Orange a avut incasari de 239 mil. euro in primul trimestru
Veniturile operatorului de telefonie mobila Orange Romania au crescut in primul trimestru al acestui an cu 23%, la 239 de milioane de euro, fata de aceeasi perioada a anului trecut, pe fondul majorarii numarului de clienti cu 34%, la 7,1 milioane. Orange Romania a obtinut in primul trimestru din 2005 venituri de 178 mil
Veniturile operatorului de telefonie mobila Orange Romania au crescut in primul trimestru al acestui an cu 23%, la 239 de milioane de euro, fata de aceeasi perioada a anului trecut, pe fondul majorarii numarului de clienti cu 34%, la 7,1 milioane.
Orange Romania a obtinut in primul trimestru din 2005 venituri de 178 mil. euro, cu 46,2% mai mari decat cele din trimestrul 1 2004. Pe masura ce veniturile sunt mai mari si ritmul de crestere incetineste.
“Segmentul business a inregistrat o crestere spectaculoasa a vanzarilor, depasind previziunile pe primul trimestru al anului curent”, au precizat pentru ZF oficiali ai Orange Romania. “De asemenea, numarul de activari lunare de cartele Orange PrePay a inregistrat o crestere semnificativa”, potrivit aceleiasi surse.
Anul trecut, Orange Romania a avut o cifra de afaceri de 870 de milioane de euro, in crestere cu 39,2% fata de 2004. In ultimele trei luni ale anului trecut, cifra de afaceri a operatorului de telefonie mobila a fost de 249 de milioane de euro, fata de 188 de milioane de euro pentru intervalul similar din 2004.
In ceea ce priveste liniile de business care vor inregistra cel mai semnificativ avans in acest an, oficialii Orange Romania au estimat pentru ZF ca “cea mai mare crestere a bazei de abonati va fi pe segmentul business, comparativ cu segmentul rezidential, insa ritmul de crestere va cunoaste o usoara incetinire fata de anul precedent”.
Avand in vedere aceste tendinte, Orange Romania va urmari sa-si consolideze pozitia de operator integrat de servicii mobile si fixe de voce si date pentru clientii din sectorul de business, spun reprezentantii operatorului.
Astfel, accentul va fi pus pe produsele si serviciile care le faciliteaza oamenilor de afaceri munca in afara biroului: accesul in timp real la e-mail, accesul mobil la Internet de banda larga (EDGE/3G) si extinderea acoperirii EDGE la nivel national.
Oficialii Orange Romania nu au dorit sa ofere detalii suplimentare privind calendarul de lansare al serviciilor de telefonie mobila de generatie a treia (3G), care ar urma sa fie disponibile “pana la sfarsitul lunii iunie”.
In aprilie 2005, France Telecom si-a majorat participatia sa indirecta la Orange Romania la 96,63%, prin cumpararea unui pachet de peste 23% din actiuni de la un grup de investitori condus de AIG New Europe Fund, pentru 523 mil. $, in numerar.
Principalul competitor al Orange Romania de pe piata locala este operatorul de telefonie mobila Vodafone, care avea la sfarsitul anului trecut 6,1 milioane de clienti.
Vodafone Romania nu a facut publice veniturile in valoare nominala pentru anul trecut, insa, luand in considerare cresterile anuntate de companie si rezultatele financiare anterioare, veniturile totale ale Connex-Vodafone pe anul trecut au depasit 766 mil. euro.
Pe de alta parte, la nivel global, veniturile France Telecom au consemnat un avans de 10,3%, la 12,8 miliarde de euro, iar numarul de clienti s-a majorat cu 16,8%, la 147 de milioane de persoane.
Cea mai mare pondere in structura veniturilor au avut-o serviciile de comunicatii personale cu 6,63 miliarde de euro, in crestere cu 24,5% fata de ianuarie-martie 2005. Valorile mentionate sunt calculate pe baza standardelor internationale de contabilitate (IFRS).
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cota de piață a principalilor jucători din piața untului (2025Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Ponderea abonamentelor la sălile de fitness în totalul populației în țările UE în 2026 (%)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026