Oricâți bani i-ai da, administrația românească rade tot

Trei ministere – Transporturile, Dezvoltarea și Afacerile Europene – și-au prezentat ieri bilanțul pe 2011 și obiectivele pentru anul 2012, semn că funcționarii români încep să deprindă un exercițiu uitat: să explice în ce măsură și-au îndeplinit ceea ce și-au asumat. E un început, dar insuficient.

În loc de o prezentare simplă cu lista banilor primiți de la buget și alocarea lor pe obiectivele de investiții, de forma “obiectivul X a costat Y lei și a fost executat de firma Z”, sunt înșirate inaugurări de săli de sport de-a valma cu drumuri județene, reparații cu deschideri de șantiere, plăți de datorii cu avansuri pentru obiective “fără ordin de începere a lucrărilor”. Este de bănuit că din cele 3,5 miliarde de euro cheltuite în 2011, Transporturile puteau aloca resurse pentru a prezenta detaliat pe ce au dat banii în 2011, tranzacție cu tranzacție, obiectiv cu obiectiv. Cum poți justifica cheltuirea a 3,4 miliarde de euro în 2011 pe 58 km de autostradă, 500 km de drumuri naționale reabilitate și 230 km de cale ferată refăcută? Prea puțin se discută despre cum se dă drumul banilor în administrația românească. Prea ușor dă statul drumul la bani, prea puține interpelări vin de la parlamentari pe această temă, prea puține întrebări de la contribuabili. Ar trebui luat exemplu de la UE și transpusă aceeași strictețe în raportarea cheltuielilor de la fondurile nerambursabile la toți banii cheltuiți de administrația românească. Pentru că doar prin constrângerea raportării de date poate Uniunea Europeană verifica ce se întâmplă cu cele 30 miliarde de euro pe care le-a pus la dispoziția României pentru perioada 2007-2013. Administrația românească a asimilat această constrângere doar în relație cu UE, dar nu a mers mai departe. Nu și-a imaginat ce poate face ea însăși, fără cererea UE, pentru ca fondurile să contribuie la dezvoltarea economiei. Spre exemplu, nu se știe în acest moment repartizarea teritorială a fondurilor europene, pe toate axele, nu doar la transport, resurse umane sau dezvoltare regională. Câți bani au mers în Muntenia, câți în Dobrogea, de câți ar mai fi nevoie. Sau care sunt companiile care au cele mai mari încasări din bani europeni. Dacă sunt firme străine, dacă sunt firme românești. Polonia poate să spună și ce suprafață de birouri ocupă firmele care au luat fonduri europene, noi nu știm nici ce suprafață de birouri ocupă administrația centrală. Numai urmărind drumul banilor poate mass-media și opinia publică să identifice plățile nejustificate. Banii. Unde merg banii. Aflați și veți avea o administrație eficientă, veți putea reduce cheltuielile, veți putea scoate la lumină tranzacțiile abuzive. Exercițiile de transparență ale guvernării sunt încă stângace sau sunt făcute doar la cerere externă. Nu este nimic programatic, ci doar conjunctural. Nu este făcută din transparența cheltuirii banilor publici unul din primele trei obiective ale unei administrări eficiente a resurselor, un real ajutor pentru a economisi banii deveniți atât de scumpi pe timp de criză. Un singur lucru e sigur la administrația românească: știe să consume banii. Oricât i-ai da, consumă. Rade tot. Dar să nu îi ceri să se justifice. Nimeni nu încearcă să-și imagineze, de exemplu, ce se va întâmpla dacă mâine România va fi nevoită să salveze o bancă-două și să folosească banii de la FMI în această direcție sau, mai rău, va trebui să se împrumute de alți bani. Sau dacă pur și simplu nu se mai poate împrumuta la dobânzi rezonabile pe piața externă. Ce-o fi în zona euro, să fie și la noi. Mâinile încrucișate, așteptare. Neîncredere că putem încerca o desprindere, că putem avea o șansă. Dar puneți datele pe masă și veți vedea câte miliarde merg aiurea și ce viitor s-ar putea construi cu ele. Veți vedea atunci ce spațiu de acțiune există. Nu-l irosiți.