Opinie Razvan Voican, ZF: Dobânda perfectă
BNR a găsit dobânda perfectă. Este de 6,25% și merge la orice: și la o inflație de 4%, într-o economie răvășită de prăbușirea PIB cu 7%, și la o inflație de 8%, într-o economie rămasă fără suflu după al doilea an consecutiv de cădere. Și la un curs de 4,36 lei/euro, și la unu de 4,25 lei/euro. E bună și la rupturi de lichiditate pe piața monetară, și la abundență. Este chiar perfectă și a găsit-o…
BNR a găsit dobânda perfectă. Este de 6,25% și merge la orice: și la o inflație de 4%, într-o economie răvășită de prăbușirea PIB cu 7%, și la o inflație de 8%, într-o economie rămasă fără suflu după al doilea an consecutiv de cădere. Și la un curs de 4,36 lei/euro, și la unu de 4,25 lei/euro. E bună și la rupturi de lichiditate pe piața monetară, și la abundență. Este chiar perfectă și a găsit-o BNR.
Nu are termen de expirare: a apărut în mai 2010 și încă e bună. Garantează chiar Consiliul de Administrație al BNR.
Este bună și să ne facă să credem că inflația la final de an va fi de 3,4%. Pardon, de 3,6% după ultimele socoteli ale experților BNR, adică foarte aproape de ținta de 3% “angajată” de banca centrală pentru 2011. Aceasta este ținta de inflație pentru care economia trage să-și dea duhul cu dobânda de 6,25% la căpătâi. În 2010 economia a “fibrilat” (că tot îi plac doctorului Franks metaforele medicale) tot cu dobânda de 6,25%, de hatârul unei ținte de inflație de 3,5%. Dar ce să vezi? Inflația ieși mai mare, de 8%, economia mai căzu cu 2%, BNR merse mai departe cu “ancorarea” așteptărilor inflaționiste.
Și de ce nu? Că doar n-or mai crește o dată accizele. Și doar nu s-o liberaliza tocmai de anul ăsta prețul gazelor sau al energiei. Dar chiar de-o fi așa, doar pentru asta sunt clauzele de salvgardare în ghidul de buzunar al țintirii inflației. Ținta rămâne, rămâne și dobânda, economia poate mai cade o dată. Până se plictisește și se ridică singură.
Avem dobândă de 6,25% și ne simțim bine. Nici nu mai vrem banii ieftini de la FMI după care ne dădeam de ceasul morții acum două luni, că nu mai are BNR unde să-i pună. Brusc, ne-a venit o idee mai bună: luăm alți bani, dar de pe piață, prin Ministerul Finanțelor, la cost dublu.
Economia e tot în recesiune, o zice și BNR, dar dobânda de 6,25% e bună. Și de ce n-ar fi?
Ar fi putut să urce, că doar inflația o întrece cu mult, dar ar fi putut să și scadă, că doar economia e scufundată în recesiune.
Dar nici n-a crescut, nici n-a scăzut. A rămas așa, dobândă perfectă de 6,25%.
Iaca și motiv de supărare pentru guvernator: ca în alte triste ocazii, nu s-a înțeles bine ce a făcut BNR. Nu se pune problema de atitudine pasivă între două acorduri cu FMI. “Decizia” de săptămâna trecută e chiar o mostră de “activism”, zice guvernatorul posomorât că opțiunea BNR de a nu schimba nimic în politica monetară nu a fost citită peste tot cum trebuie (ce-i drept, comunicatele BNR de după ședințele de politică monetară nu au fost până acum însoțite de îndrumare întru corectă citire). De fapt, “activism” este un neologism care nu sugerează neapărat acțiune, ci mai degrabă propagandă sau un tip de atitudine.
Oricum ar fi, guvernatorul ne dă chiar două variante de interpretare a “deciziei”: fie că BNR nu a majorat dobânda pe măsura nivelului ridicat al inflației, fie că BNR nu a redus dobânda pe măsura recesiunii în care se zbate economia. În niciun caz varianta greșită că nu ar fi făcut nimic.
Cu activism sau fără, BNR nu și-a asumat nicio direcție: nici nu merge până în pânzele albe cu lupta contra inflației pe care o invocă atât de des, nici nu renunță, cel puțin temporar, la canoanele așa-zisei politici de țintire a inflației, care îi interzic să bage de seamă că economia s-a prăbușit.
Nu putem ști dacă acest tip de “activism” este rezultatul unui vot propriu-zis în Consiliul de Administrație al BNR ori o asemenea procedură este inutilă în ipoteza că toți cei nouă membri gândesc la fel ca și guvernatorul care prezidează acest organism. Deși este vorba despre nu mai puțin de nouă membri aleși de Parlament, guvernatorul rămâne “vocea”, misiunea membrilor simpli ai Consiliului fiind să se alinieze pe scaunele din primul rând la conferințele de presă în care șeful lor explică. Nimeni nu are păreri, opinii, considerații. Nici social-democratul Florin Georgescu, nici liberalul Bogdan Olteanu. Nici Marin Dinu, decanul Facultății de Economie din ASE, nici Nicolae Dănilă, fost președinte al BCR. Disciplina se respectă, transparența e doar pentru nații mai răsărite de la vest de Nădlac.
BNR nu are treabă decât cu inflația, dar, în mod dramatic, toți factorii de risc care îi amenință ținta de inflație sunt în afara sferei sale de influență, după cum se exprimă în comunicatul de săptămâna trecută.
Altminteri, guvernatorul și-a început anul profesional 2011 înfruntând gerul în costum pe treptele palatului BNR pentru poza cu președintele Traian Băsescu venit în vizită cu premierul său Emil Boc să discute de economie. L-a primit și pe noul ministru de finanțe Gheorghe Ialomițianu, alături de care guvernatorul va semna curând încă un acord cu FMI (al nouălea pe care își pune numele în cariera de 21 de ani ca guvernator).
Dar în ciuda deselor contacte cu puterea executivă, BNR zice că se teme de eventuale inconsecvențe în continuitatea “consolidării fiscale și a reformelor structurale”. Și își tratează “teama” cu dobânda de 6,25%. Că de economie rămâne să se ocupe doctorul de la FMI.
Răzvan Voican este redactor-șef adjunct al ZF
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026