Versiunea completă
Eveniment

Ordonanta Tractorul, publicata in Monitor

Ordonanta Tractorul, publicata in Monitor

Ziarul Financiar · 8 august 2005 · 1 min de citit

Hotararea de guvern privind sprijinirea producatorilor agricoli pentru a cumpara tractoare, adoptata in sedinta din 28 iulie 2005, a fost publicata in Monitorul Oficial, fiind semnata de premierul Calin Popescu -Tariceanu si contrasemnata de ministrul agriculturii Gheorghe Flutur. Banii pentru finantarea ajutoarelor acordate producatorilor agricoli – 100 mld. lei vechi (2,7 mil. euro) – provin din bugetul Ministerului Agriculturii, minister care are si obligatia punerii in aplicare a acestor reglementari. Purtatorul de cuvant al Guvernului a precizat ca, potrivit Legii 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si a ministerelor, actele normative adoptate de Guvern sunt semnate de prim-ministru si contrasemnate de ministrii care au obligatia punerii lor in executare. Ministrul finantelor Ionut Popescu s-a opus emiterii actului normativ, hotararea fiind adoptata totusi de Guvern. Popescu a declarat ca nu poate semna actul normativ intrucat reprezinta o subventionare indirecta a uzinei Tractorul. Mediafax

Citește și