Orasul de ieri, astazi

Interdictia de a folosi apa din fantani in pragul secolului 21 se aseamana interdictiilor similare din perioadele de ciuma, holera sau alte epidemii de odinioara, cand nu exista sistem sanitar. Si apoi mai sunt si alte forme fara fond: spitale, maternitati, unde pacientul supravietuieste unei atmosfere de incubator, iar antibioticele lipsesc din depozitele spitalicesti etc. Daca vom cobori putin in timp, catre 1812-1815, in Moldo-Vlahia, “mijloacele de comunicatie, cel dintai element de propasire a unei tari, nu existau deloc; sosele pe atunci nu se pomeneau la noi, numele chiar de ‘sosea’ era necunoscut”.
In timpul deselor epidemii de ciuma cauzate de insalubritatea oraselor, “in Bucuresti mortii se scoteau noaptea”, tanarul pe atunci Nicolae Kretzulescu povestind foarte plastic: “auzeam carele incarcate trecand scartaind sub ferestrele noastre; stam cu totii cu portile inchise necomunicand cu nimeni, rudele si prietenii se vedeau pe fereastra, prin trasuri, proviziile se aduceau la poarta, unde pana a nu se intrebuinta erau spalate si afumate”.
Chiar si in vremea lui Cuza “orasul Bucuresti se afla intr-o stare nedescriptibila: ulitele erau nepracticabile, toamna si primavara erau acoperite de noroaie si de gropi in care se putea cineva ineca, iar vara praful se ridica dupa danele ca norii… cat despre ulitele mahalalelor era peste putinta sa mai umble cineva pe dansele indata ce incepea vrema urata… Mahalale intregi erau maidane imense, cu cate o casuta pe ici, colea… Eclavagiu nu se pomenea in acea vreme; odata ce innopta, ulitele erau ca pustii, iar oamenii care mai ieseau aveau felinare cu dansii”.
Orasele, chiar si la zece ani dupa abdicarea lui Cuza, “erau adevarate cloace, fara canale, fara pavaje, fara fantani, cele mai multe neluminate, cu politii rau organizate” iar tara se afla inca “in stare primitiva”. De ce credeti ca asa stateau lucrurile? Ne povesteste tot Nicolae Kretzulescu: “judecatorul este cu totul scutit de a cunoaste legile. Adiminstratorul este lipsit cea mai mare parte a timpului de orice instructie, nu cunoaste nici formele, nici regulamentele care conduc tara. (…) Nu mai e autoritate in guvern: fiecare magistrat, fiecare functionar administrativ, fiecare impiegat municipal se crede liber sa faca dupa capul sau si ministrul il incurajeaza pe aceasta cale, sau daca vrea sa-l impiedice nu mai poate, nu mai are actiune asupra lui. De unde anarhia cea mai mare, de a lucra fiecare dupa buna sa placere”.
Romania a putut atinge un nivel de viata – in spatiul urban – comparabil cu al Belgiei in anul 1938, datorita, in primul rand, oamenilor care au reprezentat-o in circumstante dificile si complexe. Daca astazi Romania se afla intr-o situatie incomparabil mai proasta decat aceea a Botswanei, probabil asta se datoreaza faptului ca desertul Kalahari este mai racoros decat ceea ce tinde sa devina o mare parte din tara noastra.