Opt magazine în două zile
Retailerii se grăbesc să deschidă magazinele rămase pe „stoc“ înainte de sărbători pentru a beneficia astfel de entuziasmul românilor care consumă în această lună mai mult decât în oricare alta.
Retailerii se grăbesc să deschidă magazinele rămase pe “stoc” înainte de sărbători pentru a beneficia astfel de entuziasmul românilor care consumă în această lună mai mult decât în oricare alta. Astfel, Mega Image va deschide mâine două magazine în capitală, în București Mall și în zona Obor, urmând a ajunge la 104 unități.
Noile deschideri vor avea loc în fostele unități G’Market pe care le-au preluat belgienii. De asemenea, Billa va deschide mâine în București și Piatra-Neamț supermarketurile 60 și respectiv 61 din România. Tot mâine, însă de această dată la Timișoara, Carrefour va deschide cel de-al treilea supermarket din localitate și cel de-al 43-lea al rețelei.
La rândul său, rețeaua de supermarketuri de proximitate Profi, deținută de fondul de investiții Enterprise Investors, are plănuite pentru această săptămână trei deschideri. Prima a avut loc ieri tot la Timișoara, iar cea de-a doua a urmat astăzi la Recaș. Joi se va deschide în București magazinul numărul 108 al rețelei, ultimul pe acest an. Investițiile în cele opt magazine se ridică la 5-8 mil. euro, potrivit estimărilor ZF.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026