Versiunea completă
Politică

Oprescu nu va fi sanctionat. Deocamdata

Senatorul PSD Sorin Oprescu nu va fi sanctionat pentru ca a semnat, alaturi de parlamentari ai opozitiei, pentru constituirea unei comisii de ancheta privind verificarea executiei bugetare la CNAS si Ministerul Sanatatii, a declarat liderul grupului social-democrat, Ion Solcanu

Ziarul Financiar · 26 februarie 2003 · 1 min de citit

Senatorul PSD Sorin Oprescu nu va fi sanctionat pentru ca a semnat, alaturi de parlamentari ai opozitiei, pentru constituirea unei comisii de ancheta privind verificarea executiei bugetare la CNAS si Ministerul Sanatatii, a declarat liderul grupului social-democrat, Ion Solcanu. Solcanu a aratat ca initiativa lui Oprescu contravine “intr-o anumita masura” regulamentului inten al grupului social-democrat, insa el nu va primi nici un fel de sanctiuni. Sorin Oprescu este singurul senator PSD care a sprijinit acest demers, constituirea comisiei de ancheta fiind solicitata intr-o scrisoare adresata Comisiei de sanatate de catre Colegiul Medicilor. Potrivit lui Solcanu, Sorin Oprescu a incalcat “intr-o oarecare masura” regulamentul grupului prin exprimarea adeziunii, pentru ca o atitudine publica, politica a unui senator trebuie discutata mai intai in cadrul grupului, iar “dorinta” lui Oprescu nu a fost abordata in mod expres. Liderul senatorilor PSD a adaugat, insa, ca Oprescu a ridicat “in mod repetat” problema cheltuirii banilor de catre CNAS si Ministerul Sanatatii in sedintele de grup, problema fiind de mai multe ori discutata. Mediafax

Citește și