Opinie de Laurian Lungu: Mirajul adoptării euro în 2015

Ultimele zile au confirmat decizia autorităților de a menține 2015 ca țintă pentru aderarea României la zona euro. Sprijinul unanim pentru îndeplinirea acestui obiectiv de către guvern, BNR și Presedinție constituie un semnal important vis-à-vis de angajamentul factorilor de răspundere. Această decizie ridică însă două probleme majore. Prima vizează logica argumentelor aduse pentru menținerea acestei date. A doua se referă la aspectele tehnice pe care economia României ar trebui să le îndeplinească în orizontul de timp rămas.

Argumentul principal în păstrarea țintei 2015 este acela al existenței unei ancore nominale care ar avea rolul de a menține presiunea asupra decidenților clasei politice în vederea continuării reformelor structurale. Însă această logică a devenit perimată în momentul în care România a semnat Europactul, în luna martie a acestui an. Cerințele acestuia sunt mult mai stringente și detaliază o multitudine de alte aspecte ale guvernanței economice. Europactul impune implementarea unor reforme, iar progresele vor fi măsurabile prin utilizarea unor seturi de indicatori economici. În fapt, o parte a criteriilor de la Maastricht de adoptare a euro a devenit acum un subset al Europactului. Politica fiscală va fi constrânsă prin lege (sau Constituție) să opereze cu limitele superioare de 3% din PIB pentru deficitul bugetar și 60% din PIB pentru datoria publică – o “întărire” a criteriilor Pactului de Stabilitate și Creștere Economică. Obligativitatea respectării acestor condiții răspunde în fapt și îngrijorării legate de disciplina cheltuielilor bugetare. În al doilea rând, motivația alegerii țintei 2015 nu a fost solid fundamentată economic nici măcar în momentul propunerii ei inițiale. Perpetuarea acestei stări de fapt este îngrijorătoare prin prisma ponderii pe care angajamentul politic îl are în ecuația adoptării euro. În al treilea rând, forța de mobilizare a partidelor politice pentru atingerea obiectivului de aderare la zona monetară este mult mai slabă acum decât a fost în momentul integrării în UE. Nu numai că beneficiile și costurile celor două decizii sunt radical diferite, dar, așa cum o demonstrează experiența ultimilor ani, și disponibilitatea partidelor la un dialog care să țină cont de realitatea economică este mai redusă.

Din punct de vedere tehnic, aderarea la zona euro impune o suprapunere, ex ante, a nivelului ratei dobânzii de politică monetară între BNR și BCE. Date fiind deficiențele structurale existente în economie, convergența între cele două rate de politică monetară pe orizontul anului 2015 are o probabilitate extrem de redusă să se concretizeze. Aceasta deoarece diferențialul componentei permanente a inflației între zona euro și România va continua să existe atâta timp cât rigiditățile structurale vor persista în economie. Or, tocmai îndepătarea acestor rigidități este un proces care necesită timp, atât din cauza impedimentului generat de puterea de cumpărare scăzută a populației, cât și din cauza nivelului redus al competiției în diverse sectoare ale economiei. Prețurile administrate reprezintă mai mult de o cincime din ponderea prețurilor coșului de consum. Eliminarea unora dintre acestea va trebui să progreseze în mod necesar gradual (de exemplu prețul gazelor naturale) și astfel acest proces poate dura ani de zile. Pe lângă aceste aspecte, există discrepanțe mari și în ceea ce privește alți factori relevanți cum ar fi gradul de sincronizare al ciclurilor economice între România și restul țărilor din zona euro (în special Franța și Germania, a căror situație economică influențează în mare măsură cursul politicii monetare a BCE), adâncimea financiară, operaționalitatea mecanismelor alternative de ajustare economică în fața șocurilor sau eficiența canalului de transmitere a politicii monetare în economie.

Gradul ridicat de euroizare a economiei României este adeseori invocat ca un argument pentru adoptarea cât mai rapidă a euro. Este adevărat că unele prețuri și salarii sunt indexate la euro, însă multe nu sunt. Astfel, fluctuațiile în rata de schimb permit ajustări relative de prețuri precum și variații în puterea de cumpărare. Chiar și în situația curentă în care puțin peste jumătate din economia Romaniei este euroizată, flexibilitatea ratei de schimb joacă un rol determinant în mecanismul ajustării la șocuri. O depreciere a leului poate induce o creștere temporară a competitivității, cum a fost de exemplu cazul producției industriale în lunile recente.

Criza curentă ar fi fost o foarte bună oportunitate pentru reevaluarea țintei de aderare la zona euro. Opțiunea adoptării monedei euro ar fi trebuit lăsată deschisă pentru momentul în care economia ar fi fost pregătită pentru asta. Autoritățile nu ar fi dus lipsă de ținte mobilizatoare, acestea puteau fi ușor identificate în reperele Europactului, de exemplu. Așa cum se prezintă economia României astăzi, ținta 2015 nu este credibilă. Timpul necesar pentru atingerea unui nivel satisfăcător al convergenței nominale și reale cu media țărilor zonei euro este mult mai îndelungat.

Laurian Lungu este Managing Partner, Macroanalitica