Opinie Mircea Geoană: România unui Plan
O știre din Ziarul Financiar ne anunță că un deceniu pierdut bate la ușa bursei de la București. Indicele de referință al Bursei e la același nivel din 2008, iar pespectivele, ținând cont de situația din Europa, nu sunt deloc încurajatoare. Slabe sunt perspectivele de a folosi Bursa ca alternativă de finanțare la sistemul bancar!
O știre din Ziarul Financiar ne anunță că un deceniu pierdut bate la ușa bursei de la București. Indicele de referință al Bursei e la același nivel din 2008, iar pespectivele, ținând cont de situația din Europa, nu sunt deloc încurajatoare. Slabe sunt perspectivele de a folosi Bursa ca alternativă de finanțare la sistemul bancar!
O altă știre ne spune că, la 31 martie 2012, n-am absorbit efectiv decât 6,56% din fondurile structurale și de coeziune pe care Uniunea Europeană ni le oferă. Devine superfluu să discutăm dacă fondurile europene ne sunt suficiente pentru dezvoltare – oricum nu le luăm.
O a treia știre spune că deși companiile de stat pierd aproximativ un milion de euro pe zi, nici astăzi, la aproape doi ani de când discutăm, nu avem vreo companie de stat cu management privat profesionist.
Acestea sunt trei dintre rănile vizibile ale României, pe care oricine poate pune mâna. Ceea ce se ascunde în spatele acestor răni este cea mai mare criză pe care o traversează România, dincolo de cea financiară, economică sau socială – criza de proiect național. Deși navigăm de 22 de ani în apele economiei de piață, ne lipsesc un plan și hotărârea de a-l duce la îndeplinire.
Aud în diferite medii, de câțiva ani, vorbindu-se despre “miracolul polonez”. Despre faptul că Polonia a fost singura țară din UE neatinsă de recesiune. Despre faptul că Polonia are, în mai 2012, aproape 50% din banii dați de Europa deja cheltuiți. Despre faptul că Polonia a avut puterea de a organiza nu o finală de Europa League, ci, împreună cu Ucraina, un campionat european. Despre faptul că Polonia este liderul nou-intraților în Europa și că vocea ei se aude clar la Bruxelles. Despre faptul că Polonia a dat Uniunii un președinte de Parlament European. Despre faptul că de la sfârșitul acestui an Polonia se pregătește să scape de vize pentru SUA. Despre faptul că Polonia a devenit, conform standardelor OECD, o țară dezvoltată.
Nu este niciun miracol în spatele evoluției Poloniei. Există însă un efort continuu în aceeași direcție, nu o risipire de energii. Există un set de direcții și principii în legătură cu care elitele poloneze au fost de acord, începând cu Planul lui Balcerowicz, intrat în funcțiune la 31 decembrie 1989. Indiferent de stagnări și involuții, soluțiile poloneze au definit un contur solid pentru țară în exterior: privatizarea companiilor de stat și deschidere către investitorii străini, sprijin masiv pentru bursa de capital (bursa de la Varșovia este cea mai dinamică și mai internaționalizată bursă de la est de Frankfurt), descentralizarea și regionalizarea ca soluții pentru eficientizarea administrației publice.
România este, de atâția ani, pradă ezitărilor și lamentărilor. Nu suntem nici deciși, nici predictabili. Mai bine ca nicăieri, la noi e atât de valabil că nicio decizie este mai rea decât orice decizie. România tranziției și a posttranziției lasă în urmă un vid de direcție și coerență strategică. Fără repere, fără opțiuni, devenim actori într-un peisaj dramatic de la periferia zonei noneuro.
Mai mult ca oricând sau mai mult ca orice, România post-Băsescu înseamnă România unui Plan. Un plan pe care nu l-am avut niciodată, pe care l-am uitat ca opțiune în favoarea tacticilor de moment. Un Plan al opțiunilor fundamentale, care să ne facă compatibili cu strategii pe termen mediu și lung. Un Plan care să însemne dezbatere publică și punerea laolaltă a elitelor din diverse medii, pentru a ne fi tuturor clar care este calea.
Integrarea în NATO și UE, parteneriatul strategic cu SUA au fost obiective care au mobilizat energia și entuziasmul națiunii. Deși utile și necesare, condițiile de aderare au creat iluzia existenței unui plan. Și de îndată ce euforia aderării și a steroizilor banilor speculativi s-a risipit, ne-am întors la adevăratele probleme ale proastei guvernări, ale corupției și ale confuziei priorităților. Sub masca autoritarismului și a centralizării puterii s-a ascuns amatorismul și fariseismul politic.
De câțiva ani, optez și pledez pentru un proiect național de dezvoltare, pentru obiectivul României dezvoltate. Pentru un Plan care să ne facă să devenim dintr-o țară emergentă o țară dezvoltată. Când lumea și Europa își schimbă planul, România nu mai poate continua fără un Plan. Cârpeala și improvizația, preferate profesionalismului și drumului drept, nu ajută.
Sunt reforme în ultimii ani care s-au dovedit greșite. Dincolo de motivații politice, ele n-au adus ordine, performanță sau dreptate socială. Ele n-au pus România în poziția de a fi pregătită pentru o creștere economică solidă. În educație, în sănătate, în domeniul muncii și al dialogului social, al pensiilor și salarizării, în administrație, reformele n-au construit instituții, ci doar alibiuri pentru proiecte politice.
Aceste reforme nu au cum să mai rămână, așa cum aceste reforme nu pot fi înlocuite cu unele asemenea, având același cadru de referință. În lipsa unei acțiuni hotărâte și coordonate, încrederea obținută pentru schimbare poate fi rapid risipită. În lipsa Planului, vom continua să peticim, cu aceleași rezultate.
Cred că cea mai importantă sarcină a actualului Guvern este să construiască acest Plan pentru România. Alegerile din 10 iunie i-au dat legitimitatea și impulsul unor opțiuni curajoase. În dialog cu societatea, cu elitele sale, acest Plan trebuie realizat până în toamnă, pentru a putea fi validat electoral și pentru a putea deveni programul de guvernare pentru cel puțin 10 ani. Se poate, iar Polonia este cel mai bun exemplu.
E nevoie să-ți asumi că nu-i poți mulțumi pe toți. Că trebuie să stabilești priorități. Că trebuie să ai responsabilitatea opțiunilor ferme. Că trebuie să fii consecvent, chiar încăpățânat. Nu e ușor. Dacă ar fi fost ușor, probabil am fi avut un Plan în acești 22 de ani. Astăzi, când alții sunt ocupați să-și găsească propriile planuri de salvare, România nu mai poate continua fără unul. Miza următoarelor șase luni este un Plan pentru România.
Mircea Geoană este președintele Comisiei de politică externă din Senat
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026