Orga și organul

Înrudit cu ergon, “muncă”, din a cărui familie făcea parte, elenul organon, “instrument”, cu specializările “unealtă”, “instrument muzical” și “organ anatomic” (în fond, tot un instrument menit exercitării unei funcții precise), a trecut în latină (organum) și, de acolo, a fost împrumutat de limbile de cultură (fr. organe, it., sp. organo, engl. organ etc.).

În Grecia și în Roma antice orga (instrumentul muzical cu claviatură ale cărui sunete sunt produse de trecerea aerului prin tuburi de diferite dimensiuni) era portabilă și hidraulică, aerul fiind împins în tuburi de forța apei. După inventarea foalelor, în secolul al IV-lea, orga hidraulică și cea pneumatică au coexistat vreme de multe secole, înainte ca sistemul cu aer să se impună definitiv. Tot de multe secole a avut nevoie orga, uitată în Occident, pentru a reveni din Bizanț și a intra, la început în mănăstirile, apoi în bisericile și catedralele catolice.
Similitudinea de formă a instrumentului muzical cu armele de artilerie cu mai multe țevi a dat, în timpul celui de-al doilea război mondial, Katiușei rusești (lansator de proiectile autopropulsate) numele, mai cunoscut în Occident, de orga lui Stalin. (Nu era prima dată în istorie când bubuitul armelor era asemuit cu sunetul maiestuos al muzicii. “Asta-i muzica ce-mi place!” e exclamația entuziastă a regelui Carol I care a deschis, în 1877, la Calafat, primele salve de artilerie din Războiul pentru Independență…)
Cele șase lucrări de logică ale lui Aristotel au fost numite, mult după moartea Stagiritului, de peripateticienii care i-au urmat în Liceu, Organon, pentru a sublinia rolul pur instrumental pe care îl acordau logicii. Șaptesprezece secole mai târziu, în 1620, englezul Francis Bacon își publica lucrarea întemeietoare a cercetării științifice moderne și o intitula, spre a se delimita de metoda aristotelică, Novum Organum (întreg volumul, nu numai titlul, era redactat în latină). Cu sensul de “instrument al gândirii sau cunoașterii”, organonul supraviețuiește, șters din când în când de praf de câte un filosof sau eseist, prin dicționarele de limbă.
Să revenim, însă, la organ, instrumentul care a căpătat în limbile moderne diferite specializări: în franceză, de pildă, puțin înainte de 1800, pe aceea de “jurnal care exprimă opiniile unui partid” (organ de presă); puțin după 1850, pe aceea de “parte a unei mașini care îndeplinește o anumită funcție” și, după 1900, pe aceea de “instituție care îndeplinește o funcție specifică a statului” (la noi, sub comuniști, și, probabil, sub influență rusească, și “reprezentant al unei instituții de forță ” – celebrele organe de partid și de stat).
Organism este o formație modernă, din organ, sensul actual de “ansamblu de organe care constituie o ființă vie” având prima atestare în franceză pe la 1800 (din franceză a trecut în italiană, în spaniolă și în română), iar cel de “ansamblu organizat în economie, politică etc.” născându-se pe la mijlocul secolului al XIX-lea. În engleză, unde organism este un postverbal al lui to organize, mai vechi (din 1664) este sensul de “organizare, structură organizată” și mai nou, cu o primă atestare în 1842, cel de “ființă vie” – indiciu clar, conform principiilor organonului, că în franceză și engleză avem a face cu evoluții paralele.
Adjectivul organic este pus de dicționarele românești pe seama francezului organique și a latinescului organicus, care avea însă semnificațiile “muzical, melodios” și “mecanic, de instrument”, ceea ce îl scoate din discuție. La sensurile cu care a venit din franceză (1. “referitor la organisme vii”; 2. “referitor la compușii carbonului” – v. chimie organică; 3. “structural, care ține de structură”; 4. “(lege) care creează organele statului și structura lor”) s-a adăugat în ultima vreme, sub influența irepresibilă a englezei americane, acela de “(produs) obținut fără nici o substanță sintetică, fără chimicale”. Se vorbește de mâncare organică, agricultură organică, produse organice. Cea mai veche atestare în română cu aceste sens este, până la proba contrarie, din 2002: “Ordinul interzice de asemenea și utilizarea în cuprinsul mesajelor publicitare a următorilor termeni: «ecologic», «biologic», «organic», «natur» sau «pur»” (Adev. 22 III 03).
Gândire sănătoasă, muzică de orgă, produse naturale – acesta este arcul de cerc trasat de evoluția grecescului organon până la organicul actual. Parcă nu e rău…

Exemplificări și datări pentru sensurile și cuvintele noi din acest articol veți găsi în ediția a treia a DCR (Dicționarul de Cuvinte Recente), aflat în pregătire la Editura Logos.

Cuvinte-cheie: organon, organ, organism, orgă, organic

ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, București). Filolog (absolvent de spaniolă-romånă al Universității București). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducător la revista “Lumea” (1978-83), redactor la Editura Politică și ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor și administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător și publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia. Preferințe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătărețu, Făråmiță Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul și conservele de casă. Dorințe: să aibă nepoți. Are un nepot.