Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Organologie: Dumitru Radu

Aurelia MocanuEVine in Bucuresti si, in 1988, deschide prima expozitie personala. Radu apartine unei filiatii de sensibilitate cu radacini in Paciurea si tulpini distincte, purtand numele lui Adrian Popovici, Neculai Paduraru, Ion Iancut si mai apropiatii ca varsta Alexandru Galai sau Cristian Bedivan

Ziarul Financiar · 6 iunie 2008 · 1 min de citit

Aurelia MocanuEVine in Bucuresti si, in 1988, deschide prima expozitie personala. Radu apartine unei filiatii de sensibilitate cu radacini in Paciurea si tulpini distincte, purtand numele lui Adrian Popovici, Neculai Paduraru, Ion Iancut si mai apropiatii ca varsta Alexandru Galai sau Cristian Bedivan. Universul lui are prea putin din maleficul existentialist al himerelor dar, copios, este redevabil unui soi de “Purgatoriu muzical”, pornit dintr-o fascinatie de tinerete, atunci cand desena dupa colegii muzicieni care exersau la instrumentele de suflat.
Nucleul prim al creatiei sale se afla in combinatia dintre alamurile muzicale si un prototip figurativ de homuncul. Omuleti cu tunici campaniforme, teste plesuve, nasuri ascutite si extremitati hipertrofiate freamata in jurul palniilor de suflat si al mecanismelor lor (parghii, ventile, clapete, ancii, ambusuri etc.). Palnia, caucul, forma auriculara, corola (chiar in varianta strict perimetrala propusa de seria Eternei reintoarceri) l-au absorbit mai mult de un deceniu pe artist si i-au fost suport imaginativ pentru insolitul unor figuri de spiridusi muzicali, marca “Dumitru Radu”. Latura de grotesc vioi, stranietatea hibrizilor (“goarne care pasesc”) s-au perindat pana la expozitia din 1995, de la Galeria Simeza. In 1999, la aceeasi galerie, sculptorul reuseste cateva subtilitati in activarea spatiului care-i aduc premiul U.A.P. Apar jocul de scara (scena figurativa minuscula si complicata asezata pe suporturi vectoriale foarte ample, din lemn bine finisat), raportul rafinat de dozaj intre piese, acuratetea punerii in opera a materialelor, aparitia trepiedelor sau leaganelor pe sectoare de cerc, incununate de intriga gnomilor muzicali. Apoi orchestratorul isi comprima instrumentele, la propriu si la figurat. Este linia de sosire adusa in expozitia sa ampla de la Ramnicu Valcea, in 2004, in sala cea mai prestigioasa a Casei Simian, unde instrumente muzicale de alama – reale – sunt comprimate “a la Cesar”, iar partile lor secret-mecanice sunt colate pe panouri de lemn.

Citește și