Orange a crescut in sase luni cu 34% in euro
Dupa liberalizarea pietei autohtone a comunicatiilor la 1 ianuarie 2003 era de asteptat ca aparitia unor noi jucatori in industrie sa conduca si la o impartire a banilor pe care consumatorii erau dispusi sa-i cheltuie pe serviciile telecom. Cum insa socoteala de la sfarsitul anului trecut nu s-a potrivit si cu planurile celor peste 1
Dupa liberalizarea pietei autohtone a comunicatiilor la 1 ianuarie 2003 era de asteptat ca aparitia unor noi jucatori in industrie sa conduca si la o impartire a banilor pe care consumatorii erau dispusi sa-i cheltuie pe serviciile telecom. Cum insa socoteala de la sfarsitul anului trecut nu s-a potrivit si cu planurile celor peste 1.400 de firme care si-au anuntat intentia de a intra in sectorul comunicatiilor dupa liberalizare, peisajul a ramas in mare neschimbat. Cei care au stiut sa profite de pe urma nehotararii altora au fost tocmai operatorii de telefonie mobila. Cel putin asa indica ultimele cifre.
Orange Romania a inregistrat in primul semestru venituri de 206 milioane euro, in crestere cu 33,76% fata de perioada corespunzatoare din 2002. In acelasi timp, profitul operational inainte de deducerea deprecierilor si amortizarii s-a ridicat la 108 milioane de euro, marcand o crestere cu 47,94% fata de valoarea indicatorului aferenta lunilor ianuarie-iunie 2002.
In prima jumatate a anului trecut, Orange Romania inregistrase venituri de 154 mil. euro si un profit operational inainte de deducerea deprecierilor si amortizarii de 73 mil. euro. Din totalul veniturilor pe primul semestru, 4,2% provin din servicii de date (non-voce). In urma cu un an, ponderea datelor in incasarile firmei era de numai 0,62%.
La sfarsitul lunii iunie, Orange Romania avea 2,59 milioane de clienti, cu 733.000 mai multi decat pe 30 iunie 2002 cand portofoliul sau numara 1,857 milioane de utilizatori de servicii GSM. Compania a inregistrat in 2002 venituri de 393 milioane euro si a terminat anul cu 2,211 milioane de clienti. Cu alte cuvinte, Orange Romania a castigat in primele sase luni ale anului 379.000 de noi clienti, dintre care 220.000 in trimestrul al doilea (la 31 martie 2003 avea 2,37 milioane de utilizatori pentru serviciile sale).
Daca pe primul trimestru operatorul a reusit sa obtina venituri de 97 milioane de euro, in perioada aprilie-iunie 2003 acelasi indicator a marcat 109 mil. euro.
Conform datelor furnizate de compania-mama Orange, venitul mediu anual pe client (ARPU – Average Rate per User) in Romania a scazut in primul semestru la 177 euro, de la 239 euro, cifra obtinuta in perioada ianuarie-iunie 2002.
La nivel global, Orange a obtinut in primele sase luni din 2003 venituri totale de 8,6 mld. euro, cu 6,9% mai mari decat in urma cu un an. Profitul operational inainte de deducerea deprecierilor si amortizarii s-a majorat in aceeasi perioada cu 41,8% ajungand la 3,3 mld. euro. Numarul clientilor Orange din intreaga lume a ajuns la 45,6 milioane.
Compania Orange este prezenta pe piata romaneasca din 1997 ca Mobil Rom. In 2002 operatorul a trecut prin proces de rebranding devenind in in prima parte a anului Orange Romania.
iuliana.susanu@zf.ro
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026