Orasul zeilor

Cuvantul-epitom al acestei saga cu gangsteri este meta-realism. Un film al carui impact politic a fost bine calculat si ca atare obtinut, un film avand ca target populatia autohtona (box-office – 3.2 milioane de bilete), cu scopul avertizarii si trezirii constintei. Fireste, nu e primul lucru care-ti vine in minte vazand hiperstilizarea cinetico-vizuala a peliculei (impanata de freeze frames, jump cuts, split screens, slo-mo, zip pans, video capture, extreme long shots, artificii adecvate grupat fiecaruia dintre cele trei decenii prin care te poarta actiunea, mentionand in treacat si filtrele de culoare expresioniste, camera manevrata aproape exclusiv manual si ritmul editorial naucitor à la MTV); dar genericul de final submineaza aceasta impresie, continand real life footage care accentueaza caracterul documentar al filmului. I s-a reprosat lui Meirelles ca face reclama violentei, dezumanizand personajele care raman doar siluete intr-o coregrafie a mortii. Obiectie nefondata, caci (1) Meirelles mizeaza pe ideea “psihologiei inverse”: filmul se abtine de la judecati etice iar fotograful Buscapé e un narator blanc mai degraba decat o instanta morala (cum ar fi putut fi, cand e martorul unui macel continuu din frageda pruncie?), tocmai pentru a provoca o reactie; conceptul de stat in stat e conceptul unificator al filmului (ca fresca sociala), observatia morala neavand (de) unde interveni, caci lumea favelasurilor e cvasi-impermeabila: se patrunde doar printr-o violenta si incrancenare proportionale (exemplul lui Knockout Ned, care se implica in activitati mafiote pentru a razbuna violul iubitei lui), prin intermediul careia ajungi sa fii asimilat. (2) Este intr-adevar dificil sa mentii echilibrul dintre personaj ca actant/liant al epicului si individualizarea sa, mai ales cand din vortexul narativ se desprind scurte episoade digresive; din cauza lor, dublate de bombardamentul imagistic, ai senzatia uneori ca actiunea isi incetineste ritmul. Dar, in acest caz, necesitatea individualizarii se estompeaza o data cu progresia narativa, din cauza redundantei ciclice a violentei cu medie descrescatoare de varsta: prima generatie de criminali e formata din adolescenti, ultima din pusti care n-au atins pubertatea (si nici n-au mari sanse s-o faca). Nu se poate descrie coruptia naturii infantile, cand nu a existat vreodata inocenta.

Tot catre meta-realism tintesc castingul si scenariul, functionand in consubstantialitate. Desi s-a filmat dupa a douasprezecea varianta a scenariului, doar 30% din el supravietuieste in film (afirma Meirelles intr-un interviu), restul fiind rezultatul improvizatiei actorilor. Majoritatea covarsitoare a acestora e formata din actori neprofesionisti, recrutati din alte “orase ale Domnului” anexe Rio-ului si antrenati la fata locului, “jucandu-si” pana la urma viata cotidiana.

* Orasul zeilor, Brazilia, 2003. Regia: Fernando Meirelles, Katia Lund. Cu: Alexandre Rodrigues, Leandro Firmino da Hora, Seu Jorge, Philippe Haagensen. Distribuit de Independenta Film. Premiera 18 iulie.