Opinie Doru Lionăchescu: România, în insolvență politică

Am asistat în ultimele trei luni, într-o tăcere auto-impusă, la ceea ce – în orice țară normală – ar fi trebuit să fie o schimbare firească, civilizată și reconfortantă social a puterii politice. M-am bucurat în primele zile că procesul de tranziție politică părea să decurgă firesc, fără sincope majore în economie, nespectaculos și inofensiv. O coabitare politică civilizată și fructuoasă pentru cetățean părea posibilă și în România – o țară care nu exersase până atunci un asemenea regim.

Din nefericire, primele semne încurajatoare au fost înșelătoare: zâmbetele s-au dovedit doar de fațadă, fiecare dintre cele două tabere își pregătea de fapt lovitura mortală. În plan economic, speranțele că noul guvern înțelege mai bine economia și că va încerca să implementeze prudent măcar câteva dintre promisiunile din opoziție s-au spulberat odată cu decizia politică șocantă de a declara insolvența Hidroelectrica. Tinerii politicieni-juriști cooptați în guvern demonstrau astfel că nu înțeleg complexitatea funcționării unei economii libere și că nu au niciun fel de scrupule să pârjolească totul în jur prin raționamente simpliste, urmărind scopuri economice incerte și călcând în picioare principiul sfânt al finanțelor: încrederea. Celui mai valoros activ al statului român i-a fost aplicat peste week-end un tratament pueril de arest preventiv – întâi îl reținem, apoi vedem dacă e vinovat. În același timp cadavre economice în putrefacție financiară ca Oltchim, Poșta, CFR, Tarom sau TVR agonizează nerestructurate pe banii contribuabilului român. Unde e logica economică, unde e raționalitatea actului politic, care sunt prioritățile când ai resurse foarte limitate? Efectele acestor măsuri luate în pripă, respectiv amânate la nesfârșit vor atârna greu de gâtul economiei românești mulți ani de-acum înainte!

În plan politic, schimbarea de atitudine s-a produs brusc odată cu condamnarea fostului premier Năstase. Cum s-a întâmplat de nenumărate ori în istorie, odată ce în lupta politică apar gloanțe, sânge și închisoare, dezbaterea politică se modifică radical: dialogul e înlocuit de lupta cu toate armele pe masă. Din nefericire, tânăra democrație românească nu a avut resursele și experiența de a trece peste acest blestem istoric, iar sarabanda evenimentelor care au urmat ne-a adus pe toți în cea mai periculoasă fundătură politică de la căderea comunismului.

România se îndreaptă astăzi accelerat către o situație de insolvență politică, sistem pe care l-aș caracteriza prin acumulare de pierderi economice, investiționale și de imagine, conducere incapabilă sau inaptă să gestioneze situația, îngrijorarea creditorilor internaționali și creșterea costurilor de finanțare, toate însoțite de slăbirea accelerată a monedei proprii și diminuarea rezervelor. Etapa imediat următoare a disoluției statului nu mai poate fi decât falimentul, starea de facto astăzi a Greciei, Portugaliei, Irlandei și probabil în curând a Spaniei, unde, sub aparența unei democrații formale, deciziile cruciale le iau în fapt creditorii străini.

Efect pervers al situației actuale, administrația publică românească s-a segregat ferm și ireconciliabil pe criterii de partizanat politic: unii sunt cu suspendatul, alții cu interimarul! Iar în vreme ce toate instituțiile de la vârful statului român sunt angrenate în acest război în care nu se vor lua prizonieri, la firul ierbii economia se descurcă cum poate, operând brownian, fără direcții strategice enunțate, fără priorități agreate, fără restructurare sau privatizare, fără finanțare, fără investiții finalizate și luptând zilnic cu un sector de stat căruia numai de muncă nu îi arde acum.

Spectrul insolvenței politice ridică doua întrebări legitime: cum am ajuns aici și ce e de făcut? În ce privește întâia dilemă consider că principala cauză a situației noastre de azi o constituie deficitul colosal de oameni serioși cu care ne confruntăm.

România este azi o țară sufocată de șmecheri, de descurcăreți, de fufe și de “cocalari”. Virtuțile epocii noastre nu mai sint efortul, educația, meritocrația; eroii vremii sint guralivii, plagiatorii, caftangiii. Ignoranța agresivă e norma, ciordeală de la stat medalia de onoare! Era inevitabil ca odată și odată această drojdie socială să-și afle drumul către cercurile înalte ale puterii. Pentru mulți dintre tinerii nostri lideri, serviciul public nu înseamnă o carieră onestă, în sprijinul binelui comun, ci o traiectorie cât mai rapidă către a juca table pe Coasta de Azur – așa cum i-au vazut pe mentorii lor. În același timp e mare secetă de oameni seriosi, modești, muncitori, cu șapte ani de-acasă și care nu acceptă sa execute orbește orice porcărie le-ar cere șeful direct ori liderul de partid.

Ce e de făcut? Soluția rațională – singura fezabilă, în opinia mea – ar fi consolidarea unui minim consens politic pentru numirea unui guvern de tehnocrați care să reconstruiască credibilitatea internațională a țării și să pregătească alegeri generale atât parlamentare, cât și prezidențiale în cel mai scurt timp. Vor avea liderii români actuali clarviziunea și smerenia de a opri derapajul evident al țării către insolvența politică? Sper, dar nu cred!

Doru Lionăchescu este președinte al Capital Partners