Versiunea completă
Opinii

Opinie de Eugen Dragnea, absolvent MBA: Sfaturi sau ... versuri?

Citeam zilele acestea o serie de sfaturi noi de la diverse organizații care „studiază” economia românească, și din când în când, emit tot felul de judecăți competente, valoroase și bine intenționate, pe care, dacă guvernanții din România le-ar considera, cu siguranță am deveni „a doua Polonie” a Europei.

Eugen Dragnea · 29 octombrie 2012 · 6 min de citit

Citeam zilele acestea o serie de sfaturi noi de la diverse organizații care “studiază” economia românească, și din când în când, emit tot felul de judecăți competente, valoroase și bine intenționate, pe care, dacă guvernanții din România le-ar considera, cu siguranță am deveni “a doua Polonie” a Europei.

FMI, de exemplu, cam face de 22 de ani politica economică și socială a României. Face analize, prognoze, emite scenarii de lucru, oferă indicații valoroase guvernelor, care apoi ne afecteză viața tuturor, indiferent că au fost bune sau greșite. Vezi de exemplu cota TVA de 24%….

Ce este extrem de interesant, este că din 1990 încoace, indiferent de faptul aplicării fără rezerve a sfaturilor FMI sau ale BM, CE, România se zbate în sub-dezvoltare, iar soluțiile înaintate de FMI sunt încă în mare parte legate de lichidări, insolvențe sau faliment.

Adică, pe românește, dacă ai o companie de Stat, din care diverse firme “căpușă”/finanțatori politici, își trag seva pentru mașini Ferrari și apartamente la Monte Carlo, producând găuri negre la Buget (vezi Oltchim, Hidroelectrica, CFR), cel mai bine ar fi să le desființezi complet, lichidezi, sau să le dai pe gratis, nicidecum să tragi la răspundere penal sau pecuniar pe cei vinovați, și să aduci companiile pe profit, așa cum e normal pe piețe cu milioane de clienți și regim de monopol.

România, prin diverse Guverne, dintre care s-au “remarcat” puternic în acest sens cele CDR (Ciorbea și Radu Vasile), dar și Guvernul Adrian Năstase, chiar și mai recent, cel condus de domnul Tăriceanu, au aplicat cu sârg sfaturile consultanților referitor la privatizări.

Poveștile de succes, din păcate, le numărăm pe degete. Aș spune chiar că singura de care trebuie azi amintit este DACIA, care fără Grupul Renault, ar fi dispărut complet în neant, așa cum a dispărut ARO, de exemplu.

În rest, în peste 90% din privatizările efectuate de Statul Român în ultimii 20 de ani, singura valorificare a componentelor industriale preluate pe nimic de “investitorii strategici”, s-a referit la comercializarea fierului vechi prin dezafectarea capacităților și la vinderea terenurilor de sub fabrici, unor investitori imobiliari. Cam aici s-a terminat vestitul “know-how” adus de investitori și promovat de consultanții FMI, CE sau BM.

România nu mai are astăzi aproape deloc industrie, și prin extrapolare, nici o economie viabilă, robustă. Ne arată asta orice indicator economic vrem să analizăm.

Numărul salariaților, de pildă, ca urmare a dezindustrializării accelerate prin privatizări-lichidări de “succes”, scade de 20 de ani într-un ritm alert, de la aprox. 8 milioane de persoane, la 4.3 milioane în 2012. Diferența o vedem în creșterea exponențială a numărului pensionarilor și a asistaților sociali, adică persoane care, deși încă bune de muncă, nu produc, doar consumă. Avem orașe întregi de asistați.

Reprezentanții AmCham, ca un alt exemplu, avansază teoria conform căreia economia României trebuie să fie mai eficientă, mai competitivă pe plan global. Cred ca aici suntem toți de acord.

Problema este, așa cum arătam mai sus, la care “economie” ne referim?

În 2012 ne referim la Dacia Renault, OMV Petrom, Mittal-Sidex, Erste Group, Raiffeisen, Coca Cola, PriceWaterhouse, Danone, IBM, etc. Regăsim vreo companie “românească” în lista de mai sus?

În concluzie, pentru ca “economia” României să fie mai competitivă pe piețele globale, ar trebui ca reprezentanțele unor companii globale în România să “ia fața” colegilor lor din alte țări, nu? Eu așa văd problema.

Realitatea este că așa ceva nu prea depinde de noi, în condițiile în care, de exemplu, politicile acestor companii în România sunt dictate de la “centru” în ceea ce privește planurile de dezvoltare, sau sinergiile cu alte filiale ale grupurilor, lucruri care se traduc printr-un anumit “LOC” rezervat reprezentanțelor din România pe harta Globală a afacerilor respectivelor grupuri.

Mai direct, se știe exact, de exemplu, ce filială a grupului trebuie să vândă și să activeze pe ce piață, pentru ca distribuția veniturilor și a valorilor să se facă conform intereselor strategice (a se citi Geo-Politice).

Vedem asta din ce în ce mai clar și în domeniul bancar, unde băncile mamă, pentru că au nevoie să sprijine Guvernele și economiile locale, retrag masiv finanțări oferite în trecut filialelor din România, ceea ce înseamnă mai puțini bani și mai scumpi pentru un antreprenor român dornic să concureze un antreprenor austriac, de exemplu, pentru un contract în China. Păi să tot fii competitiv așa….

Sau altfel spus, de ce să dai de lucru românilor, poate mai eficienți și mai predispuși la efort și sacrificii, dar și pe bani decenți, când poți să dai de lucru unor francezi, nemți sau olandezi, la tine acasă?

“Locul” României în economia Globală este dat 99% de avantajul fortei de muncă ieftină, acum mai mult decât în urmă cu 10 ani, când piața din România încă era departe de a fi saturată, și încă necesita investiții pentru “exploatare”.

“Nivelul alocat” României este pentru salarii de 300-600 euro, aici suntem noi “ghidați”. Toate planurile de afaceri care presupun joburi cu salarii care depășesc acest interval, sunt gândite pentru alte țări din regiune: Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia și chiar Turcia. Aici e problema.

Vă dau doar un exemplu: în cadrul Dacia Renault, salariile muncitorilor de la Dacia, care produc o mașină de 15.000 euro (Duster), sunt cu 25% mai reduse decât ale celor din fabricile grupului din Turcia, care produc o mașină mai ieftină (Fluence), de 12.000 euro. Dacă ne comparăm cu Franța, acolo diferența este de 1 la 4, deși la vânzări, Clio se vinde cu reducere de 5.000 de euro iar Duster are termen de așteptare de 4 luni, în Germania.

Cum e cu productivitatea aici? Asta ca să nu mai vorbim de faptul că gradul de automatizare al uzinei de la Bursa (Turcia) este net superior celei de la Mioveni, care a presupus investitii initiale sensibil mai reduse, deci si amortizări-costuri echivalente. Ca fapt divers, uzina de la Mioveni abia de curând a primit primul robot adevărat, pentru tratarea caroseriilor anti-coroziune…..

Aș încheia parafrazându-l pe Eminescu: “E ușor a da sfaturi/Când nimic nu ai a spune….”

Citește și