniment nu este identic cu unul care a avut loc sau cu unul care urmează să se întâmple. Niciodată nu știu cu precizie cât de bun este eșantionul de care dispun, pentru că perioada relevantă este prea scurtă pentru a aduna eșantioanele necesare unei analize complete și, din acest motiv, nu pot avea niciodată certitudini absolute.

Atunci când își asumă un risc, bancherii mizează pe un anume rezultat al deciziei luate, deși nu știu cu certitudine care va fi rezultatul. Această incertitudine este ceea ce face decizia atât de dificilă și riscantă. Din păcate, gradul de incertitudine acceptabil nu este prevăzut în niciun manual. Întrucât reducerea incertitudinii este ori imposibilă ori, în cel mai bun caz, extrem de costisitoare, în cele din urmă trebuie să se ajungă la o decizie subiectivă cu privire la câtă incertitudine este acceptabilă.

Cel mai bine a exprimat această idee Keynes în 1937, ca răspuns la criticile adresate ultimei sale opere, Teoria Generală: “Prin cunoaștere «incertă» (…) nu înțeleg numai a distinge între ceea ce e cunoscut drept cert de ceea ce este doar probabil. (…) Sensul în care folosesc termenul este acela în care perspectiva unui război în Europa este incert sau prețul cuprului și rata dobânzii peste douăzeci de ani, sau uzura morală a unei invenții noi. (…) În legătură cu aceste chestiuni, nu există o bază științifică pentru a formula un calcul probabilistic. Pur și simplu nu știm!”.

Din păcate, explozia informațiilor, în loc să simplifice lucrurile, le-a făcut mai complicate, pentru că viața a devenit mai incertă, iar lumea mai dificil de înțeles și, ca atare, incertitudinea are mult mai multe șanse să prevaleze decât probabilitatea matematică. Dacă în 1936 Keynes se gândea la un orizont de timp de douăzeci de ani, în ziua de azi și un orizont de cinci ani e lung.

Atunci când băncile au dat credite în 2006-2008, previziunile de creștere economică pentru România erau de 5-6% pentru anii 2009-2011. În realitate, în 2009 a fost o scădere de 7,1% iar în 2010 o scădere de 1,3%. În ultimii șapte ani cursul EUR/RON a fluctuat de la 3,62 la 3,11 și apoi la 4,36. În ultimii patru ani, euro s-a depreciat și apoi s-a apreciat față de dolar cu 20-25% de trei ori. Cine poate să spună cu precizie care va fi cursul valutelor sau prețul țițeiului sau al metalelor sau al terenurilor sau al caselor sau nivelul dobânzilor peste 2-3 ani? Nimeni!

Mărturisesc cu ciudă că n-am prevăzut criza. Singura consolare e că nici laureați ai premiului Nobel pentru economie și nici dl. guvernator, potrivit propriilor marturisiri, n-au prevăzut-o. Așa cum spunea dl. guvernator în octombrie 2011 “… sistemul financiar investește în viitor. Cine știe ce se va întâmpla?”.

Și totuși, descoperirile legate de natura riscului și de arta și știința alegerii între alternative, precum și abilitatea de a defini ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor, stau la baza economiei de piață moderne. Fiecare progres major în civilizația omenească , de la inventarea uneltelor de către omul preistoric și până la banking, asigurări, terapia genetică sau zborurile spațiale, a devenit posibil pentru că cineva și-a asumat un risc, neacceptând statu-quo-ul. Cu toate sincopele și crizele, societatea omenească a evoluat și va continua să evolueze tocmai pentru că au fost și sunt oameni (inventatori, intreprinzatori, bancheri etc.) care sunt dispuși să-și asume riscuri și incertitudini.

Dan Pascariu este președintele Consiliului de Supraveghere al UniCredit Țiriac Bank