Opozitia majoritara si interesul public

Sfarsitul de saptamana a generat o situatie noua pe scena politica romaneasca, intr-un moment in care parea ca e greu sa ne mai surprinda ceva. Decizia din Senat referitoare la scaderea cu 10% a taxei pe valoarea adaugata pentru alimentele de baza a consemnat primul vot de blam acordat, cu adevarat, actualului guvern. Dincolo de faptul ca partide din coalitie au votat alaturi de cele din opozitie impotriva punctului de vedere exprimat initial de Guvern, remarcam ca initiativa respectiva a apartinut tocmai unei parti a puterii. Refacerea majoritatii in jurul PC ofera o imagine stranie: aceea a unui guvern minoritar, in care doar PNL si UDMR mai respecta protocolul initial si care este fortat sa actioneze pe baza deciziilor “opozitiei majoritare”. Aceasta opozitie nu doar boicoteaza activitatea guvernamentala (asa cum s-a mai intamplat pana acum), dar chiar dicteaza agenda executiva. Masura analizata pe larg in presa ultimelor zile pune pe picior gresit PNL din multe puncte de vedere. PNL este in situatia de a da argumente impotriva scaderii fiscalitatii, dupa un an de zile in care s-a straduit sa convinga opinia publica de ce nu este potrivita o crestere a fiscalitatii. Dupa ce a aratat ca o cota unica este eficienta, ca produce venituri mai mari la buget si ca determina agentii economici sa creasca salariile si sa intre in legalitate, aceiasi liberali vorbesc acum de pericolul evaziunii fiscale, de scaderea incasarilor la buget si de improbabilitatea scaderii preturilor cu un TVA mai mic. Adica apeleaza exact la contraargumentele care li se ofereau atunci cand sustineau relaxarea fiscala in 2004.

Pentru PNL, inconsecventa doctrinara este insa cea mai mica dintre problemele cu care se confrunta. Mult mai grava este ceea ce va urma: opt luni in care vor fi nevoiti sa se descurce in postura de partid minoritar aflat la guvernare. Toate celelalte formatiuni politice au ascultat de indemnul otravit al presedintelui Basescu si se pregatesc deja de alegeri anticipate. In acelasi timp insa, nu vor sa fie responsabile pentru declansarea acestora inainte de 1 ianuarie 2007, ceea ce inseamna ca vom asista la o hartuiala permanenta, fiecare incercand sa il forteze pe celalalt sa faca un pas gresit. Liberalii trebuie sa aleaga intre a reproduce stilul propus de democrati (in care conteaza mai ales provocarea celuilalt si captarea, pe parcurs, a unui sprijin electoral cat mai consistent) si a continua sa se comporte ca partenerul responsabil din Alianta (raportat la activitatea de guvernare). Ambele optiuni sunt riscante din cauza perioadei ramase pana la eventualele alegeri anticipate. In campania electorala timpul e prea scurt pentru ca sa conteze licitatia propunerilor populiste; de aceea, disputa poate merge foarte departe, fara sa se constate lipsa ei de substanta. Acum insa, guvernul ar avea suficient timp pentru a pune in aplicare proiecte populiste, daca va alege aceasta cale; costurile vor fi insa majore. Scaderea TVA poate fi urmata de marirea punctului de pensie; ulterior, se poate cere cresterea salariilor pentru profesori sau pentru alte categorii si noi subventii pentru agricultori. Nici una nu va conta prea tare, cata vreme economia si-asa obosita nu le va putea suporta. Iar cei care vor plati pretul de imagine sunt guvernul si primul-ministru. Fie ca ar vrea sau nu, guvernul nu va putea demara prea multe actiuni cu caracter populist. Deja, intr-o economie mult mai fluida, orice actiune brutala se resimte direct in inflatie sau in productivitate.

Pentru liberali e greu sa aleaga calea responsabilitatii. Fiindca trebuie sa se confrunte cu dinamismul adversarilor politici, dat de recursul la populism. E usor sa propui ceea ce crezi ca vor oamenii, indiferent de imaginea pe care singur ti-o creezi. Disponibilitatea de a accepta ceea ce iti spune majoritatea vine insa in contradictie cu functia politicianului civilizat, care incearca sa convinga majoritatea si nu sa se lase convins de ea.

Urmatoarele luni vor constitui, probabil, cea mai dificila perioada cu care s-a confruntat vreun executiv roman in ultimele mandate. Motivul? Niciun partid romanesc nu mai vrea sa investeasca in guvernarea efectiva. Prezenta in executiv a devenit mai degraba o povara si o amenintare. Vanghelizarea PSD, becalizarea lui Basescu si imoralizarea PD sunt tendintele primavara-vara ale partidelor politice romanesti. Comportamentul electoral reiese din preocuparea tot mai agresiva pentru discursul social. Dupa mai bine de un an de zile in care agenda populatiei a fost ignorata aproape ostentativ, acum partidele se intrec in a vorbi despre gravele probleme sociale. Nu o fac cu solutii, ci cu imagine, ceea ce arata ca acest tip de discurs este doar un pretext. El este insa singura modalitate prin care politicienii stiu sa acorde atentie celor care i-au ales. Pentru ei, a reprezenta inseamna a sustine lucrurile dorite de popor. Exista insa o diferenta intre ce isi doreste poporul si ce este bine pentru el. Alexander Hamilton, parinte fondator al democratiei americane, sugera candva politicienilor sa nu confunde interesele poporului, pe care trebuie sa le sprijine, cu inclinatiile poporului. Nu suntem o tara originala. Asa cum s-a vazut si in Franta (unde contractul de prima angajare a fost respins pe criterii strict populiste), e mult mai greu sa sustii interesul public decat interesul publicului.

* Dan Sultanescu este analist politic la Institutul PRO