Orient vs Occident – competiția continuă/ de Stelian Țurlea
Elena Mannova (coordonator) Scurtă istorie a Slovaciei Editura enciclopedică Traducere din limba slovacă și indice de Eva Mârza, Radu Mârza. O carte menită - țin să precizeze traducătorii în prefața lor, care se alătură prefeței coorodonatoarei - să-l ajute pe…
Elena Mannova (coordonator)
Scurtă istorie a SlovacieiEditura enciclopedică
Traducere din limba slovacă și indice de Eva Mârza, Radu Mârza. O carte menită – țin să precizeze traducătorii în prefața lor, care se alătură prefeței coorodonatoarei – să-l ajute pe “omul de pe stradă” să localizeze Slovacia nu numai pe harta geografică, ci și pe una istorică, pentru ca Slovacia să nu mai fie confundată cu Slovenia ci, eventual, cu fosta Cehoslovacie. Cartea este o sinteză, autorii oferind un bilanț asupra dezbateroilor științifice recente cu privire la problemele importante ale istoriei Slovaciei. Astfel, ea se ocupă de Istoria Slovaciei până la începuturile secolului al X-lea, Slovacia în Ungaria arpadiană, în perioada Evului Mediu dezvoltat și târziu, în epoca modernă, în perioada schimbărilor structurale – 1711-1848, pe calea modernizării – 1848-1918, în secolul XX.
Civilizația
Vestul și restul
Editura Polirom
Traducere de Dorin Mironescu și Andreea Mironescu. Niall Ferguson este unul dintre cei mai cunoscuți istorici britanici, profesor de istorie la Harvard University și Harvard Business School, Senior Research Fellow la Jesus College (Oxford University), Senior Fellow la Hoover Institution (Stanford University) și profesor de istorie si relatii internationale la London School of Economics. Este autor al mai multor lucrări de referință, a redactat și prezentat cinci serii de documentare pentru televiziune, difuzate de Channel 4, care s-au bucurat de o remarcabila audiență. Cartea de față este din acest an. La inceputul secolului al XV-lea – prezintă editura -, civilizațiile si calitatea vieții din Orient erau impresionante. Orasul Interzis se afla in constructie in perioada Ming, iar otomanii asediau Constantinopolul, pe care aveau să-l cucerească in 1453. În schimb, Europa Occidentala era mai degrabă o provincie pauperă care incerca să-și revină in urma ravagiilor făcute de ciumă si de războaiele nesfârșite. Parea de neimaginat că Vestul va ajunge curând să domine restul lumii și-și va mentine această dominație timp de peste jumătate de mileniu. Cautând factorii care au făcut posibil acest lucru si care ne pot spune ceva despre viitorul Occidentului, Civilizatia lui Niall Ferguson își poartă cititorii intr-o călătorie fascinantă in jurul lumii – de pe Canal Grande la Nanjing și palatul Topkapi din Istanbul, de pe Machu Picchu până pe Insula Rechinilor, din turnurile semete ale Pragai până in bisericile secrete din Wenzhou.
-
ZF LIVE: Unde se blochează proiectele de infrastructură publică? Cum se pot face licitațiile mai repede, astfel încât proiectele publice să se facă mai repede?Info · 13 noiembrie 2026
-
Turbomecanica își crește profitul cu 81% în primele nouă luni, la 7,8 mil. lei, dar raportează venituri totale în scădere, sub cele bugetate. Rezultatul net mai mare vine pe fondul cheltuielilor mai mici: compania a renunțat la 130 de angajați în ultimul anBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Bursă. Ziarul Financiar a făcut pe baza informațiilor publice o radiografie a proiectului Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic în plină derulare din România, care va dubla din 2027 producția de gaze a României. Focusul a fost mai ales pe partea de contractare. Ce se știe în acest moment?Burse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026