Opinie de Mădălin Niculeasa: Despre consum și consumatori cu moderație!

Este de netăgăduit faptul că atât economic, cât și juridic consumul și consumatorii sunt genul de indicatori, respectiv instituții care au făcut trecerea de la stadiul în care contau (nu erau fundamentale) în luarea deciziilor la stadiul în care influențează (sunt esențiale) adoptarea anumitor hotărâri.

Această trecere a fost determinată atât de criza financiară și economică care a temperat consumul excesiv și a echilibrat instinctele populației, cât și de creșterea globală a gradului de maturitate economică și intelectuală a populației, care datorită conviețuirii o lungă perioadă de timp în vecinătatea acelorași instituții economice au ajuns să cunoască mai bine modalitatea de funcționare a acestora și drepturile lor prin raportare la acestea. Un exemplu în acest sens este mișcarea populistă inițiată împotriva băncilor atât la nivel legislativ prin adoptarea în mod pripit și fără o reală dezbatere juridică a OUG nr. 50/2010, cât și prin acțiunile în instanță introduse de către consumatori, cu intenție sau din culpă, în acest din urmă caz luați fiind de valul măsurilor politicianiste. Încercarea de sancționare a băncilor a avut/are în vedere atât nevoia de bani a consumatorilor (dar și dorința statului de a degreva consumatorii de anumite sarcini financiare prin compensație cu reducerile de salarii), afectați fiind aceștia de criza economică, cât și evoluția inerțială a educației consumatorilor.

Fundamental și structural, instituțiile de comerț nu au suferit schimbări fundamentale, chiar dacă în primele luni după declanșarea crizei pe Wall Street brokerii vorbeau despre o complexitate a produselor financiare atât de mare încât foarte puțini dintre ei mai știau cum funcționează; instrumentele și instituțiile de credit au rămas neafectate în substanța lor. Același lucru se întâmplă și la nivel juridic unde învecinarea sistemelor de drept între ele, conviețuirea în cadrul Uniunii Europene a unui număr semnificativ de sisteme juridice, transpunerea sensului comun economic în cadrul instituțiilor juridice au provocat un anumit grad de complexitate al instituțiilor juridice fără ca substanța și corporalitatea acestora să fie afectată; de principiu, în materia juridică complexitatea instituțiilor este reflectată prin suprapunerea mai multor instituții pentru a crea una singură necesară acoperirii necesităților economice; descompunerea și compunerea ajută înțelegerea și funcționarea.

Uniunea Europeană identifică în mod expres în actele normative caracterul esențial al consumului în cadrul pieței interne. Mai exact, contemplând nevoia de protecție extinsă a consumatorului, vorbește despre faptul că acesta este motorul creșterii economice. Clamarea unui astfel de rol economic pentru consumator este în directă relație cu ceea ce se încearcă la nivelul dreptului Uniunii Europene: crearea unei protecții excesive pentru consumatori. De dragul consumului, Uniunea Europeană este pe punctul de a modifica funcționarea unor instituții fundamentale ale sistemelor de drept. Începând cu comisarul Monti, se tot încearcă considerarea profesiilor liberale ca fiind comercianți astfel încât concurența și protecția consumatorilor să fie cât mai extinse. Doar substanța instituției juridice coroborată cu sensul firesc al reverberațiilor economice al respectivei instituții se opun încă unei astfel de categorisiri. Autonomia de voință și libertatea contractuală sunt reconsiderate de dreptul Uniunii Europene tocmai pentru scopul unilateral de a proteja consumul și consumatorii. Transparența comercială este din ce în ce mai mult apropiată de consilierea comercială, ambele în sarcina agenților economici. Educația populației devine o sarcină suportată în egală măsură de stat, cât și de către agenții economici, dar din ce în ce mai puțin de consumatori. Toate acestea se subsumează ideii că omul-consumator devine un asistat economic și juridic, pierzându-și astfel pe această cale rolul activ, de avocat al propriei cauze, asumându-și un rol pasiv, apărat de alții, indiferent de ceea ce face.

Antinomia existentă între dorința statului de a încuraja educația, sub diversele sale forme, caracterul independent al omului-consumator, leadership-ul la nivel macro și micro, capacitatea acestuia de a lua decizii în cunoștință de cauză și dorința statului de a proteja consumatorul în mod excesiv trebuie lămurită într-un fel pentru a evita socialismul invers, adică acel sistem care protejează nu o categorie socială, ci o majoritate împotriva altei majorități.

Credem că moderația și echilibrul în abordarea acestor instituții pot desluși sensul antinomiei mai sus menționate. Nu poți să-i spui unui om atunci când vorbești despre educație că trebuie să învețe, că alfabetizarea inclusiv economică este esențială pentru ca atunci când vorbești despre economie, domeniul în care respectivul om ar fi trebuit să-și reverse ceea ce a dobândit pe cale de educație, să-i spui că trebuie să stea liniștit că indiferent ce va face sau nu va face el, statul prin intermediul justiției îl va proteja. Există câteva decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene care opun protecția consumatorilor inclusiv celor mai elementare reguli procedurale, cum este de exemplu imposibilitatea punerii din nou în discuție a unei situații de fapt deja judecate.

Moderația și echilibrul există în abordările economice și juridice. Mugur Isărescu prin opoziție cu Stieglitz vorbește despre nevoia de a fugi de încurajarea consumului și evitarea transformării acestuia (consumul) într-un deziderat în sine. Instinctul de a consuma a existat din totdeauna, însă combinarea aspectului economic cu cel juridic a determinat o dereglare psihologică a acestuia. Criza financiară și economică a reglat în mod natural această pornire, aproape animalică de a consuma orice și oricând, arătând consecințele unui consum netemperat. Mediul economic are resurse implicite și naturale de reglare a sistemului, mai ales atunci când respectivul sistem este într-o proporție suficient de mare economie de piață.

Nu același lucru se întâmplă cu percepția juridică a consumului unde reglarea sistemului are nevoie de un impuls obiectiv și exterior acestuia; autoreglarea este străină sistemului juridic.

Dreptul Uniunii Europene nu este străin de această zbatere, încercând pe cât posibil să cultive elementele necesare asigurării ponderației. Pentru a încuraja educația consumatorului, acest sistem de drept ia ca și criteriu de evaluare consumatorul mediu, care este suficient de bine informat și de atent, ținând seama de factori sociali, culturali și lingvistici. Cu alte cuvinte, educația este o obligație proprie pentru consumator astfel încât acesta să beneficieze de protecția dreptului consumului.

Consumatorul care nu depune eforturi pentru a-și asimila minimul de educație necesar categorisirii sale ca fiind consumator mediu nu poate invoca apoi, de principiu, protecția juridică specifică.

Același sistem de drept încearcă să evite cultivarea juridică a iresponsabilității comerciale sau a unor comportamente economice imature, stabilind că dispozițiile din contractele de consum referitoare la prețul contractului nu pot fi analizate ca fiind abuzive, aceasta pentru că în mod firesc prețul este principala informație analizată de consumator. Prețul bunului sau serviciului nu poate fi considerat ca fiind abuziv, aceasta fiind atitudinea juridică menită să încurajeze responsabilitatea comercială.

În țara noastră se înregistrează un alt fenomen, specific și altor state europene, în care populația, din diverse motive, înțelege ca la momentul încheierii contractului să nu-și exercite drepturile legal dobândite, bucurându-se de mașina, casa sau televizorul cumpărat, pentru ca apoi, după ce luna de miere a acestui fenomen ia sfârșit, să se trezească din reverie, întrucât trebuie să plătească ceea ce au cumpărat, considerând că au fost abuzați de agentul economic. După cum am spus mai sus, transparența comercială nu trebuie confundată cu asistența comercială, în sensul că o astfel de situație nu este în niciun fel imputabilă agentului economic care nu are nici obligația morală și nici juridică de a sfătui în detaliu consumatorul despre drepturile sale și despre cum să-și protejeze sau să-și delimiteze interesele comerciale.

România are nevoie de un consum moderat și echilibrat, dar și de un consumator la fel de echilibrat în ceea ce privește cunoașterea și exercitarea drepturilor sale. Un astfel de deziderat pe cât de difuz, pe atât de important pentru evoluția economică. Acest deziderat poate fi atins atât prin implicarea statului prin diversele sale autorități (Guvern, BNR, ANPC etc.), cât și a societății civile care trebuie să fie activă pentru a preveni și nu neapărat pentru a sancționa, dar mai cu seamă prin implicarea consumatorilor în ceea ce privește propria educație consumeristă.