Opinie de Adrian Vasilescu, BNR: Pe 2 aprilie așteptăm o nălucă

O dezbatere aprinsă, în care s-au angajat politicieni, experți economici și chiar profesori, face vrând-nevrând un orizont de așteptare din ziua de 2 aprilie. România, atunci, ar putea ieși oficial din recesiune.

Prima nedumerire: de ce 2 aprilie? Confuzia se împletește cu lipsa de cunoștințe. Fiindcă joi, 31 martie, nu vom avea niciun fel de date. Abia atunci se va trage linie și vor începe să fie făcute calculele. Dar mulți dintre participanții la acest joc al prezicerilor, trecând peste “ziua păcălelilor”, cred că sâmbătă, 2 aprilie, va fi dat verdictul. Dar la 2 aprilie nu va fi dat niciun verdict. Totul e o nălucire. După încheierea primului trimestru, Institutul Național de Statistică va avea nevoie de ceva timp ca să tragă concluziile. Abia pe la începutul lunii mai vom cunoaște primele estimări privind creșterea economică din trimestrul I. Iar prin iunie vom avea datele finale. Pe 1 aprilie însă ori pe 2 aprilie sau în oricare zi din aprilie nu vom afla niciun fel de răspuns la întrebarea care ne frământă: ieșim sau nu din recesiune. Vom mai avea de așteptat încă vreo 30-40 de zile. Și nu e vorba despre o întârziere tipic românească. Așa se petrec lucrurile în lumea întreagă. A doua nedumerire este legată tot de o confuzie. La noi, în dezbateri publice, se vorbește despre unul și același fenomen – creșterea economică minus – fiind numit când criză, când recesiune. Deși, de fapt, criza și recesiunea sunt fenomene diferite în esența lor, chiar dacă ambele exprimă îmbolnăvirea gravă a economiei. Este de-a dreptul șocant să vezi cum sunt confundate recesiunea și criza. Și atunci, dacă simptomele nu sunt înțelese bine și n-au parte de o diagnosticare corectă, ne mai putem aștepta la un tratament adecvat? Sau la o critică dreaptă a tratamentului aplicat? Criza și recesiunea sunt ca tusea și junghiul: două simptome diferite ale aceleiași suferințe. Când se manifestă împreună, desigur. Altfel, dacă nu apar în același timp și nu se intercondiționează, normal că nu au nicio legătură. La fel și în economie. O țară poate trece printr-o criză fără să suporte și o recesiune, în timp ce recesiune fără criză nu prea s-a văzut. De regulă, criza și recesiunea se conjugă, lovesc împreună și produc efecte grave. Întâi apare criza, după care vine recesiunea, în punctul culminant al crizei; iar după ce recesiunea trece, criza mai zăbovește o vreme. Un an, doi sau mai mulți. Dacă însă lucrurile se petrec ca în Japonia, unde criza durează de două decenii, economia poate fi de mai multe ori în recesiune pe durata unei singure turbulențe prelungite. În 2005, bunăoară, deși Japonia era în criză din 1990, nu mai era și în recesiune. La fel în 2006 și în 2007. În 2008 însă, când criza japoneză s-a cuplat cu criza mondială, a început o nouă recesiune. După două trimestre unul după altul de creștere negativă: minus 1 la sută în trimestrul III și minus 0,3 la sută în trimestrul IV. Japonia a ieșit din recesiune în 2009, când a înregistrat creșteri plus în toate cele patru trimestre, fără să iasă din criză. Creșterea plus, pe orizontală, a continuat în trimestrele I, II și III din 2010. În trimestrul IV, creșterea minus a revenit. Dar decisiv va fi rezultatul din trimestrul I din acest an. Vom ști atunci dacă Japonia continuă creșterea plus sau va fi intrat într-o nouă recesiune. Tabloul combinației criză-recesiune în Japonia ne ajută să înțelegem mai bine realitatea noastră. În 2009 România n-a avut o opțiune pentru creștere economică minus. Ne-a lovit însă criza și recesiunea n-a putut fi evitată. După doi ani de creștere economică minus, vedem cum s-au înmulțit îndoielile noastre, nesiguranța, căutările în gol. Iată însă că, în trimestrul IV din 2010, creșterea plus de 0,1 s-a dovedit a fi un fir de ață de care ne agățăm. Încă un plus, în trimestrul I din 2011, ar marca ieșirea oficială din recesiune. Nu însă și din criză, cu care vom continua să conviețuim.